Marius Chivu a fost Trei săptămâni în Anzi, iar acesta este și titlul unei noi cărți care apare în aceste zile, un jurnal de călătorie, jurnal-continuare a celor Trei săptămâni în Himalaya, de curând reeditat de editura Humanitas. Pornind de aici, în rândurile care urmează, călătorim pe poteci incașe, spre Machu Picchu, până la Nevado Mismo, bem din izvorul Amazonului și, într-un sat de pe coasta Pacificului, îl găsim pe acel pescar bătrân care cândva a pescuit marlini gigant cu Hemingway, iar mesele au aici cartofi portocalii și suc de porumb violet. Și apoi ne întoarcem în Himalaya, unde în temple se fumează ritualic hașiș printre cadavre arse pe malul unui râu, și de acolo ne pierdem printre triburile de indieni din jungla peruană, acei oameni care încă trăiesc într-o izolare totală, și nu e deloc ceva obișnuit pentru lumea noastră de acum, la care revenim însă pentru o toamnă suedeză în care se scrie o carte de proză scurtă, e Sfârșit de sezon. În prima lui vacanță, Marius Chivu a fost la Eforie Nord, încă nu era la școală, dar a făcut nopți albe privind valurile luminate de lună și, mai târziu, în facultate, când a ieșit pentru prima dată din țară, a fost la Chișinău, la un simpozion dedicat lui Borges, acolo s-a îndrăgostit de-o fată din Tighina, s-au despărțit în lacrimi și nu s-au mai reîntâlnit niciodată. Altădată, a fost în Iordania și a văzut Petra, regatul de piatră al nabaateenilor și s-a rătăcit căutând un mormânt. La București, a mers într-o toamnă la toate spectacolele de teatru cu un carnet fals de student la UNATC, și nici asta nu e ceva obișnuit, dar sunt aproape douăzeci de ani de atunci. Și câte nu ar mai fi de povestit…

O călătorie de acum: Trei săptămâni în Anzi

Potecile incaşe spre Machu Picchu (fireşte), dar mai ales Valea Sacră şi Canionul Colca (de zece ori mai adânc decât Marele Canion) şi, în primul rînd, Nevado Mismi (5.597 m altitudine), muntele vulcanic unde se află cel mai îndepărtat izvor al Amazonului. Să pui gura pe peretele muntelui şi să bei din izvorul Amazonului e o senzaţie greu de pus în cuvinte. Ca obiective „secundare”: satele din Anzi unde se vorbeşte quechua; cea mai mare piramidă de chirpici din lume (Huaca del Sol, aproximativ 140.000.000 de cărămizi de lut, construcţie pre-incaşă de o sută de metri înălţime, la care arheologii încă muncesc să o „dezgroape” din nisipul deşertului) sau Cabo Blanco, satul de pe coasta Pacificului, unde Hemingway a plecat pe mare la pescuit marlini gigant alături de un pescar, azi foarte bătrân, pe nume Máximo Jacinto Fiestas. Meniu: porcuşori de Guineea la grătar, viermişori de bambus prăjiţi, piure de cartofi portocalii, suc de porumb violet, bere de quinoa, fresh din fructe de cactus. P.S.: Trei săptămâni în Anzi (Editura Humanitas) va fi lansată pe 10 noiembrie, de la ora 19:00, la Librăria Cărtureşti-Verona.

O călătorie mai veche: Trei săptămâni în Himalaya

Aproape 400 de km străbătuţi pe jos spre cea mai înaltă trecătoare din lume, Thorung-La (5.428 m altitudine), templul Kumari Ghar din Valea Zeilor, unde trăieşte zeiţa fecioară Kumari Devi; fumatul ritualic de haşiş în templele din Kathmandu printre cadavrele arse pe malul râului Bagmati; gheţarul Gangapurna, valea râului Kalindaki, cea mai largă din lume… Meniu: friptură de iac, supă de ghimbir, ceaiuri tibetane cu unt. P.S.: Trei săptămâni în Himalaya a apărut recent în a treia ediţie tot la Editura Humanitas.

O călătorie latino-americană: Peru

Peru e o ţară cu o suprafaţă de aproape cinci ori şi jumătate mai mare decât a României, într-o bună parte nelocuită: zone întregi de munte, deşert, coastă oceanică, pădure tropicală şi junglă rămânând neatinse ca acum o mie de ani (Amazonul reprezintă o treime din întreaga suprafaţă a ţării). Dacă quechua şi aymara sunt limbi vorbite în zonele andine, triburile din junglă vorbesc limbi precum asháninka, bora sau aguaruna. Din cei peste 30 de milioane de locuitori, aproape 45% dintre peruani sunt indigeni (inclusiv triburile de indieni din junglă, din care peste o duzină trăiesc în izolare totală), restul fiind metişi şi creoli, europeni, afro-peruani (africanii au fost aduşi de conchistadori ca servitori sau sclavi) şi asiatici, în special japonezi şi chinezi.

O rezidență de scriitor: Suedia

O toamnă petrecută la Jonsered, un sat aflat lângă Göteborg, într-o pădure, la marginea unui lac, unde am scris cele mai multe dintre povestirile care au devenit cartea Sfîrşit de sezon (Editura Polirom, 2014), poate cartea la care ţin cel mai mult din tot ce-am scris.

