Îmi place mult ce se întâmplă în poza asta!
Ţin să repet ce am zis în titlu - Îmi place mult - dar MULT DE TOT - ce se întâmplă în poza asta!
Să o luăm de la început - Am dat peste această fotografie absolut accidental, în timp ce scrollam pe Instagram. Săptămâna Couture (care a avut loc în Paris) s-a încheiat de zile bune, dar fotografiile de street style încă apar în feed-urile de social media, fie sub formă de #tbt-uri ale invitaţilor la show-uri, fie în galerii ale platformelor care documentează tot ce se întâmplă în stradă înaintea show-urilor.
Contul @stylesightworldwide este o astfel de platformă despre care spun mai sus - o colecţie de instantanee de street style surprinse (la Săptămânile Modei şi nu numai) de jur împrejurul lumii. Dacă încă nu i-ai dat follow, merită să arunci o privire!
Şi acum, ajungem la subiectul principal - fotografia asta, despre care spun că îmi place la nebunie. Motivul pentru care mi-a atras atenţia şi pentru care îmi place atât de mult? Rareori mi se întâmplă, când văd o poză de street style care include mai multe personaje, să îmi fie imposibil să aleg look-ul preferat.
Să le luăm pe rând - look-urile, mă refer. E greu să te faci remarcat la Fashion Week când eşti îmbrăcat(ă) în negru din cap până-n picioare, având în vedere că majoritatea fotografilor tind să graviteze în jurul persoanelor îmbrăcate cât mai colorat sau cât mai extravagant. Poate tocmai din acest motiv, mie una, mi se pare extrem de cool să te îmbraci all black la Fashion Week. E drept că în prima secundă când te uiţi la fotografie, remarci mai degrabă jumătatea dreaptă, datorită culorilor, dar, cu toate că celelalte două look-uri sunt mai striking, nu poţi să negi cât de effortlessly cool e cel all black, în toată splendoare simplităţii sale - rochie petrecută + cizme lungi… şi atât.
Posesoarea outfitului, Giorgia Tordini, e creative director and co-founder @the_attico și merită urmărită - aici
Să trecem la look-ul al doilea - bluză pe un umăr, pantaloni cu croială retro, ochelari de soare purtaţi pe jumătatea nasului (un truc pe care l-am observat la Gigi Hadid)… Deja am enumerat trei chestii cool. Dar pantofii! PANTOFII! Ai remarcat pantofii? Sunt Celine şi vin cu o etichetă care o să-ţi oprească puţin respiraţia, dar uite cât de bine arată!!!
O poți urmări pe Evangelie Smyrniotaki, posesoarea outfitului de mai sus și a blogului Style Heroine, aici.
Şi ajungem la outfitul cu numărul 3. Da, pantalonii sunt şifonaţi, iar dacă prima ta reacţie este să te gândeşti că ar fi putut să îi calce înainte să plece spre show, sunt eu aici să îţi zic că am păţit fix acelaşi lucru (am plecat spre un show cu hainele perfect călcate, am ieşit în poze ca scoasă direct din maşina de spălat din cauză că materialul era genul care se şifona de la cea mai mică mişcare, nu mai vorbesc de ideea de a sta aşezată în pantaloni din astfel de material), aşa că pot empatiza cu fata asta. Deci, lăsând la o parte faptul că pantalonii sunt uşor şifonaţi, să ne concentrăm pe ce se întâmplă în jurul gleznelor! Nu reuşesc să îmi dau seama de la ce brand provin pantalonii ei (suspectez Proenza Schouler), dar partea cea mai bună este că e o idee super de look de recreat cu nişte pantaloni cu croială dreaptă şi uşor largă, pe care să îi prinzi în jurul gleznelor cu o pereche de panglici (sau, pe modelul lui Gigi Hadid, cu şireturile de la sandale, ca aici). Mi-a plăcut atât de mult ţinuta tipei (o bloggeriţă din Hamburg de care nu auzisem până acum) - complet cu poşetă prinsă în talie precum o borsetă şi jachetă cu print - încât am dat click pe profilul ei de Instagram, şi, cu ocazia asta (mai exact, când am dat la ea în feed peste o poză cu aceeaşi ţinută), m-am prins de un truc cu care poţi să păcăleşti aparatul foto atunci când ai hainele şifonate - simplu: pozează-te stând jos! 🙂
Pe Caroline Daur o poți urmări aici.