Kirsten Dunst, mama pentru prima oară

Kirsten Dunst și Jesse Plemons (alături de care a jucat în Fargo) au adăugat un membru nou în familie, și anume un băiețel. Încă nu se știu detalii despre numele micuțului, dar o sursă a apropiaților a declarat că „Toată lumea este foarte bine“.

Dunst a mărturisit pentru prima oară că-și dorește un copil anul trecut, când a hotărât să pună un pic pauză carierei și să se ocupe de familie. „Lucrez de când aveam trei ani și, acum, sunt într-un moment al vieții în care îmi doresc să am copii și să mă relaxez“, a declarat ea anul trecut pentru Marie Claire UK. „Nu am spus niciodată «Trebuie să am un copil!», până când s-a născut fina mea. O iubesc atât de mult. Aseară am dus-o la culcare și când s-a trezit a doua zi a întrebat-o pe mama ei: «Unde e Kiki?» Mi-a plăcut foarte mult asta. Îmi doresc și eu așa.“

Pe scurt, Kirsten Dunst și Jesse Plemons s-au cunoscut la filmările pentru Fargo, unde jucau un cuplu căsătorit, au devenit un cuplu în viața reală în 2016, în ianuarie 2017 s-au logodit, iar weekendul trecut au devenit pentru prima oară părinți.

Foto: hepta.ro

Categorii Lifestyle