Pe Care Santos am descoperit-o acum câțiva ani, când am început să citesc Încăperi ferecate (editura Humanitas) în timpul unei călătorii cu trenul. Nu știam cine este, nu aveam cine știe ce așteptări de la cartea sa, dar îmi amintesc că m-a prins încă de la primele pagini și că nu știam cum să o termin mai repede. Mai ales că acțiunea romanului are loc în Barcelona, iar în mintea mea se desfășurau permanent tot felul de imagini ale orașului. Au urmat Aerul pe care îl respiri și Poftă de ciocolată (care a fost tradusă și în România chiar anul acesta și pentru care autoarea catalană a fost recompensată cu Premiul Ramon Llull), două cărți care m-au făcut să o admir enorm pe Care Santos, așa că m-am bucurat să pot afla chiar de la ea despre trecerea sa de la Facultatea de Drept la presă și, ulterior, beletristică, despre ritualul de scris, cărțile ei și, nu în ultimul rând, despre proiectele sale de viitor.

Ai studiat Dreptul, ai lucrat ca jurnalist, iar acum ești o scriitoare de succes. Când ți-ai dat seama că vrei să scrii în loc să lucrezi în domeniul studiat?
Am știut dintotdeauna că vreau să scriu. La zece ani visam să devin scriitoare. De fapt, a fost o întâmplare că am ajuns la Drept. Un fel de regulă de familie pe care trebuia să o respect. Cu timpul, chiar dacă aș fi preferat să studiez Filologia, mi-am dat seama că mă bucur că am dobândit acele cunoștințe de Drept care s-au dovedit utile când am început să scriu. Am profitat mult de ele în cărțile mele.

Știu că prima ta carte, Cuentos cítricos, a fost o colecție de povești. Despre ce este vorba? Ce reprezintă ea?
Prima mea carte a fost o colecție de povești pe care le-am scris între 18 ani și 22 de ani. A fost prima dată când mi-am asumat rolul de scriitoare, când m-am gândit din punctul de vedere al viitorilor mei cititori. Primul pas într-o carieră de scriitor este să începi să te gândești la cei care te citesc. Din acest motiv, cartea asta este foarte importantă pentru mine, în ciuda faptului că este o carte lipsită de maturitate. De asemenea, îmi place faptul că în ea se regăsesc toate temele și toate obsesiile care mă caracterizează ca scriitoare. Avea dreptate Patrick Modiano când spunea că scriitorii își petrec toată viața scriind aceeași carte.

Urmezi un ritual atunci când lucrezi la cărțile tale? Scrii de mână sau la calculator?
Scriu doar dimineața, încep foarte devreme (la șapte sau opt dimineața). Scriu până se face ora de masă, ascultând Bach, ridicându-mă de la birou la fiecare două ore, mai mult sau mai puțin. După-amiază mă ocup de corectură, de documentare sau scriu articole.

Ce te inspiră atunci când începi o nouă poveste?
Tot, absolut tot. Inspirația este o atitudine interioară, niciodată o influență din exterior. În rest, sunt doar zile bune și zile rele.

Ai vreun scriitor preferat?
Dacă aș putea să petrec o oră discutând cu un autor din orice epocă, l-aș alege pe Wilkie Collins. Este un scriitor care mă fascinează, care m-a influențat mult și pe care continui să îl citesc cu mare plăcere. Îl citesc de mai bine de 30 de ani și îmi place la fel de mult ca în prima zi. Iar acesta este doar meritul său.

Povestește-mi despre Poftă de ciocolată, ultima ta carte lansată în România. Care este povestea din spatele celor trei protagoniste, Sara, Aurora și Mariana?
Sunt trei femei foarte diferite. Împreună, cele trei reușesc să surprindă istoria femeii din secolul al XVIII-lea și până în zilele noastre. Deși nu a fost tema principală a poveștii, tot ce am scris a avut la bază această idee. Sara este o femeie din vremurile noastre. Aparent, are tot ce și-ar putea dori, dar își dorește singurul lucru pe care nu îl poate avea: un bărbat. Aurora este reprezentanta timpului și a clasei sale sociale: secolul al XIX-lea, o clasă socială modestă. Este imaginea epocii ei, secolul al XIX-lea, pe care îl cunosc și îl prefer oricărei alte perioade. Și în ultimă instanță este Marianna, cea mai tânără dintre ele, care trăiește în secolul al XVIII-lea, personajul fiind inspirat din experiențele reale ale unor femei care au trăit în Barcelona acelei epoci, când să fii femeie era într-adevăr o provocare. Doar dacă nu cumva doreai să rămâi mereu în casă și să fii tăcută.

Ce ne pregătești în continuare? Lucrezi la o nouă carte?
Lucrez la o nouă carte în care cititorii vor descoperi multe dintre temele mele anterioare, deși este complet diferită de tot ce am scris până acum. Sunt foarte încântată de ea, să vedem dacă îi pot molipsi și pe cititori cu entuziasmul meu.

Foto: Radu Sandovici (Humanitas)