În vacanță în țara de gheață și foc: Islanda

Dacă mi-aș fi imaginat o țară unde să trăiască dragonii (sau cel puțin câteva făpturi fantastice nemaipomenite) sau un tărâm care să semene izbitor cu ceea ce ne-am gândi noi că ar fi un loc locuibil de pe o altă planetă… cu siguranță aș fi spus că Islanda este locul despre care se vorbește. Ghețari lângă gheizere în care apa fierbe la peste 100 de grade Celsius, nisip negru și stânci care pot servi, la fel de bine, drept fundal pentru Game of Thrones (chiar au fost filmate aici mai multe scene din sezonul 8), cascade uriașe, păsări ciudate (așa numiții puffins – o combinație de pinguini și papagali), o limbă care nu seamănă cu nimic altceva de pe planetă…

Când ajungi aici? Eu aș pleda pentru lunile de vară, când temperaturile ajung până la… 25 de grade Celsius (în câteva zile din august). M-aș întoarce, oricând, și toamna târziu sau iarna, doar ca să prind Aurora Boreală. Și, mai bine echipată (cu bocanci speciali și geacă impremeabilă, pentru un tur al nordului, printre ghețari și urși polari).

Ce mi-a plăcut în Islanda?

În primul rând, peisajul incredibil. Pe care localnicii au mare grijă să-l păstreze așa, neatins de turism. Prin urmare, autorizațiile de construcție (pentru orice!) se dau extrem de greu, sunt făcute sute de măsurători și prospecții, există garduri de sârmă electrificată pentru ca oile și caii care trăiesc liberi să nu ajungă în stradă. Ba chiar există, din loc în loc, panouri cu explicații despre perioada extrem de lungă care a fost necesară ca să se dezvolte mușchiul verde de pe rocile care acoperă o mare parte din insulă.

Pentru o vacanță de câteva zile, aș recomanda… traseul cunoscut sub numele de Golden Circle. Se poate face într-o zi, cu mașina, și va include… Thingvellir National Park (un parc natural cu drumuri săpate printre faliile de stâncă, cascade și lacuri de o frumusețe incredibilă), cascadele Gullfoss și Skogafoss (probabil cele mai spectaculoase cascade de pe întrega insulă), gheizerul care erupe la câțiva zeci de metri înălțime (Geysir Geyser), plaja și stâncile Dyrholaey (aici se pot vedea, de aproape, sute de puffini) și plaja cu nisip negru Vik.

Pentru o zi cu adevărat inedită, ia-ți bilet pe unul dintre vasele care fac tururi de whale watching. Da, chiar am văzut câteva balene, delfini și tot felul de păsări ciudate. În funcție de cât de curajos ești, poți opta pentru vase mari sau pentru bărci gonflabile, cu care te poți apropia destul de mult de balene.

Ce poți mânca aici? Bucătăria islandeză e destul de ciudată – bazată pe multă carne de miel uscat și sărat, brânză locală (skyr – ca un fel de iaurt grecesc și mai gros), pește (există restaurante unde se mănâncă puffin și balenă, altele care boicotează și se declară împotriva vânătorii acestora).

Recomandările mele: The Laundromat Cafe (www.thelaundromatcafe.com) – pentru burgeri și bere locală, Icelandic Streetfood Bar (supă de pește sau de miel servită în pâine, alături de felii de pește uscat și sărat) & Matur og Drykkur (Instagram @maturogdrykkur) – un restaurant menționat în ghidul Michelin. Da, exact, pentru vegetarieni opțiunile sunt extrem de reduse (legumele și fructele sunt puține și destul de scumpe chiar și într-un supermarket).

Dacă te-ai plictisit de peisaje (nu credem!)…

Lagunele cu apă fierbinte (Blue Lagoon este cea mai cunoscută, dar mai sunt și altele, nedescoperite) reprezintă un mod minunat de a-ți petrece ziua. Lasă-te purtat de inspirați și de drum și oprește la primul semn cu hot lagoon. 
În Reykjavik, cu un singur bilet poți vizita trei muzee de artă (http://artmuseum.is). Și neapărat oprește-te la The Harpa (https://en.harpa.is), o construcție impresionantă care găzduiește concerte, expoziții, conferințe.

Informații utile…

Poți zbura din Stockholm, din Londra și (în anumite perioade) chiar direct din București către Reykjavik.

Este foarte ușor să te înțelegi cu localnicii – cu toții vorbesc impecabil limba engleză și sunt extrem de amabili.

Încălzirea în case nu e o problemă – e naturală și… gratis, asigurată de apele fierbinți captate sub pământ.

E mai ușor să închiriezi mașină decât să apelezi la excursii organizate ca să vezi atracțiile principale. Ai grijă însă! Dacă vrei să mergi în zonele mai muntoase, spre ghețari, ai nevoie de un anumit tip de mașină (cu tracțiune 4×4, echipată) – nu încerca asta cu o mașină obișnuită, amenzile sunt destul de mari.

Foto: arhiva proprie.