După spectacolul Jurnal de România. Sfântu Gheorghe, regizoarea Carmen Lidia Vidu s-a mutat pentru o vreme la malul mării, unde a montat Jurnal de România. Constanța, un spectacol de teatru multimedia, spectacol-confesiune, în care protagonist este însuși orașul, văzut prin ochii a șase femei – actrițele din distribuție. În rândurile de față, aceleași actrițe te poartă prin Constanța lor, iar orașul ți se arată altfel față de cum îl știi. Ți se recomandă locuri, ți se dezvăluie viața de zi cu zi la Marea Neagră, cu dramele și întâmplările ei, ți se deschide în față o lume deopotrivă familiară și străină turistului. Iar atunci când vei ajunge pe litoral, nu uita de spectacolul de la Teatrul de Stat constănțean, fie numai și pentru a vedea o artă mai puțin obișnuită.

LĂCRĂMIOARA MOSCALIUC (LANA)

Constanța cea de toate zilele: ce nu știu turiștii

Ce nu știu turiștii și pesemne că nu li se va fi dat vreodată să simtă la Constanța este mirosul mării amestecat cu mirosul teilor la înflorire, undeva în mai. Există o stradă teioasă (plină cu tei), care duce la mare, iar dacă te plimbi pe această combinație olfactivă tulburătoare, singurul regret ar fi că nu te-ai făcut parfumier când te-ai făcut mare. Marea încă nu a suferit invaziile omenești, iar mirosul ei de „fată mare” aduce puțin cu jilavul rufelor înghețate strânse de bunici, aduse în odaia călduroasă pentru dezgheț. Adaugi mirosul teilor și obții un rai olfactiv dublu-rafinat.

Social vorbind, Constanța este o urbe ca toate celelalte, cu încetinerea ei evolutivă cunoscută, din cauza lăcomiei primarului Radu Mazăre și a expeditorilor culturii dobrogene către destinații exotice. Constanța și-a trăit înecul, altfel, fără exagerări, ar fi concurat frumos cu Brașovul, Clujul ori Timișoara.

Recomandat turiștilor

Poate părea destul de straniu, dar mi-e greu să recomand vreun hotel anume, căci locuiesc în Constanța și singurul hotel la care am stat, cu ani în urmă, a fost hotelul Palace, cu tata, când fratele meu avea admitere la Institutul de Marină. Atunci nu avea o clădire neterminată în față, care să-i obtureze vederea spre mare.

Restaurantele de la mare sunt ca spectacolele de teatru, par vii, își modifică existența în funcție de sezon și nu tocmai favorabil consumatorilor, de cele mai multe ori cele cu un view impresionant au cea mai proastă și scumpă mâncare. Terasa hotelului Sport, de exemplu: ești fermecat de cum se vede marea acolo și uiți de copanul uscat cu resturi de teci de la pene din pieliță, orezul de un veșnic ieri de la vreun grup de sportivi mofturoși. Aquarium este ceea ce aș recomanda, cu frica de năpădire însă, e un loc splendid, mai multe nu divulg.

Cultural vorbind, furtunile iarna, muzeele și Teatrul, dar nu insist pentru că terasele monopolizează intens și neconcurativ cetatea, vara.

O întâmplare mai puțin obișnuită de la Marea Neagră

Întâlnirea cu Lidia e povestea mea neobișnuită de la Marea Neagră. Întâlnirea cu această jumătate a mea, mai bună, mai sexy și mai regizoare. Restul e… revoltă.

Teatru la malul mării. Sau cum trăiește o actriță la Constanța

O actriță la malul Mării Negre se deosebește de toate celelalte actrițe pentru că poate vedea oricând marea. În rest… suntem oameni mai mult sau mai puțin obișnuiți.

