O poveste de dragoste mai puțin obișnuită (în care în rolurile principale îi vedem pe Diana Cavallioti şi Mircea Postelnicu), un regizor premiat cu „Ursul de Aur” (regizorul Călin Peter Netzer), o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu. Acestea sunt coordonatele celui mai recent film semnat de regizorul Călin Netzer, Ana, mon amour. „Am citit cartea în 2010, Luminiţa, mon amour a lui Cezar Paul Bădescu. Pe vremea aceea eram deja în producţie cu Poziția copilului şi acest subiect despre o dragoste codependentă m-a interesat. Când am început să caut un subiect pentru noul meu film şi atunci mi-am amintit de cartea lui Cezar şi aşa am ajuns la această poveste”, povestește regizorul Călin Peter Netzer. Am stat de vorbă cu el despre relații interumane puse sub lupă, despre filmări epuizante și, de ce nu, despre răspunsurile pe care privitorul este forțat să le găsească.

Un nou film, o nouă selecție în festivalul de la Berlin. Te așteptai? Sperai? 

Da, bineînţeles că sperăm. Am abordat un subiect care, din punctul meu de vedere, a fost unul relativ riscant. E un film cu un limbaj cinematografic destul de special şi, plecând de la scenariu, care lasă loc de interpretare la nivelul cronologiei dramaturgice a filmului, am mizat că pe ecran lucrurile se vor clarifica. Din punctul meu de vedere, Ana, mon amour e o reuşită şi sunt foarte fericit că a fost selectat în cadrul competiţiei, la Festivalul de Film de la Berlin.

De ce ai ales să pui din nou, sub o lupă enormă, dinamica relațiilor din viața unui om?

Am vrut să spun ceva în cunoştinţă de cauză. Acestea sunt subiectele care mă interesează momentan. Nu vreau să fac filme ca un tehnician. M-au interesat cele două personaje cu care m-am identificat, cu fiecare dintre ele.

Cum ai ales aceasta distribuție, acești actori? Care a fost cel mai dificil rol de atribuit?

Castingul pentru protagonişti a durat chiar mai bine de un an. Am căutat actori tineri în Bucureşti, în provincie, peste tot în ţară şi cred că cele două roluri principale, în egală măsură, au fost foarte greu de găsit, fiind vorba de doi actori tineri, fără mare experienţă. La început provocarea a fost să îi găsesc, iar apoi a urmat o perioadă de aproape un an de zile de discuţii, de repetiţii, de prospecţii despre personajele lor. Fiind un film destul de complicat, intelectualist dacă vrei, era nevoie ca toţi cei implicati să înţeleagă psihologia. Au fost şi la sesiuni de terapie psihanalitică pentru a se documenta.

La Poziția Copilului spuneai că au fost doar 30 de zile de filmare, epuizante. Cum au decurs aici filmările? Când a fost cel mai dificil moment?

Filmările au fost la fel de epuizante, numai că mai lungi. Au fost cred că 42 de zile de filmare, care în general au decurs bine. Nu pot spune că a fost un moment aparte. Au fost câteva momente dificile în care calculele de acasă nu au rezonat pe platou, nu au ieşit, aşa că atunci a fost nevoie să improvizăm şi să găsim alte soluţii. Însă ăsta e un lucru normal cu care se intersectează orice producţie.

Nici în filmul acesta, ca și în Medalia de Onoare și Poziția copilului, comunicarea dintre părinți și copii nu funcționează prea grozav. De ce?

Pentru că din nou e o chestiune personală, însă în general cred că majoritatea relaţiilor sunt mai mult sau mai puţin disfuncţionale. În cazul ăsta poate sunt ceva mai pronunţate decât în mod normal, iar asta mă interesează pe mine, pentru că sunt nişte lucruri pe care le-am trăit.

De ce să mergem să-l vedem? Dă trei motive de văzut cuiva care n-a auzit niciodată de el.

Cred că în primul rând cu siguranţă se vor regăsi mai mult sau mai puţin în personaje sau în situaţii. În al doilea rând, cred că ar putea să conştientizeze anumite probleme care îi vizează şi să înţeleagă lucrurile, să le aprofundeze. În al treilea rând, e poate o proprie analiză. E un film fără răspunsuri. Îl las pe spectator singur să gândească şi să personalizeze problematica. E interactiv într-un fel.

Care-i mesajul final al filmului?

E o invitaţie la introspecţie.

Când va intra filmul in cinematografele din România? Ce așteptări ai de la spectatorii români?

Filmul va intra pe 3 martie pe marile ecrane şi evident că am aşteptări mari, îmi doresc să vină cât mai mulţi oameni care să empatizeze cu această poveste.

Despre film: Toma şi Ana se cunosc în facultate, se apropie rapid şi încep o relaţie de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor. O producţie Parada Film, un film distribuit de Freeman Entertainment, Ana, mon amour îi aduce pe Diana Cavallioti şi Mircea Postelnicu în premieră pe marile ecrane, din 3 martie 2017.

CITEȘTE ȘI:

„Ana, mon amour”, de Călin Peter Netzer, selectat în competiţia oficială de la Berlin