Învățăm să iubim cu fiecare zi: iubirea nu vine (mereu) la pachet cu relația

Psihoterapia de cuplu m-a fascinat încă din facultate. Însă cam toate cursurile erau descumpănitoare: toți profesorii ne spuneau, în esență, că e cel mai greu să lucrezi cu un cuplu și că mare lucru nu poți face. Multe studii arată o eficiență redusă a terapiei de cuplu și cam toată lumea era pesimistă. Așa că nu m-am aventurat în primii ani de practică să lucrez alături de cupluri.

Am început apoi să lucrez timid și am văzut multe cupluri de-a lungul anilor, cele mai multe aflate în impas: aventură extraconjugală sau probleme cu alcoolul erau cele mai dese probleme întâlnite. Încercam să fac mult, le explicam, îi învățam cum să comunice, ce să spună. Au fost cupluri care au depășit cumva impasul, cupluri cu probleme mai mici care au fost bine, cupluri care s-au despărțit și cupluri care au rămas împreună deși nu îmi era clar ce anume din terapia de cuplu îi ajutase. Simțeam că îmi scapă ceva.

În tot acest timp, eu eram căsătorită cu bărbatul pe care îl iubeam încă de la 15 ani și veneam adesea acasă încărcată cu poveștile cuplurilor din cabinet. Vedeam adesea în relația mea de cuplu „mugurii” dezastrelor de la cabinet, tot felul de mici sau mari detalii care ni se potriveau și nouă. Și încet-încet, pe măsură ce au venit și copiii, presiunea din relația mea creștea. Dar cum să recunosc asta, eu, psihoterapeut care lucraeză cu familii si copii?

A apărut apoi ceea ce simțeam că îmi scapă în activitatea profesională: o formare pe terapie de cuplu. Specific pe asta. Cu un nume interesant: IMAGO. Iar ca parte din formarea mea în terapia relațională IMAGO, eu și soțul meu trebuia să participăm la un workshop pentru cupluri. Un workshop care se numea „Primește iubirea pe care ți-o dorești”. „Da, sigur!” m-am gândit eu. „Nu o să vină soțul meu la așa ceva nici într-o sută de ani.” Convinsă cumva că nu va accepta, i-am spus despre ce e vorba. Și, spre surprinderea mea, strâmbând ușor din nas, a venit la workshop.

Aveam emoții că i se va părea o prostie și nu va mai vrea să revină a doua zi. Râzând însă, am rezistat amândoi două zile, iar eu am învățaț o minunată lecție de la soțul meu și de la workshopul pentru cuplu: să cer, să spun direct de ce anume am nevoie. Și să întreb. Asta neglijasem în relația mea. Pentru că eu trebuia să fiu deșteaptă, eu eram terapeut, eu știam și de ce am nevoie eu și dacă soțul meu ar fi dispus să îmi ofere și de ce ar avea nevoie el. Cum să cer? Cum să spun ce am nevoie? De ce să întreb, când eu știam deja ce are nevoie? Și când nu știam, era din cauză că nici el nu știa.

Relația noastră s-a îmbogățit mult după workshop, iar reflectând și mai mult la ea, mi-am dat seama că am învățat cum să iubesc altfel. Nu doar în acele două zile de worskhop, bineînțeles, ci în ultimii ani în care viața de cuplu cu doi copii alături îți pune niște dificultăți în față. Și, prin acele dificultăți, am învățat să iubesc altfel decât o făcusem înainte de a avea copii. Insă la workshop mi-am definitivat „teoria” despre iubire și am înțeles lucruri pe care nu le înțelesesem nici în relația și nici în profesia mea: iubirea se schimbă și iubirea se învață.

Fusesem învățată că iubirea e un dat al unei relații. Fie este, fie nu este acolo. Dacă oamenii se iubesc, putem face ceva în terapie pentru a îmbunătăți relația îmi spuseseră toți profesorii mei până la formatoarea mea în Imago, Rebecca Sears. Dar nu, iubirea, relația e rezultatul unei interacțiuni între doi oameni. Și ea se schimbă mereu, așa cum se schimbă viețile celor doi oameni. Iar pentru a păstra relația, e nevoie să fii atent și să înveți mereu cum să iubești. Să fii curios să afli și dispus să înveți de ce fel de iubire are nevoie partenerul tău. Să fii dispus să comunici astfel încât partenerul tău să îți poată oferi iubirea de care ai nevoie. Să ai răbdare cu partenerul tău să învețe să te iubească. Iar asta nu e ușor, ca orice lucru important în viață.

Devenim astăzi din ce în ce mai conștienți de necesitatea de a învăța, în esență, cum să trăim o viață împlinită. Spre nemulțumirea scepticilor, care critică toate cărțile și cursurile despre cum să fim părinți, cum să avem o relație de cuplu și așa mai departe, cârcotind că „în alte vremuri au trăit oamenii fără atâtea cărți și cursuri”. Așa e, au trăit oamenii și fără tehnologie, și fără mașini, și fără medicamente. Dar parcă nu ne-am întoarce în acele vremuri, nu? De ce să nu folosim cunoașterea ca să trăim o viață împlinită? De ce să nu învățăm cum să iubim, cum să rămânem împreună și să evităm mari suferințe? Chiar și în cadrul unui worshop…

Îndrăzniți să învățați alături de partenerul vostru cum să iubiți, instinctul nu vă ține o viață și nu vă asigură o relație de calitate. Învățați de la alte cupluri, citiți împreună, dedicați-vă timp, uitați-vă la filme, mergeți la workshopuri, mergeți la terapie… Meritați!

Foto: outnow.ch, Text de Adela Moldovan, doctor în psihologie și psihoterapeut relațional recomandat de paginadepsihologie.ro.