Jurnal de România. Constanța

Carmen Lidia Vidu este ea însăși un jurnal, în acest moment, exact în acest moment ea se scrie și se scrie pe curat direct, fără ciorne, fără greșeli tăiate. Sunt lăsate și acelea, supuse la mărturisire, just in case. Întâlnirea cu ea mi s-a părut o revedere, de fapt, sentimentul de déjà vu își dezvelea dinții a surâs, știam c-o să ne întâlnim. Jurnal de România. Constanța a fost o plută de salvare pentru teatru, pentru oraș, pentru adormirea în praf a simțurilor locuitorilor impasibili, obișnuiți cu sintagma „o să treacă și asta”, unde „asta” poate însemna orice, de la ac la tanc. Este un reality-show despre libertatea de exprimare, despre demnitatea cu care te deprinzi să te privești în oglindă și pentru a te studia, nu doar pentru a te primeni, să te analizezi și să te notezi, în mod miraculos, corect. Show-ul documentar ar trebui văzut de către toată țara, inclusiv de cei care poate nu au văzut niciodată marea, de cei care s-au întristat la vederea traumatizării Constanței, sluțirii ei, cei care, dezinteresat, ar vrea poate să detoxifieze orșsul din toate punctele de vedere. Îi așteptăm, îi așteptăm să se nască, în cazul în care ei nu există deja.

FLORINA STĂNCULEȚ

Constanța cea de toate zilele: ce nu știu turiștii

Oricând am avut nevoie de ceva, în orașul acesta, mi s-a oferit posibilitatea de a obține… cumva. Oricând am visat să se întâmple ceva anume, inedit pentru mine, sau ce auzeam că se întâmplă în alte locuri unde nu puteam ajunge, acest oraș a devenit scena acelui vis. Pentru mine, este orașul-rădăcină, doar că solul este nisipos. Este un oraș de care m-aș putea ușor desprinde dacă aș urma o emoție aparte care să mă ducă în afara porților sale. Dar de care mi-ar fi dor. Dor de locurile copilăriei, de mare, de briză… de primii mei pași.

Recomandat turiștilor

Îmi place să merg la Șușote, unde găsesc mereu combinația perfectă de artă-socializare-joacă-vintage. Mă relaxez la Acvariu și mai ales la Microrezervația de la Delfinariu. Mă recunoașteți ușor. Sunt cea cu plasa plină cu morcovi. Îmi place să mănânc în mai multe locuri din oraș. Dar vara mă simt minunat pe terasa hotelului Reyna, pe faleză, și mereu am parte de delicii culinare și un colț verde la restaurant Integra.

O întâmplare mai puțin obișnuită de la Marea Neagră

Nu mi se pare atât de neobișnuită, dar nu știu de ce este prima care mi-a venit în minte. O voi numi Ziua cand m-am facut auzită: eram într-o perioadă mai dificilă, îmi fuseseră confirmate bănuielile că soțul mă înșela și încrederea în mine era la pământ. Mama, fratele și câțiva prieteni s-au gândit să îmi facă o bucurie și m-au dus la un concert Goran Bregović, care avea loc pe plajă. Cum nouă ne plăcea mult să țopăim, am preferat să ne ducem în spatele ultimilor spectatori pentru a avea loc de dans. Cred că erau cam 200 de metri până la scenă. Am dansat cu multă bucurie încercând să mă detașez de gândurile nocive. La un moment dat, Bregović se adresează mulțimii, întrebând cum se spune în limba română când pornești și te avânți în luptă. Oamenii au strigat „La atac!”. Bregović ne cere să strigăm toți „La atac!” și astfel începe melodia Kalashnikov. La sfârșitul melodiei, pe care încinsesem o mică horă și aproape simțeam că zbor, exact după ultimele aplauze, a fost o secundă de liniște… ei bine, nu am mai rezistat. Fără să mă gândesc, am strigat din toți rărunchii și cu toată veselia „LA ATAAAAAAAAAC!”. Și ce credeți? M-a auzit Bregović de acolo, de pe scena îndepărtată. A întrebat: „A strigat cineva la atac?” Atunci îi dăm un bis!”. Și uite așa am horit noi încă o rundă de Kalashnikov... Și am avut momentul meu fericit din acea zi.

