Roxana Marcu este fondatoarea sunglasscurator.com, primul magazin online de ochelari de soare și de vedere, care reunește designeri independenți, majoritatea dintre ei în exclusivitate pe piața din România.
După terminarea facultății de Relații Economice Internaționale, Roxana a lucrat pentru cea mai mare agenție de publicitate din țară, iar, după un MBA la Madrid, s-a hotărât să meargă pe drumul antreprenoriatului.
Un antreprenor de success, aș zice eu, pentru că a făcut dintr-o piață nișată, precum cea a ochelarilor de soare, un influencer global.
De unde a început pasiunea ta pentru ochelarii de soare și cum ai ajuns să îți faci un business din asta ?
Sincer, s-a întâmplat relativ rapid, după ce mi-am pus această idee în cap. Eram în perioda 2011-2012, după vreo doi ani și două proiecte la care muncisem mult, cu toate acestea, nu au ajuns să se concretizeze. În ambele proiecte se impunea un spațiu “brick-and-mortar”, spațiu pe care nu am reușit să-l negociez în niște condiții fianciare acceptabile pentru business.
Așa că, după această experiență, mi-am promis ca niciun proiect al meu să nu mai depindă de o locație anume. Pasiunea pentru ochelarii de soare e veche, însă online-ul a fost canalul care m-a ajutat s-o transform într-un business. Mi s-a părut formula perfectă la acel moment: nu eram limitată de un spațiu și aveam acces la o piață globală. Am început research-ul la sfârșitul anului 2011, iar în iunie 2012 lansam site-ul sunglasscurator.com! Am lucrat mult la site pentru a încerca să redau prin shop-ul online experiența atât vizuală, cât și funcțională a ceea ce ar fi însemnat un magazin fizic. Site-ul a evoluat continuu de atunci și sunt mândră de ce a ajuns să reprezinte sunglasscurator pentru clienții locali, pentru brandurile cu care lucrăm.
Te-a ajutat experiența din publicitate să marketezi mai bine ideea și produsele? Dar MBA-ul?
Este clar că totul te ajută în viață, doar că nu poți neapărat să pui degetul pe ce experiență sau cunoștință anume te-au ajutat, într-un moment sau altul. Suntem un amalgam de experiențe și emoții, fiecare din noi accesăm partea rațională sau emoțională, după cum credem de cuviință, că să mergem mai departe.
Povestește-mi, te rog, care este parcursul ochelarilor. Cum ajunge o pereche de ochelari pe site?
Ochelarii parcurg același ciclu ca orice accesoriu de modă: sunt două sezoane principale de buying, iar în timpul acestor sesiuni se alege colecția pentru sezonul următor. Recunosc, am făcut și descoperiri spontane, în afara târgurilor, iar astea mi s-au părut, de multe ori, o gură de aer proaspăt de care avem nevoie la un moment dat.
La început te-a ajutat cineva să alegi, un specialist în domeniu?
Nu m-a ajutat nimeni. Deciziile de buying le fac singură. Partea de selecție a designerilor nu se termină niciodată. Tot timpul găsesc designeri noi sau colaboratori wow.
Ai vreun designer și vreun model preferat de ochelari?
Niciodată nu mă pot opri la unul singur! Îmi place fiecare designer pentru altceva și asta cred că e și frumusețea selecției noastre. Alegerile noastre, că și consumatori în general, se mai modifică în timp. Dacă acum 10 ani nici nu mi-aș fi închipuit că aș încerca ochelari cu glitter sau pietre sau orice tip de bing-bling, ei bine, acum simt că vreau să explorez mai mult.
Ce ochelari nu ți-ai cumpăra niciodată?
Ochelari cu lentile de calitate proastă.
Câți designeri sunt prezenți acum pe site și în câte țări vindeți?
În prezent, avem 29 de designeri de eyewear, accesorii și produse de lifestyle. În cei aproape șase ani de existență, am reprezentat aproximativ 40 de designeri în total și am livrat în peste 55 de țări de pe toate continentele. Știu și acum cine, unde și ce s-a comandat pe site în prima comandă!
Ce sfat ai avea pentru femeile care vor să înceapă un business?
În primul rând, nu cred că există vreun business lin, ca totul să meargă conform planului, așa că sfatul ar fi dacă ceva nu este ușor, nu e un motiv să renunți. Trebuie să fim conștiente de neprevăzut. Multă perseverență și un gram de noroc aș zice ca au însemnat pentru mine reușita.
Mai cred că nu există diferențe între bărbați și femei când vine vorba de business.
