După primul său volum despre super-alimente – ”Super food în fiecare zi”, Jamie Oliver revine cu un nou volum de bucate cu rețete nutritive și gustoase, prin care promovează mâncatul sănătos – „Super food pentru toată familia”.
Printre rețetele propuse de cel mai simpatizat bucătar din lume se numără macaroane cu brânză și dovleac, fajitas de pui, vinete, ardei gras și sos picant, degețelele din piept de pui sau pastele cu pesto, crochete-gigant sau nuggets de pui care pot fi ținute în congelator, chiftele de pește și cartofi dulci sau un porridge de ciocolată.
Jamie Oliver (43 de ani) este căsătorit cu Juliette Norton din anul 2000 și au împreună cinci copii – patru fete și un băiat, cu vârste cuprinse între 1 și 16 ani. Ete unul dintre cei mai apreciați bucătari ai lumii, cu o avere care se ridică la aproximativ 400 de milioane de dolari.
Fiecare rețetă din „Super food pentru toată familia” este testată și gustată, conține informații nutriționale ușor de înțeles, inclusiv cantitatea de legume și fructe, pe lângă ultimul capitol, care este plin de sfaturi valoroase: de la cum să gătești alături de cei mici, la cum să îi mulțumești pe cei pretențioși, cum să ai o digestie mai bună, importanța fibrelor, cum să faci economii și, desigur, cum să introduci în dieta familiei tale ingrediente mai sănătoase. Cartea e disponibilă la prețul de 95 lei.