Tudor Giurgiu a avut un an plin și productiv, cu proiecte aplaudate la scenă deschisă (Moromeții 2, Parking) și o ediție aniversară TIFF, festival care tocmai a împlinit 18 ani de când adună în fiecare vară, la Cluj-Napoca, zeci de filme bune și o mulțime de oameni talentați din industria cinematografiei.

Pe lângă faptul că acest „majorat” al TIFF-ului a fost unul memorabil, cu proiecții inedite, invitați pe măsură și multe evenimente speciale, cel mai tare m-am bucurat de titlurile românești din selecția festivalului. Foarte, foarte bune!

Printre ele se numără și Parking, cea mai recentă peliculă în regia lui Tudor Giurgiu, inspirată de romanul Apropierea, semnat de Marin Mălaicu-Hondrari. Un film altfel, atât ca narațiune, cât și ca mod de realizare, ca atmosferă. Cu un vibe de film european foarte fain, cu o chimie senzațională între protagoniști (Mihai Smarandache & Belén Cuesta).

Parking este o aventura lui Adrian, un scriitor care pleacă la muncă în Spania, unde, printre altele, ajunge să lucreze într-un parc auto și să se îndrăgostească nebunește de o cântăreață din zonă. O poveste cu totul și cu totul specială, cu iubire, literatură și nenumărate provocări, despre care aflăm mai multe în cele ce urmează chiar de la Tudor Giurgiu, regizorul și co-scenaristul Parking (din 14 iunie, în cinematografele din toată țara).

Știu că v-ați dorit să faceți filmul după ce ați descoperit romanul „Apropierea” prin intermediul unei cronici scrise de Marius Chivu. Ce v-a plăcut, ce v-a atras cel mai mult la această poveste?

Cartea, povestea, personajele ei… toate au un șarm aparte, care trece dincolo de cuvinte. M-au atras personajele speciale, m-au atras trecerile temporale, între lumi, povestea de dragoste dintre protagonist și fermecătoarea Maria. Mi-a trezit emoții puternice, alături de curiozitatea de a înțelege motivația și drumul unui poet care emigrează în Spania și acceptă să trăiască în condiții mizere doar pentru că vrea să învețe limba spaniolă, nu neapărat pentru bani. Mi s-a părut un pretext excelent pentru un film.

Marin Mălaicu-Hondrari mi-a povestit cât de important a fost pentru amândoi să transpuneți atmosfera din roman în film. Care au fost „tehnicile” prin care ați reușit acest lucru?

Da, a fost miza principală pentru amândoi și unul dintre motivele pentru care am știut din start cât de important este să lucrăm împreună la scenariu. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să stabilim de comun acord care sunt elementele din carte pe care le putem păstra și la ce anume trebuie să renunțăm. Ne-am ascultat unul pe altul, am avut în permanență un dialog constructiv. Iar cu Marin a fost foarte ușor de discutat. Am agreat din start că acest film nu va fi o ecranizare fidelă, ci o adaptare. Și cred că ajustarea corectă a acestei așteptări a fost elementul esențial în colaborarea noastră.

Apoi, am intrat cât mai în profunzime în biografia lui Marin, am încercat să înțeleg cât mai bine de unde a izvorât povestea, să aflu răspunsurile la toate „de ce-urile?” din spatele acțiunii personajelor din carte. Parking, așa cum arată el acum, este inspirat nu doar de romanul „Apropierea”, ci de întreaga operă și viață a lui Marin Mălaicu-Hondrari.

Marin Mălaicu-Hondrari (Parking): „Putem să facem multe lucruri care par imposibile”

Proiectul s-a întins pe mai mulți ani, a durat ceva până să-l avem pe marile ecrane. Care au fost cele mai mari provocări ale acestui film?