Prima călătorie din viața ta

Prima călătorie în ţară: la Eforie Nord, cu grupa mare de la grădiniţă, în vacanţa de vară. Prima întâlnire cu marea a fost fascinantă: nopţi întregi n-am dormit, m-am uitat pe geam la valuri în lumina lunii.

Prima călătorie în afara ţării: la Chişinău, în studenţie, cu ocazia unui simpozion internaţional dedicat scriitorului J.L. Borges. M-am îndrăgostit de o fată din Tighina cu care am tremurat nopţi întregi povestind cărţi şi filme pe băncuţa de lângă statuia lui Eminescu din Parcul Ştefan cel Mare şi Sfînt. Dimineaţa mergeam să vedem cum se deschid sutele de tarabe cu flori de pe bulevardul Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni. Ne-am despărţit aproape în lacrimi, nu ne-am revăzut niciodată.

Cărțile din bagaj sau ce mai citim toamna asta

Volumele de povestiri ale lui Junot Díaz (Uite-aşa o pierzi) şi Aleksandar Hemon (Iubire şi obstacole), apărute la nou-nouţa editură Black Button Books; noul roman al lui Jonathan Franzen, Puritate (Editura Polirom); noul roman Disco Titanic (Editura Polirom) al lui Radu Pavel Gheo, unul dintre scriitorii mei români preferaţi; romanul Fetele de Emma Cline (Editura RAO); numărul 2 din iocan, revista de proză scurtă…

Timp liber în București sau ce faci când nu ai nimic de făcut

Îmi place să văd filmele de autor/artă/festivaluri din programul cinematografului „Elvira Popescu”; să cumpăr cărţi încă netraduse la noi de la Librăria de carte engleză „Anthony Frost”; să beau un vin la Piua Book Bar, la J’ai Bistrot sau în Control; să mănânc la Beca’s Kitchen, Kid U Not ori Simbio; să beau cafea la Origo, Steam sau M60; să ascult concertele de jazz de la Sala Radio, organizate de Twin Arts…

O escapadă culturală în Europa

Nu mă decid între Bienala de la Veneţia, concertul The Cure de la Viena sau expoziţia David Hockney de la Londra.

O întâmplare mai puţin obişnuită (din altă parte)

Acum câţiva ani am plecat împreună cu un prieten în Iordania, am ajuns la Petra, regatul de piatră al nabaateenilor, şi am plecat pe munţi în căutarea mormântului lui Aron, fratele lui Moise, cel cu tablele de legi, pînă când ne-am cam rătăcit şi ne-am întors noaptea, urmând defileul unui râu secat, îngust de doar un metru lăţime, la lumina lunii, neştiind exact dacă defileul duce spre Petra.

Un festival de literatură de neratat

Cel de poezie de la Bistriţa, de la jumătatea lunii iulie.

O amintire dintr-o toamnă a studenției

Toamna lui 1999, când am reuşit să văd toate spectacolele de teatru care se jucau atunci în Bucureşti. Aveam un carnet de student la UNATC fals, cu care intram gratuit în fiecare seară la orice teatru.

Cafeneaua preferată din întreaga lume

The French House, 49 Dean Street, Soho, Londra (frenchhousesoho.com). Nu e o cafenea, e un bistro-bar. O scenă dintr-o povestire de-a mea din volumul Sfîrşit de sezon are loc acolo.

La masa de scris sau un spațiu-sursă de inspirație

În general prefer masa mea de scris, cu creioanele mele, agenda mea, ceaiurile mele; dar pot lucra şi în cafenele, atâta vreme cât e jazz pe fundal. Din păcate, cafenelele din Bucureşti pun muzică foarte proastă, de club sau la un volum prea tare. Ca design, cafenelele de la noi arată din ce în ce mai stilate; dar ca mood sunt încă în faza de cocălăreală. Nu sunt gândite să te simţi bine, ci să fii agitat.

O stradă pe care te-ai întoarce oricând

Mi-e greu să aleg şi oricum nu le ştiu numele, dar ştiu cum să ajung acolo: sunt străzi în Göteborg, Londra, Lisabona, Zürich, Istanbul…

Un alt loc în care ți-ar plăcea să trăiești și să scrii

Nu-mi place neapărat să scriu acolo unde şi trăiesc. Mi-am scris toate cărţile plecat de-acasă, în locuri izolate, în mijlocul naturii. Dar mi-ar plăcea să trăiesc într-un oraş mai curat şi cu mai puţine maşini şi blocuri, cu mai multe parcuri, piaţete, librării şi cluburi cu muzică live, cu oameni mai amabili şi mai bine îmbrăcaţi, care beau vin şi citesc reviste pe terase… Un oraş unde vara nu e atât de cald şi iarna atât de frig, un oraş mai verde şi mai relaxat, cu oameni care au tabieturi şi se bucură de micile momente de respiro ale zilei. Ce oraş îmi recomandaţi?

 Foto: Marius Chivu (pentru fotografiile care ilustrează jurnalul de călătorie în Anzi), Ioana Bîrdu.