Dragoș Bucurenci mi s-a părut dintotdeauna un tip direct și foarte deștept. Și serios. Da, serios! Ce-mi place la el este faptul că tot încearcă să facă lucruri pentru el și pentru țara asta, așa cum e ea. Îmi place că a ales să rămână și să trăiască aici! Astăzi, Dragoș ne povestește câte ceva despre lucrurile care îi fac plăcere, despre ce îl împlinește, dar și despre cel mai nou proiect al său- Khastalia.

Ce i-ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște? Cum crezi că îl percep românii pe Dragoș Bucurenci?

Habar n-am cum mă mai percep românii, îmi imaginez că foarte diferit, în funcție de românul despre care vorbim. Dar cuiva care nu mă cunoaște i-aș spune să vină la unul dintre trainingurile pe care le țin, pentru că acolo mă poate cunoaște în cea mai bună versiune a mea. Cursanții îmi spun mereu la finalul trainingurilor că au senzația că m-au cunoscut într-un fel cu totul nou și că și-au schimbat percepția despre mine. Când îi întreb la ce se referă, îmi spun că, de pe Facebook și din media, par cineva mult mai rigid, mult mai formal, mult mai cuminte.

Fiecare om are un stil care îl definește. Cum ai defini stilul lui Dragoș Bucurenci?

Corect with a twist, dacă există așa ceva. Încerc să nu mai ies în evidență doar de dragul de-a ieși în evidență, ci să mă pun în contexte în care pot lăsa abilitățile mele să vorbească despre mine. Un prieten bun zice că uneori mă port ca un tip de 50 de ani și alteori ca unul de 15, așa că probabil că mai am de lucrat la proiectarea unui stil coerent.

Cum îți începi diminețile? Ai un ritual de îngrijire?

Îmi încep întotdeauna diminețile cu o plimbare cu Oscar, ceea ce funcționează, mai ales de când s-a răcit vremea, ca o cafea. Apoi îmi fac micul dejun, un platou mare de fructe, a fost rezoluția mea la început de 2018 și mă bucur că m-am ținut de ea. Un ristretto dublu, apoi fac duș (aici n-am un ritual special, folosesc o cremă hidratantă pentru față și cam atât), mă îmbrac și la treabă.

Ce treabă, mai exact? Încotro îți îndrepți eforturile și energia în perioada următoare?

Sunt patru planuri pe care îmi propun să cresc: primul este cel antreprenorial, voi continua să lucrez la dezvoltarea Khastalia până când această companie va deveni autonomă și își va câștiga un loc între primele companii de training din România. Al doilea este academic, am început să țin cursuri de storytelling la SNSPA și de public speaking la The Entrepreneurship Academy și aș vrea să am o legătură mai strânsă cu mediul universitar, așa că m-am înscris la doctorat în științele comunicării, ceea ce înseamnă că o parte din energia mea se va dedica acestui proiect. Este, apoi, munca de comunicare și fundraising pe care o fac pentru Fundația Hope and Homes for Children: obiectivul aici este să creștem proporția fondurilor atrase din România pe măsură ce scad cele venite din Marea Britanie. Iar ultimul plan le susține, de fapt, pe celelalte trei: este sportul de anduranță, iar aici obiectivul este foarte simplu: beat yesterday (recunosc, l-am împrumutat de la Garmin).

Ce este Khastalia? Și ce înseamnă acest proiect pentru tine?

Khastalia este compania de training și consultanță în comunicare pe care am înființat-o după ce m-am întors de la Stanford, acum cinci ani. Am avut o întrerupere de aproape un an, când m-am dus să lucrez la Comisia Europeană, dar mi-am dat repede seama că sunt mai degrabă făcut pentru antreprenoriat decât pentru administrație, iar acum, sub egida Khastalia sunt mai mai mulți traineri – Melania Medeleanu, Paul Olteanu, Valérie Cioloș-Villemin, Gáspár Gyorgy, Marius Manole – care susțin cursuri de comunicare publică și interpersonală. De când m-am întors, am reușit să ne dublăm cifra de afaceri în fiecare an, iar anul acesta încheiem cu o creștere de 60% față de anul trecut.

Se apropie Sărbătorile de iarnă. Care este cea mai frumoasă amintire legată de asta?

Acum niște ani am petrecut un Revelion în Chiang Rai, cel mai nordic oraș al Thailandei, mult mai puțin turistic decât alte destinații. După artificiile de Anul Nou, care mi-au adus aminte de revelioanele noastre de dinainte de Revoluție, am reușit să găsim locul unde petreceau thailandezii – o piață agroalimentară, pe o stradă mai lăturalnică, pe care o transformaseră într-un fel de mini-festival. Am stat cu ei mare parte din noapte, am băut, am povestit și cred că am și dansat. Erau oameni simpli, care nu-și permiteau multe, dar care se bucurau extraordinar de fiecare clipă și de fiecare întâlnire. Mi-au dat o lecție foarte frumoasă.

Cum se traduce pentru tine bucuria timpului liber?

În multe feluri. O zi fără agendă, în primul rând. Faptul că pot să-mi beau cafeaua pe canapea după micul dejun și să citesc ceva, în loc să mă grăbesc să fac duș și să mă îmbrac. Dar recunosc că nu-mi dau voie să mă bucur prea des de luxul ăsta. Prietenii mei știu că îmi fac program și când sunt în vacanță. Prefer vacanțele active în care avem un număr de kilometri de pedalat pe zi sau un traseu montan de realizat.

Cum erau Sărbătorile în copilărie?

O combinație de festivism și ipocrizie, cum îmi imaginez că erau și încă sunt pentru cei mai mulți dintre români. Nu uitați că toată povestea asta cu sărbătorile începe cu o mare minciună. Eu cred că nu mi-am revenit nici acum după ce am aflat că nu există Moș Crăciun. Da, știu, sunt un Grinch…

De ce îți este cel mai dor?

Din copilărie, de nimic. Iarna asta mi-e groaznic de dor de niște oameni pe care i-am pierdut și de care n-am apucat să mă bucur cât ar fi trebuit.

Ce te face fericit? Ce te împlinește?

Prietenii mei și lucrurile făcute cu sens.