Artă la malul mării. Sau cum trăiește o actriță la Constanța

Cel puțin în acest moment simt clar vibe-ul artistic cultural din oraș; asta se datorează și persoanelor cu care am început să interacționez de la o vreme. Foarte mulți oameni faini, cu idei trăznite și mai ales aplicabile. Este muzică pentru toate gusturile, sunt colțuri de natură unde să te poți relaxa, camping-uri cu program artistic, spații ale căror proprietari sunt pasionați de diferite subiecte culturale, unde se țin lansări de carte, conferințe, workshop-uri etc. Nu îmi place mizeria din oraș, dar din păcate sunt puține locuri unde este pastrată o curățenie mulțumitoare.

Jurnal de România. Constanța

Oh, cu ce să încep? Pe mine Carmen m-a distribuit în acest proiect într-un moment al vieții mai deosebit. Adică mă aflam încă în perioada de introducere a noii mele vieți, a recunoașterii, acceptării, explorării sinelui. Făceam pași în fiecare zi și mă bucuram de experiența aceasta cu răbdare, acordându-mi tot timpul de care simțeam că am nevoie. Ei bine, odată cu asumarea exercițiului de sinceritate în împărtășirea informațiilor despre mine și viața mea, acest fenomen m-a propulsat kilometri în propriul sine și a scos voit-forțat la iveală atât praful de sub covor, cât și răspunsuri la întrebări neelucidate până atunci. Și toate erau acolo: în copilăria mea, în suferințele mele, în bucuriile mele, în mine ca om, ca femeie, ca mamă.

Partea care mi-a făcut inima să-mi bată rău de tot a fost întâlnirea cu publicul. Trecând peste faptul că de mult timp visam să împărtășesc și altora din afara cercului de prieteni, colegi sau familie, idei despre o viață mai verde, mai apropiată de natură, aceasta implică să mă „dezbrac” și să mă arăt unor oameni străini așa cum eu nu m-am acceptat aproape o viață întreagă.

Dar feedback-ul a fost și continuă să fie minunat de antrenant. Primesc mesaje după fiecare reprezentație a acestui spectacol, de la oameni frumoși, oameni contrariați, oameni care încep să își pună întrebări și să aibă curajul să-și găsească răspunsuri. Iar eu sunt fericită. Am cunoștințe noi și am mai aderat la câteva site-uri de petiții și acțiuni ecologice.

MIRELA PANĂ

Constanța cea de toate zilele: ce nu știu turiștii

Constanța este cea mai veche așezare din România locuită până în prezent, ar trebui să fie un motiv de mândrie… Nici 20% din constănțeni nu știu și nici nu conștientizează importanța acestui lucru! Numele orașului este dat de împăratul Constantin cel Mare, abia în 2004 a început să se sărbătorească la 20 mai această zi importantă, care de multe ori se transformă în acțiuni culturale și populare. De-a lungul istoriei, nici măcar ocupația otomană n-a reușit să modifice denumirea orașului CONSTANȚA-KUSTANGE. Este relevant pentru că o bună parte vremurilor trecute la Constanța s-au așezat politicieni, istorici și omeni influenți care au respectat și au susținut integritatea orașului.

Constanța mea este un oraș al culorilor vara și al nuanțelor iarna. Constănțeanu’ vara este turist și iarna anost. Constanța mea este ca o femeie frumoasă, dar tristă. Multiculturalitatea este dominată în principal de civilizația orientală, dar sunt 22 de etnii care conviețuiesc în Dobrodea. Constanța este un Mini Balkani cu arhitectură sufocată de comunism, dar care păstează eleganța și fermitatea clădirilor ce au aparținut armatorilor greci, comercianților turci, evrei, armeni, aromâni, de aceea o zi la Constanța e încărcată de atitudini diferite ale oamenilor cu care conviețuiești. Constănțenii sărbatoresc bairamul turcesc, mâncăm baclavale și spunem urări. Pentru mine, Constanța este orașul în care pot trăi fără să mor încet, fiindcă este un oraș cu atât de multe lucruri nerezolvate, încât chiar ai ce să faci fără să simți rutina.