O ecuație simplă ar fi: Voință+ Putere+ Motivație = Succes.
Cum facem să păstrăm o constanță în business?
Constanța în a face lucrurile la nivelul cel mai ridicat. Să uiți de autosuficiență, să fii conștient că trebuie tot timpul să înveți. Toate domeniile sunt dinamice acum, nu e ca și cum zici că știi să faci tot, după ce ai citit o carte…
Apropos de cărți, ce citești acum?
Acum citesc Foc de Anais Nin și Sapiens. Scurtă istorie a omenirii de Yuval Noah Harari.
Colecționezi ceva?
În afara ochelarilor, țin minte că în copilărie colecționam șervețele și magneți de frigider. Dar acum doar amintiri și trăiri. ☺
Dacă ar fi să numești un pictor preferat, ce ai alege?
Henri Matisse este preferatul meu; Răzvan Boar, Ecaterina Vrana și Dumitru Gorzo sunt trei artiști români care îmi plac foarte mult. Iar la muzee nu îi ratez niciodată pe David Hockney, Picasso, Dali, Basquait.
Unde ți-ar plăcea să locuiești?
Mi-ar plăcea ca 2-3 ani să stau la New York, după care să mă întorc la Madrid sau undeva pe malul Mării Mediterane.
Cum ți-ai descrie tu stilul vestimentar?
Glam-rock. Pantalonii de piele și jeanși sunt favoriții mei și încerc mereu să adaug pe lângă un pullover și o broșă. Recunosc, nu mă îmbrac mult în rochii și fuste, pentru că nu este zona mea de confort. Mă simt confortabil în pantaloni.
În ce țară se vând cei mai mulți ochelari?
Pentru noi, cea mai mare piață este Statele Unite. Din când în când, mă gândesc cum ar fi fost dacă am fi început sunglasscurator la New York LA.
Site-ul vostru este mai mult decât un shop online, as spune ca este un fel de revistă de specialitate. Tu scrii toate materialele de pe site?
Nu am scris un articol de foarte mult timp, din păcate! Am o echipă cu care facem totul in-house: stabilim calendarul editorial și ne ținem de el! Rubricile mele preferate sunt GUEST CURATOR și STYLE EYECON! Și cam toate articolele de pe blog! Ce să spun? Chiar îmi place ce facem!
Care sunt tendințele pentru 2018? Ce ochelari alegem? Recomandă-ne câteva perechi!
Probabil că ai remarcat deja the tiny glasses purtați de IT girls în toată lumea. Evident, nu toți sunt reușiți, dar sunt și câteva modele spectaculoase. Noi am introdus de curând un nou designer georgian, George Keburia, care are o estetică aparte și care are și unii dintre cei mai frumoși tiny glasses. Pawaka, brandul present pe site-ul nostru încă din 2016, a fost cel care a propulsat acești tiny glasses, prin faimusul model Empat 4.
La polul opus ar fi shielded glasses, ochelarii masivi de tip masca, cu sau fără lentile oglindă. Recomand să se încerce câteva modele de la Dita, Karen Walker sau Christian Roth.
Există și varianta ca oamenii să probeze ochelarii?
Da, avem un showroom în Dorobanți, pe stradă Constantin Aricescu nr 18 unde îi așteptăm pe toți cei care au problem în a-și alege online perechea portivita. Încurajăm programările, asta pentru că noi avem un one-on-one approach și ne dedicam total celor care ne vizitează în showroom.
Ce a fost cel mai greu în toți acești 6 ani ?
N-aș vrea să numesc neapărat greu, ci mai degrabă challenging. Business-ul sunglasscurator activează atât în zonă de fashion, cât și în cea de tehnologie, prin componența de ecommerce. Este un domeniu extrem de vast, dinamic și foarte tehnic. Am pornit acest proiect fără să fi avut cunoștințe sau experiență anteriora în domeniu, drept urmare am fost nevoită să învăț totul singură, the hard way. Nu pentru că am lucrat eu efectiv la site, ci pentru a putea coordona echipa care să se ocupe de asta.
Ce nu știe lumea despre sunglasscurator?
Nu știu dacă aș putea să răspund la această întrebăre, să întrebăm lumea, chiar aș vrea să știu ce i-ar interesa. Pot să spun că cea mai mare confuzie a fost legată de faptul că noi suntem o franciza de la Londra sau New York și nu un concept născut în București. Unii chiar ne-au spus că au văzut magazinele noastre și în alte țări, cel mai recent la Amsterdam ☺ Mi se pare foarte simpatică ideea, nu știu dacă să ne flateze sau să ne pună pe gânduri.