Andrei Huțuleac este un tânăr foarte direct, sincer, iar nouă ne place genul ăsta de om. Am profitat de faptul că pregătește lansarea unui proiect cinematografic, cu sprijinul lui Dan Chișu, și am aflat mai multe despre tânărul actor și regizor, dar și despre distribuția impresionantă a filmului Offstage.

Cât de greu este pentru un absolvent de teatru/film să intre în lumea asta?

Cred că problema se pune greșit din start. Nu există o lume în care trebuie să intri. Există un grad de profesionalizare cu care ar trebui să ieși din facultate. Cu alte cuvinte, absolvenții ar trebui să știe o meserie. Aceea de actor, de exemplu. Ce presupune meseria de actor? În mod esențial, calculabil, controlabil (deci NU punem în discuție noțiunea de talent) câteva lucruri: să vorbești clar, să ai o postură fizică potrivită și să fii capabil să reții un text pe care să îl poți apoi livra credibil în fața unui public spectator. Absolvenții de facultate care știu să facă asta pot încerca să pună aceste abilități pe care le au în slujba unuia sau a altuia. Când folosești sintagma „a intra în lumea teatrului sau a filmului” se presupune că ești un outsider în fața unui buncăr închis cu un rând gras de chei. Pe de-o parte sigur că așa e, dar pe de altă parte a-ți înveli eșecul în ideea că „lumea cea rea și ermetică a teatrului sau a filmului nu te-au primit în ele” și că deci aceste „lumi” fictive sunt responsabile pentru eșecul tău nu e decât în detrimentul tău ca artist. E contraproductiv, deci, să gândești astfel.  Avem meserii și trebuie să le practicăm indiferent de vremea de afară, de contextul social, de contextul politic. N-avem de intrat în nicio lume. Avem de practicat profesii.

Anul trecut ai fost nominalizat la Premiile Uniter. Ce înseamnă acest lucru pentru un actor de 27 de ani?

Înseamnă ce înseamnă. Că am fost nominalizat. Mai departe de asta, revenind la ce spuneam  mai devreme, am o profesie, mă consider norocos să o practic și o practic independent de premii sau alte forme de recunoaștere exterioare. Asta nu înseamnă că nu am bucurii egolatre. Ci doar că nu pun pe ele același preț pe care îl pun pe împlinirea mea interioară și pe competiția zilnică cu mine însumi.

Care este actorul/actrița preferată și de ce?

Am un respect foarte mare pentru actorii care au igiena muncii lor. Care își învață textul, care împlinesc scenariul scris și care aduc, prin personalitatea lor artistică puternică,  plus valoare proiectului în care se află. Actorii mei preferați sunt toți colegii cu care lucrez sau cu care am lucra și care mi-au oferit de-a lungul timpului contexte de lucru în care am putut exista relaxat.

Care este cel mai mare vis al tău ca actor?

Cel mai mare vis al meu ca actor este să reușesc să îmi păstrez consecvența și să nu obosesc înainte de vreme. Să reușesc adică să fac meseria pe termen lung.

Care este cel ai mare vis al tău ca regizor?

Unul din visele mele ca regizor este să joc la o masă mare. Avem tendința să mitizăm sau demitizăm ceea ce nu cunoaștem. Viziunile autohtone, ușor provinciale, sunt de două feluri: americanii (de exemplu)  sunt fie „cei mai buni” pe film pentru că știu meserie, fie sunt „cei mai proști” pentru că și-au vândut sufletul filmului comercial. Dar de fapt nimeni de la noi n-a jucat la mesele cu adevărat mari ale industriei de film și mi-ar plăcea să o fac, măcar o dată, ca să văd cum e cu adevărat.

Cum e OFFSTAGE-ul pentru un regizor la început de drum?

Offstage e copilul norocos, născut din întâmplare și care și-a găsit un drum al lui fără ca „părinții” să aibă neapărat un merit. Mi-am dorit să fac un film, ca un experiment. Să îmi testez abilitățile în domeniu. M-am întâlnit cu Dan Chișu care s-a angajat să îl co-producă. L-a co-produs. Am ales niște actori care mi-au ușurat enorm munca: Tudor Istodor, Amalia Ciolan și Adrian Titieni. În rolurile secundare, episodice, chiar invizibile am adunat o mulțime de prieteni pe care îi respect ca profesioniști. Și a ieșit un film de care sunt mândru.

Care au fost principalele provocări întâmpinate pe parcursul filmărilor?

Când nu știi nimic despre nimic, nu există provocări. Există doar fiecare zi în parte în care încerci să-ți faci ție mai clar și apoi celorlalți ce și cum vrei de la ei. Din multe puncte de vedere a fost un act instinctiv, inconștient. Și cred că prima dată e normal să fie așa.

Cum ai ajuns la tema proiectării dorințelor părinților asupra propriilor copii? Cât de mult crezi că afectează aceste proiecții noile generații?

E într-adevăr o temă care mă preocupă și care ține mai puțin de relația părinte-copil și mai mult de relația cu orice formă de autoritate în general. În etape diferite ale vieții sale, un om are o serie de „martori” ai existenței lui în funcție de care se așază pe tabla de joc. La care reacționează, deci. În adolescență, sunt părinții. Apoi urmează un șef sau un regizor cu care lucrezi, sau un partener de viață. Sunt adeptul teoriei conform căreia în majoritatea relațiilor există un agresor și o victimă. Mă preocupă ideea și cred că e o temă care nu ține de anumite generații, ci de calitatea de om în general.

Cum ai ales distribuția?

Mi-am dorit mult să lucrez cu actori pe care îi admir. Cu Adrian Titieni filmam un lungmetraj chiar în perioada în care am scris scenariul, deci el a fost unul dintre primii oameni care m-au încurajat în direcția asta deși nu știa exact ce și cum scriu. Pe Amalia Ciolan o văzusem în spectacole, la teatru, și mi se părea foarte potrivită pentru rol. Cred că am avut un instinct bun și că Amalia a făcut, într-adevăr, un rol foarte bun. La fel și Tudor Istodor pe care îl știam de ceva timp și căruia mi-am dorit să îi scriu un rol în care să compună. Ca actor, mai ales în filmul autohton, ești distribuit pentru ceea ce reprezinți în mod imediat (față, atitudine, voce) după care ești încurajat să vorbești sotto-voce, privind într-un punct fix, ca să împlinești fantezii regizorale despre adevăr, naturalețe și felii de viață. Actoria care îmi place mie și deci cea pe care o consider relevantă este aceea în care drumul de la tine la personaj e mai mare de un pas. Așadar, mi-am propus să îi ofer lui Tudor o partitură pe care eu însumi mi-aș fi dorit să o primesc de la un regizor.

La ce proiecte lucrezi în prezent?

Termin curând cel de-al doilea scurtmetraj și mă pregătesc de rescrieri pentru lungmetrajul pe care îl voi filma la anul. Între timp repet două proiecte la teatru și încerc să găsesc și timp liber în care să mă pot comporta mai puțin ca un adult responsabil și mai mult ca un tânăr de 27 de ani cu nevoi și căutări specifice.