Îi urmăresc activitatea de ceva vreme și de fiecare dată sunt uimită de obiectele și decorurile minunate pe care le realizează! Jocuri de culori, forme geometrice de tot felul, modele aparte: stilul eclectic al lui Agnes Lucaks m-a cucerit definitiv.
Și cum Agnes va fi prezentă și anul acesta la Romanian Design Week, m-am gândit că este ocazia perfectă să aflu mai multe despre pasiunea ei pentru design, despre momentul în care s-a hotărât să fie „imperfectă”, dar și despre noile sale proiecte.
Cu ce colecţie vii anul acesta la Romanian Design Week?
Anul acesta am mai multe obiecte prin mai multe expoziţii la Romanian Design Week. Ele nu fac parte dintr-o colecţie anume, unele au fost create pentru proiectele mele de design interior, altele după o tema dată de către organizatorii evenimentelor. La expoziţia principală din Piaţa Amzei au fost selectate două obiecte: grădina verticală, care este un obiect decorativ pentru pereţi interiori sau exteriori, dezvoltat iniţial pentru FruFru. Uşor personalizabil, atât coloristic, cât şi ca formă. Structura este creată din nişte hexagoane metalice care ţin ghivece fațetate. În ultimii ani am tot căutat să înlocuiesc decoraţiunile inutile cu plante. Hexic este un set de accesorii pentru masă, format din trei elemente. Baza hexagonală din stejar solid susţine solniţa, piperniţa – toate realizate din porţelan, dar şi suportul de şerveţele. Obiectul a fost creat tot pentru FruFru. Voi mai avea alte obiecte la Simplu.Makershop, un eveniment colateral. Noutatea aici este prezentarea obiectului lipsit de culoare, într-o formă exagerată ca mărime, dar interactivă vizual şi tactil prin ecrane interactive şi video mapping 3D. Bineînţeles, vor fi prezente în paralel şi obiectele în formă reală şi colorate.
O altă expoziţie simpatică la care particip anul acesta în cadrul RDW este Sneakers Art Exibition, un proiect artistic inspirat şi dedicat sneakers culture-ului, unde au fost provocaţi artişti şi personalităţi urbane să ofere faimosului „pantof sport” noi interpretări, forme şi reflexii. Am creat un wallart inspirat din sneakers.
Ai studiat artele, ai fost fotograf de fashion, ai lucrat în publicitate, acum faci design de obiect: pare că întotdeauna ai fost interesată de artă. Cine ţi-a insuflat pasiunea pentru frumos şi când ai descoperit-o?
Oamenii sunt profund influenţaţi de locul în care trăiesc, de oamenii cu care interacţionează. Am avut şansa să fiu înconjurată de oameni care iubeau frumosul și arta. La momentul respectiv, în copilărie, frumosul era firesc pentru mine. Mai încolo am căutat singură frumosul. Era cumva ca o promisiune a fericirii. Acum nu mi se mai pare la fel, uneori cred că procuparea asta în exces e cumva frivolă.
Cum crezi că a evoluat designul de obiect în România? Cum era privit înainte şi cum este privit acum?
Se simte o oarecare creştere a interesului faţă de creaţia autohtonă. Şi chiar există câteva branduri care au reuşit să între în „lumea bună a designului” şi să-şi vândă produsele made în RO în afara ţării. Când românii vor cumpăra/vor dori obiecte create de designeri români, abia atunci vom putea vorbi despre asta. Deocamdată trebuie să ne bucurăm că există evenimente care promovează designul românesc, producători care cred în noi. E frumos să fii optimist, să crezi că, într-o zi, un obiect creat de tine va face parte din viaţa unor străini, care aleg din multitudinea de obiecte exact pe al tău. Asta mi se pare flatant.
Lucrezi pe foarte multe proiecte de amenajare, am văzut câteva decoruri care arată fabulos. Cum decurge procesul realizării unui astfel de proiect – de la primele schiţe la rezultatul final? De ce ţii cont în cazul acestor proiecte?
În primul rând, ţin cont de ce îşi doreşte beneficiarul. Dacă mă pot identifica măcar 50% cu ideile lui şi există şi chimie între designer şi beneficiar, lucrurile devin simple. Creez conceptul, fiecare proiect trebuie să spună o poveste, simpla corectitudine compoziţională nu face un spaţiu reuşit. Nu proiectez și nu decorez un spaţiu vreodată fără a transmite ceva, o stare, o trăire. Îmi doresc ca cei care beneficiază de acel spaţiu să aibă o experienţă, să schimb ceva în percepţia lor asupra frumosului, să-şi dorească să-şi cultive mai departe acest lucru. Multe dintre proiecte sunt efemere, ar fi trist să nu rămânem cu ceva după o colaborare în care am investit timp, bani şi energie.
Ai dezvoltat şi concepte de food styling: cum te-ai hotărât să te îndrepţi către această zona?
Dintotdeauna m-a preocupat estetica mâncării, mâncarea este materialul cel mai apropiat omului, iar creierul reacţionează la frumos transmiţând fericire. A venit că o completare la ceea ce fac. Pentru mine, alimentele, în primul rând, sunt doar nişte materiale cu care mă joc. Lemn, brânză, metal, roşie sau beton: conceptele pe care le-am creat au vorbit tot timpul despre cum cred eu că ar trebui să ne trăim viaţa, să ne bucurăm de lucrurile simple şi atât de la îndemână.
Ce faci în momentele în care nu te joci cu arta? Care sunt hobby-urile tale?
Am trecut printr-o perioada mai grea a vieţii mele, în care am pierdut foarte mult pe toate planurile. Am considerat într-un final că poate fi un semn să mă opresc din agitaţie, să nu mai încerc să fiu perfectă, să mă bucur de tot. De când sunt imperfectă, am timp să hoinăresc cu puştiul meu prin muzee în cursul săptămânii, la ore când toată lumea munceşte, sau să stăm la Cărtureşti Carusel şi să citim. Iarna stau nesimţit de mult timp pe munte la snowboard, iar vara la Snagov, la wakeboard.
Ce urmează pentru tine după Romanian Design Week? Care sunt planurile tale de viitor?
Poate e momentul să mă concentrez mai mult pe brandul meu, Pradă Uşoară, pe obiectele, ţesăturile, plăcile decorative pe care le creez şi mai puţin pe proiectele de design interior. Există şi susţinerea unui producător în sensul asta, Simplu/Kaustik.