„Astăzi la ora 15:00 am întâlnire cu Dragostea. Da, aşa e. Am avut extraordinara şansă să fiu sunată de însăşi secretara ei, Fericirea, pentru a programa o întâlnire.

Vai, şi de când aşteptam acest apel. Aştept cu nerăbdare să stau de vorba cu Doamna Dragoste. O adevărată personalitate. Atât de cunoscută pentru toate investiţiile ei făcute în oamenii de rând. O vezi oriunde. O recunoşti dintr-un sărut, dintr-o îmbrăţişare, şi chiar dintr-o strângere de mână. Foarte prietenoasă de felul ei. Vine doar când vrea în vizită şi pleacă fără să termine de spus întreaga propoziţie. În prezenţa ei te simţi minunat, o plăcere deosebită. Dar atunci când pleacă te dezbracă de sentimente, te lasă singur şi pustiit, iar toată lumea ta se întoarce cu susul în jos. Parcă nici nu a fost vreodată acolo. În casa ta, la masa ta. Începi să simţi ură pentru ea. Îţi promiţi că data viitoare, când o să bată la uşa ta, nu o să o mai pofteşti înăuntru, ci o să îi trânteşti uşa în nas. După asta o să resimţi durerea, o să cazi lipit de uşă şi vei lăsa să se scurgă două lacrimi pe obraz. Te vei ridica şi vei striga după ea. Dar ea va fi demult plecată. După asta, urmează să te simţi ca la sfârşitul vieţii. Un suflet bătrân într-un corp tânăr. O narcisă într-un câmp de maci. Vei fi stors de toate speranţele dobândite.

Arde sufletul în mine de nerăbdare. Sună a nebunie, dar eu astăzi am întânire cu Dragostea la cafeneaua din josul străzii. Nu vreau să întârzii. Ea este foarte punctuală şi nu aşteaptă după nimeni. Nu mi-aş permite să pierd o asemenea întâlnire. Şi cât am aşteptat după ea. O să îmi beau cafeaua dulce dulce cu o persoană importantă din viaţa mea.

După ce o să mă reobişnuiesc cu veninul din spatele acelor ochi frumoşi şi atât de cunoscuţi, am să îi mărturisesc cât este de nenorocită. O să îi spun de acel zâmbet pe care îl oferă şi care distruge oamenii, care loveşte ca un cuţit bine ascuţit. Şi se răsuceşte în rană şi lasă în râuri să se scurgă sângele. Biata mea inimă. O să îi spun, că poate nu cunoaşte, consecinţele unei flori oferite unor ochi albaştri. Am să îi mărturisesc tot. Toate tristeţile cu care m-am luptat din vina ei. O să regrete. Copii, dacă vă întâlniţi cu ea, să nu credeţi ale sale vorbe. O să zică că dragostea e frumoasă, dar nu o să vă spună că doare. Nu o să vă spună că vă distruge uşor, uşor şi că nu o să găsiţi niciun tratament. Dragostea e o boală de care nu te mai vindeci.

Se apropie ora. Ticăitul enervant al ceasului a devenit melodia mea preferată. Se apropie timpul. Trebuie să mă pregătesc. Este o zi călduroasă, potrivită cu rochia mea înflorată. Şi sandalele cu toc pe care le-am cumpărat săptămâna trecută la reducere merg perfect. Să aleg rujul roşu? Da. Trebuie să impun respect, doar mă întâlnesc cu o veche cunoştinţă. Sunt foarte emoţionată. Mă privesc în oglindă şi mă pregătesc să plec, dar primesc un mesaj: «Îmi pare rău. A intervenit o problemă şi trebuie să anulăm întâlnirea. Poate altă dată. Semnat, Dragostea.»

Iar acum… Sărac de sufletul meu cine mai crede în cuvinte!”

Text de Andreea Mehedințu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național Ion C. Brătianu din Pitești. Foto: outnow.ch