Am urmărit-o în Thirteen, The Piano și Broadcast News și de fiecare dată ne-a cucerit cu interpretările sale. Acum, Holly Hunter, actrița cu un premiu Oscar și alte patru nominalizări, este protagonista din Here and Now, o nouă producție originală HBO, care este disponibilă acum pe HBO GO și la HBO.

Serialul urmărește povestea unui  cuplu din Portland care a adoptat trei copii din țări diferite, din dorința de a crea o familie care reflectă potențialul multicultural al țării lor. Însă mai multe detalii despre Here and Now ne spune chiar Holly Hunter.

Ce te-a atras la personajul tău, Audrey?

Cred că este un personaj uimitor. Are foarte multe contradicții… Iar personajele lui Alan (n.red.: Alan Ball, creatorul serialului) au întotdeauna un anumit filtru prin care sunt privite. Creațiile lui nu sunt total sincere, ci au o anumită oblicitate… În ceea ce o privește pe Audrey, poți râde de ea, poți simpatiza cu ea, poți empatiza cu ea. Își dorește atât de tare să facă parte din ceea ce se întâmplă și să producă o conexiune, încât apare o reacție de respingere. Dar cred că această mână întinsă este ceva foarte frumos.

Un critic a scris că Audrey și Greg sunt niște liberali demoralizați și frustrați din America zilelor noastre. Ți se pare o analiză corectă?

Da și nu. Cred că serialul, cu tot liberalismul său, depășește convingerile politice pentru că, de fapt, vorbește despre coliziunile și conexiunile dintr-o familie. Și Dick Cheney (n.red.: fost vicepreședinte american) ne-a învățat asta – are o fiică lesbiană. Iar când fiica lui și-a anunțat orientarea sexuală, el a trebuit să facă o alegere în legătură cu o comunitate din care nu și-a imaginat vreodată că ar putea să facă parte. Deci cred că, indiferent de înclinațiile politice, trebuie să ne confruntăm cu realitățile traiului la comun. Deci îți respingi sau îți îmbrățișezi familia de origine? Dar familia de adopție? Și familia pe care ți-o alegi? Și familia comunitară? Și familia globală? Cred că serialul e foarte ambițios, iar Alan vrea să vorbească despre toată această situație foarte complicată. A descrie serialul drept liberal neagă umanitatea subiectului.

Când Greg și Audrey își adoptă copilul, ei demonstrează că sunt foarte radicali și progresiști. Ai discutat cu cineva sau ai citit vreun studiu apropo de familiile trans-rasiale?

Am prieteni care au pornit într-o astfel de aventură specială. Cred că asta m-a ajutat cum, de altfel, m-a ajutat și imaginația mea. Cred că este foarte interesant – personajul lui Tim Robbins vorbește despre toate astea ca de un experiment. Și cred că manifestarea unui răspuns empatic la o anumită familie. Și la lume, în general. E simbolic pentru o conversație mai amplă pe care o avem cu publicul nostru, o conversație despre depășirea diferențelor dintre noi și îmbrățișarea asemănărilor.

Relația mamă-fiică dintre Audrey și Ashley este foarte intensă. Tu cum o vezi – e o relație obișnuită, plină de tensiuni? Și cât de mult din aceste tensiuni vine din resentimentul că e un „experiment”?

„Experiment” nu este chiar cuvântul folosit de Audrey, dar există trădări, neînțelegeri și dorința de a vedea pe cineva cu adevărat – vrei să vezi pe cineva cu adevărat, iar această persoană se simte anihilată de privirea ta. Cred că toate aceste lucruri sunt foarte specifice pentru că Ashley și Audrey sunt așa cum sunt. Dar orice familie trece prin așa ceva –  trădări, neînțelegeri, dureri și răniri. Aceste lucruri sunt tipice unei relații apropiate. E important de reținut că niciuna dintre ele nu renunță. În episodul pilot, modelul spune: „Spuneți că este important să vezi lumea? Pai și atunci de ce mai sunteți în Portland? De ce nu sunteți altundeva?” E interesant – chiar, de ce nu sunt altundeva? Pentru că există un nucleu, pentru că sunt o familie. Cu toate aceste necazuri groaznice care există între ele, magnetul numit familie le ține aproape.

Crezi că toate familiile sunt disfuncționale?

Ce pot să spun este că există familii disfuncționale ai căror membri nu se văd cu anii, nici măcar la înmormântări. Povestea noastră nu e despre o astfel de familie…

Grație succesului acestui serial, crezi că va exista o renaștere a serialului dramă de familie?

Cred că multă lume vrea să vadă povești despre familii care rămân împreună. Cred că familia nucleară este un subiect foarte provocator.

Evident, în toate familiile există trădări, dar cea legată de mariaj, pe care Audrey, cu toată inteligența ei, pare să o ignore, este relativ mare. Chiar crezi că ignoră acest aspect sau alege să nu îl bage în seamă?

Cred că dacă cineva vrea să te înșele, te va înșela. Dacă vrei să minți, minți. După cum spune Shakespeare, adevărul va ieși la iveală. Apoi va începe un alt capitol. Aceste lucruri se întâmplă – oamenii spun: „Dumnezeule, soțul meu a murit și la zece ani după înmormântare i-am găsit jurnalul în pod și am aflat că m-a înșelat și a trebuit să trăiesc cu trădarea etc, etc.” Există atât de multe tipuri de contracte între oameni… Cine are dreptul să judece? Cred că pe măsură ce înaintezi în vârstă și capeți mai multă experiență, devii mai tolerant – e o lume foarte mare. O mulțime de relații funcționează în parametri foarte aparte. Și relația dintre Audrey și Greg este oarecum misterioasă, nu?

Alan a spus că îmbătrânirea e mai dificilă pentru bărbați decât pentru femei. Crezi că e adevărat?

Nu știu. S-ar putea să am o discuție în contradictoriu cu el. Cred că, într-un fel, e adevărat. Dar cred că societatea pedepsește mai mult femeile decât bărbații, pentru că îmbătrânesc.

Din punct de vedere cultural, suntem mai iertători cu bărbații decât cu femeile. Dar chestia despre îmbătrânire s-ar putea să fie adevărată. Femeile sunt mai rezistente. Există o călătorie viscerală pe care femeile o fac în mod regulat și despre care bărbații doar aud.

Audrey e un personaj complex, complicat și minunat. Crezi că există mai multe roluri de acest fel în televiziune decât în film?

Clar! Nu am nicio umbră de dubiu în această privință.

E mai satisfăcător să joci astfel de personaje pe perioade întinse de timp?

Într-un fel, da. Dar există satisfacții și în a juca personaje a căror existență se întinde pe 90-100 de minute. Vorbim de două tipuri diferite de sensibilități. Ador cinema-ul, dar modul în care personajele jucate de James Gandolfini și Edie Falco în Clanul Soprano au trăit în mine atâta timp, a fost foarte special. Îmi place foarte mult acest sentiment, atât de diferit de experiența vizionării unui film de  Michael Haneke, de exemplu.

Foto: HBO România