Recomandat turiștilor

Zona Peninsula, care se întinde de la parcul central până la malul mării, cuprinzând Cazinoul, Portul Tomis, Valea Portului; este partea de poezie a orașului, zona istorică ce se străduiește să renască. Piața Ovidiu este locul în care sunt cele mai multe cafenele, pub-uri, restaurante, berării. Cea mai bună supă de midii se mănâncă la New Pizzico, la Esplanda se mănâncă foarte bine preparate mediteraneene. Mâncare grecească tradițională, la restaurantul Nikos, apoi în centru ai un loc cald și decent, Timeless, cu meniu vast și bucătar spaniol. Dacă aș fi turist și ar trebui să aleg cazare, m-aș orienta spre hotelurile din Mamaia – Iaki și Zenith, pentru centrele Spa. Dacă vreau spirit, mă duc pe plajele de la Corbu cu cazare și meniuri pescărești, iar pentru natură și pescuit: Grindul Lupilor, în Rezervația Biosferei Delta Dunării.

O întâmplare mai puțin obișnuită de la Marea Neagră

Una din dorințele mele era să pot face baie în mare noaptea, dar să rezist până la crepuscul. Încercarea mea s-a bucurat de succes. Am reușit. Am trăit un sentiment al întânlirii cu zona crepusculară, unde așa cum eram cu fața spre cer, nu știu dacă era iluzie, somn sau reverie, vedeam microrganisme zburând, luminițe mai mult sau mai puțin puternice care mă făceau să mă las în voia apei și-a liniștii bubuitoare. Am crezut la un moment dat că mă desprind și totuși, din toată măreția întâmplării m-am reîntors și am început să simt temperatura apei, nu tocmai caldă. Am început să înot spre mal cu frică, dar și cu entuziasm. Parcă jucasem într-un episod din serialul X-Files.

Artă la malul mării. Sau cum trăiește o actriță la Constanța

Constănțenii nu-și iubesc suficient artiștii și nu au încredere în ei. Este lucrul cu care nu mă pot împăca și nu cred că este suficient să accept fără să nu determin o modificare prin sintagma „Împacă constănțeanul cu Constanța”. Nu există emulație artistică, decât încercări mai mult sau mai puțin reușite. Cu toate astea există oameni implicați în acțiuni culturale. Îmi place și pot să cred că orașul va avea o instituție de spectacol care se va numi Teatrul Național… Acum avem Teatrul de Stat. Îmi place și vreau să cred că vor apărea mai multe festivaluri de teatru. Acum avem unul singur: Festivalul de Teatru Antic „Miturile Cetății”. Îmi place și vreau să cred că se va întâlni la Constanța toată elita culturală a României, așa cum era odinioară. Îmi place și vreau să cred în orașul meu Constanța, cu toată poezia și nepoezia lui… Și vorba lui Nichita Stănescu: „M-am uitat urât la orașul meu până când a devenit frumos”.

TURCHIAN GUZIN NASURLA

Constanța cea de toate zilele: ce nu știu turiștii

Constanța este orașul pe care l-am cunoscut când aveam 14 ani, venind să învăț aici, din Mangalia. Este orașul care în urmă cu 31 de ani m-a fascinat, mi se părea, liceană fiind, că nu voi reuși nicicând să-l cunosc, atât de imens mi se părea (aveam si eu o vârstă! – râde) Este orașul care din păcate a involuat, dar are acel „orgoliu” al celui de al doilea oraș al țării și se ține mândru, drept, dar în verticalitatea anatomică-fiziologică a celui sprijinit de o atelă care uneori e mai solidă, alteori – nu; din fericire, tot timpul este sprijinit, pentru că aici avem marea și trei luni de vară, care sunt bomba de oxigen ce resuscitează Constanța când îi e mai rău…

Recomandat turiștilor

Eu sunt old fashionista grupului (nu nostalgica), dar Constanța nu mai are un brand. Cândva exista hotel Continental, un hotel aflat în centru, care a fost demolat și ale cărui ruine au stat pe poziție până în anii 2000. Acum acolo e gazon și club Fratelli. Îmi place zona peninsulară pentru că acolo e Moscheea și pot asculta liniștită, pe o băncuță, Ezanul (rugăciune), eu fiind tătăroaică de religie islamică. Mă liniștește, mă împacă, știu că pentru unii e deranjant, dar mie îmi dă putere…