Proiectul a durat atât de mult și pentru că eu sunt mereu implicat în numeroase alte proiecte și atunci pur și simplu acesta este ritmul meu. Lucrând în paralel și ca producător de film, este inevitabil acel moment în care las o idee a mea deoparte pentru a mă implica în alte proiecte – cum a fost producția Moromeții 2, de exemplu. Odată ce am demarat filmările, cred că cele mai mari obstacole pentru mine au fost cele de a mă acomoda să lucrez într-o țară și o limbă străină. A fost greu pentru mine să mă înțeleg cu actorii care nu știau engleza și la fel de dificil a fost să mă exprim în spaniolă, deși înțelegeam bine limba. Am avut însă noroc că am lucrat cu o echipă extrem de profesionistă, cam 85% din ea erau spanioli, însă meseria noastră e una atât de specifică încât poți trece peste barierele legate de geografie și limbă pentru a face lucrurile să meargă armonios.

Sunt mai multe teme explorate în Parking – iubirea, emigrația, drama artistului care încearcă să creeze. Cum ați reușit să dozați fiecare element astfel încât să păstrați echilibrul până la final?

Nu cred că am lucrat la film urmărind atent o formulă prin care să avem toate aceste teme expuse în mod proporțional, dacă așa este perceput cred că se datorează doar faptului că am încercat mult să spunem în mod corent și complet povestea lui Adrian, din toate unghiurile personajului: un poet român care pleacă aparent fără motiv de acasă, din Sângeorz, în căutarea identității. Nu este un film despre un emigrant care a plecat din țară să muncească la căpșuni sau la măsline sau pentru alte oportunități financiare. Nu avantajul material l-a determinat să plece. Provocarea este să înțelegi că este vorba de un poet. Un poet are alte nevoi, alte apăsări și gânduri. Este greu să pătrunzi în mintea lui și atunci trebuie să o faci prin intermediul interacțiunilor sale cu celelalte personaje, prin acțiunea fiecărei secvențe. Inevitabil ajungi să traversezi mai multe aspecte, perspective, ca să poți avea o imagine de ansamblu.

Parking e un film altfel, o poezie din toate punctele de vedere, o peliculă de care, din punctul meu de vedere, cinematografia românească într-adevăr are nevoie. Chiar dacă răspunsul implică o notă de subiectivism, de ce credeți că nu ar trebui să ratăm acest film?

Pentru că indiferent de cum se schimbă lumea și cum se transformă tendințele, oamenii vor căuta în permanență povești care stârnesc emoții. Iar acest film promite să le ofere. Nu la fel pentru toată lumea, dar ele sunt acolo pentru publicul care încă mai crede în iubire și poezie.

Cum ați rămas la acest titlu – Parking?

A venit cumva firesc, natural – parkingul de maşini din film e un limbo, un spaţiu în care câteva dintre personaje îşi duc existenţele încercând să îşi caute un sens în viaţă, să se apropie unele de altele, să-și depășească crizele. Mi s-a părut ca e un titlu care defineşte foarte bine povestea din film.

A fost dificil să lucrați cu o echipă internațională, să filmați într-o altă țară?

La început mi s-a părut complicat, mă frustra cel mai tare faptul că simțeam că nu mă pot exprima așa cum îmi doresc. Înțeleg spaniola, dar am un vocabular limitat și intuiam că vor fi și probleme de comunicare. Din fericire însă, am avut o echipă extraordinară, ne-am sudat și legat din prima, Marius Panduru (operatorul filmului) a fost și el imediat adoptat și iubit de echipa sa de tehnicieni, așa că nu am simțit deloc că făceam un film între străini. Iar sentimentul a fost reciproc.

La final, cu ce v-ați dori să rămână spectatorul care vede Parking?

Cu emoții puternice, cu sentimentul că dragostea poate învinge singurătățile, temerile și anxietățile noastre.

Ce proiecte urmează după Parking? La ce lucrați acum?

Fix în acest moment nu lucrez la alt film, dar voi începe curând să o fac, poate chiar vara asta voi pleca în căutare de locuri pentru filmat pentru un nou proiect. Va fi, evident, ceva cu totul diferit de Parking.

Foto: Transilvania Film