O întâmplare mai puțin obișnuită de la Marea Neagră

Aveam o mătușă. Era foarte bătrână, dar pentru că avusese o arsură pe față părea de 200 de ani la 70, probabil. Nu știa românește. Vorbea foarte stricat românește, dar era o doamnă, îi spunea toată lumea Doamna N. Avea un talent, un har care a ajutat-o să trăiască bine chiar: ghicea în cafea. Toate profesoarele, doctorițele, nevestele de ofițeri veneau la mătușa să le ghicească în cafea. Era un ritual: în ziua respectivă, doamna venea cu ceașca bine înfășurată în șervețele, poziție perfect verticală a ceștii, să nu se desprindă bob de zaț (doamna savura cafeaua dimineața, cu soțul, probabil). Mătușa avea o cameră specială în care primea clientele. După ce îi spunea trecutul, prezentul și viitorul, pe care le vedea în ceașcă, clienta își umezea cu saliva buricul degetului mare și apăsa pe fundul ceștii pentru încă un vis, o speranță pe care o aștepta de la mătușa N. Probabil pentru aceste doamne nefericite, zic eu (iertare!), acel scurt timp pe care îl petreceau în camera tătărească cu o femeie care le afla secretele cele mai intime era mai mult decât o ședință din ziua de azi la psihoterapeut, era evadarea în alt spațiu, într-un orient foarte îndepărtat, plin de sultani și cadâne, unde fiecare femeie primește tot, în mod egal cu celelalte.

Artă la malul mării. Sau cum trăiește o actriță la Constanța

Păi… artă… nu prea… Adică evenimente sunt, dar nu de anvergură… La teatru vine lumea, dar depinde de piesă… La operă, lumea merge, dar nu funcționează încă teatrul independent, așa cum ar trebui, la vernisaje sau lansări de carte sunt cercuri restrânse de cunoscuți, iar eu, ca minoritară, mi-aș dori ca etnia mea să fie mult mai bine reprezentată, mai ales calitativ, căci din păcate nu stă totul în faptul că vorbesc o altă limbă în afara celei a țării care ne-a adoptat. Toți suntem produsele școlii românești și, dacă vrem să ne exprimăm în spiritul tradiției din care provenim etnic, calitatea trebuie să fie cea care face diferența, iar diferențele sunt cele care ne fac mai bogați.

Jurnal de România. Constanța

Este proiectul în care am intrat fără să bănuiesc ce va declanșa în mine, tot sistemul este încă în funcțiune, permanent îmi pun întrebări, de multe ori nu le găsesc răspuns, este proiectul care mi-a demonstrat încă o dată că adevărul este cea mai puternică armă, cel mai sigur antidot. Spectacolul e pentru public și îmi doresc în primul rând să vină lumea să-l vadă. Apoi, cei care-l văd să schimbe în primul rând în ei ce consideră că nu funcționează tocmai corect… Normal, asta dacă doresc să evolueze.

Colaborarea cu Carmen a fost captivantă, interesantă, solicitantă, excitantă, ravisantă, frustrantă… Ca în prima noapte de amor când te doare de nu mai poți, dar până dimineața mai vrei… Cu Carmen a fost multa dragoste.

LAURA IORDAN ADRIAN

Constanța cea de toate zilele: ce nu știu turiștii

Constanța… orasul frumos de la marea Neagră, orașul prețurilor mari, orașul oamenilor pestriți, educați și needucați, orasul sângelui amestecat.

Recomandat turiștilor

Dacă vrei să vezi o parte frumoasă a orașului, îți recomand Reyna, hotel și restaurant cu vedere la mare, unde papilele gustative îți sunt răsfățate de cei mai iscusiți bucătari.

O întâmplare mai puțin obișnuită de la Marea Neagră

Cele mai frumoase răsărituri de soare sunt aici, la Constanța, și poți împărți sandvișul cu pescărușii care îți țin companie chiar dacă nu au fost invitați.

Artă la malul mării. Sau cum trăiește o actriță la Constanța

Ca și oamenii… pestriță și arta… Întâlniri la nivel înalt sau unele de-ți strepezesc dintii… Sunt oameni minunați, pictori, instrumentiști, actori, balerini, poeti… Sunt perioade frumoase, iar când dă firul ierbii, timp de trei luni, aproape că lumea uită de ei, înlocuindu-i cu shaorma și hamsie prăjită. Toamna se ridică din nou cortina și zeița Euterpe este cu noi și ne șoptește în suflet cea mai frumoasă simfonie.

Jurnal de România. Constanța

Întâlnirea cu Carmen Vidu și Jurnalul de Constanța a fost o bucurie, un duș cald și plăcut, care-ți reamintește că poți schimba ceea ce-ți otrăvește existența. Să nu uiți niciodată cine ești și că întotdeauna se poate mai bine, mai mult. Mă simt un om sănătos și bine ancorat în realitate.

ALINA MANTU

Constanța cea de toate zilele: ce nu știu turiștii

Constanța este locul copilăriei mele. Unde ieșeam în fața blocului să mă joc cu prietenii: elasticul, de-a v-ați ascunselea, țară, țară vrem ostași etc. Este orașul pe care mult timp l-am luat ca pe ceva primit de-a gata. Marea o găsisem aici și era a mea. Nu dădeam mare importanță… Până într-o zi. Eram în mașină, la semafor. În fața mea, am văzut statuia lui Baudelaire și citatul „Om liber, tu vei iubi întotdeauna marea!”. Trecusem de multe ori fără să dau importanță citatului, dar în ziua aceea am simțit ceva, am conștientizat faptul că iubesc acest oraș. Că aici este locul în care vreau să fiu și să fac teatru.

Astăzi, Constanța mea se împarte între teatru, ieșiri în oraș cu prietenii și familia. Mă entuziasmează când am activitate la teatru, când se pune o piesă nouă, când nu am pauze prea lungi. În același timp, mă simt norocoasă că am echilibrul de care am nevoie, acasă, în familie.

Recomandat turiștilor

Turiștii au gusturi diferite și de multe ori nu se potrivesc cu ale mele. Totuși, o cafea la Arabica The Coffee Shop, în centrul vechi (Piața Ovidiu), un burger și-o bere la Ordinul Berarilor (lângă cafenea), un colț de Italia la Mangia Mangia și, bineînteles, marea… în orice anotimp. Sunt câteva din locurile în care merg cu plăcere.

Aș îndemna turiștii să vină la începutul verii la Festivalul Internațional de Teatru „Miturile Cetății”. Este abia la a doua ediție, dar sper să aibă viață lungă, să devină o tradiție, să pună Constanța pe harta culturală a României.

O întâmplare mai puțin obișnuită de la Marea Neagră

Nu îmi vine în minte nicio întâmplare neobișnuită din Constanța… Primul lucru la care m-am gândit e faptul că uneori am impresia că am trăit ceva sau că am mai vizitat acel loc. Doar că uneori aflu că nu e adevărat. Cum am pățit când eram mică… Am o imagine cu o cale ferată ce trecea pe lângă blocul meu. Mi-am întrebat mama ce s-a întâmplat cu acea cale ferată și am aflat dezamăgită că ea nu a existat. Și refuzam să cred, prea clară aveam imaginea în minte… Probabil aveam doar o imaginație bogată.

Artă la malul mării. Sau cum trăiește o actriță la Constanța

Lucrurile încep să se miște și în acest oraș. Avem nevoie de răbdare, am încrederea ca ușor-ușor Constanța o să devină un oraș activ cultural. Îmi iubesc meseria și teatrul din care fac parte, îmi face plăcere să fiu acolo, să joc, să lucrez la piese noi… La începutul verii merg la festival și văd toate trupele care vin și apoi cu cortul la malul mării, undeva pe litoral.

Jurnal de România. Constanța

Jurnal de Romania. Constanța este un spectacol ce vrea să aducă schimbare, să îndemne oamenii să renunțe la starea de pasivitate, să se implice. Lucrul la acest proiect a fost diferit față de orice alt spectacol pe care l-am jucat până acum. Prin simplul fapt că nu joc un personaj, că textul s-a scris pe baza unor interviuri din care Carmen a selectat ce a considerat ea ca este mai important de spus. Așadar, lucrul la acest spectacol a început altfel, nu cum eram obișnuită, nu cu lecturarea textului, textul fiind inexistent, creat ulterior din mărturiile noastre.