Dacă pornești într-o călătorie cu Iv cel naiv, s-ar putea să auzi cuvinte ca acestea: iubito, ceea ce ne desparte / nu e drumul către departe. Apoi vei ajunge la Londra și în Hong Kong. Și în Hong Kong, te va duce într-un cartier-sat și îți va arăta miresele cum se pozează, la apus, cu soarele în palmă. Poate că îți va vorbi despre o călătorie dintr-un plan, o călătorie spre România. Apoi, veți pescui din greșeală broaște țestoase în Peru. Sau veți dezgropa pe o plajă, din nisip, o negresă. Vor urma un festival de jazz de acum și autostopul de acum 20 de ani, asfaltul încins din spatele blocului unde locuia adolescent fiind, parfumul vecinei de la etajul opt de care era îndrăgostit și toate primele vacanțe din viața lui. O călătorie cu Iv cel naiv nu e una obișnuită, ți-ai spune citind toate acestea la o cafea, fără să-ți treacă prin minte că Iv cel naiv poate că stă chiar la masa din dreapta ta, de la M60 sau de la Seneca…

Un oraș de neuitat

În primul rând, simt nevoia să clarificăm. Nu putem compara orașele mari cu orășelele așa cum nu putem compara luna cu stelele. Înclin să cred că întrebarea se referă la un oraș mare. Ei bine, eu am două, din tot ce am văzut până acum. Două orașe în care m-aș întoarce oricând. Londra și Hong Kong. Să vrei să revii într-un oraș – e mare lucru pentru un om care își petrece 90% din vacanță în natură, prin sate.

O stradă pe care te-ai întoarce oricând

Hong Kong-ul e un oraș mare, cu zgârie-nori împrăștiați printre dealuri împădurite, de parcă i-ar fi căzut din buzunar unui zeu miliardar. Unul dintre cartiere, în care ajungi cam în 35 de minute din centru, e un sat. Un sat pe malul mării care a ar putea fi în Grecia sau în Thailanda. Dar e în Hong Kong și are o plajă liniștită pe care la apus vin miresele să se pozeze ținând soarele în palmă. Pe o stradă din satul ăsta, în care un ursuleț de pluș călare pe o bicicletă intrase într-un stâlp, iar o doamnă în vârstă își bea ceaiul cu cele mai încete gesturi din lume, visez să mă întorc cândva să scriu și să mă bronzez la lumina timpului.

O poveste de călătorie din România

O să vă zic despre o călătorie pe care încă n-am făcut-o. Dar aș vrea să o fac peste câțiva ani. E o călătorie în care vreau să-i arăt fiicei mele cealaltă Românie. Adică nu România zilnică, cealalată. Nu Romania vizibilă, cea invizibilă. Nu România tristă, cealaltă. Nu România de luxe, nici săraca Românie. Am început să strâng în cap tot felul de pensiuni, sate, peșteri, cetăți, vârfuri de munte, oameni, plante, râuri, străzi, cascade pe care vreau să i le arăt într-o bună zi, curând. N-o să fie o călătorie în România, ci o călătorie spre România.

2016. O vacanță în Peru

O vacanță cât o experiență. Am petrecut mai mult timp la peste 3.000 de metri decât sub. Am ajuns la 4.900 de metri unde am avut mai puțin oxigen decât idei când mă apuc de scris. Am pescuit cu guta. Am prins din greșeală o broască țestoasă. Am îmblânzit porumbei. Am băut 214 pisco sours. Am scos tarantule din cuib. Am sculptat dovlecei. Am răcit. Am dormit pe insule plutitoare din totora. Am învățat spaniola de Peru. Am muls vaca. Am avut bed bugs. Am învățat să fac ceviche. Am urcat pe Wayna Picchu, ca să mă uit de sus la Machu Picchu. Am mestecat frunze de coca. Am fost mușcat până la os de Paulie, papagalul. Am mers cu mașina peste 6.500 de kilometri. Și n-am obosit deloc.

O întâmplare mai puțin obișnuită

Eram la mare. Plaja pustie. O zi cu mult vânt. Mă aplec și încep să sap o groapă pentru umbrelă. Eu sap. Vântul bate. Eu sap, el bate, parcă și mai tare. Trebuie să sap o groapă adâncă să nu-mi ia vântul umbrela, așa că sap. Și sap. Și cum săpam așa, ouch! Un țipăt. Mă uit în jur – nimeni. Mă uit în groapă, văd un ochi care clipește. O negresă începe să-mi vorbească în engleză.

– Ai grijă. Îmi dai nisip în ochi.

– Scuze…

Pun mâinile în groapă, încercând să țin nispul care tot cădea.

– Hei, ai grijă ți-am spus. Și, de fapt, ce cauți cu mâinile în părul meu?

Am scos mâinile din groapă. Și am continuat discuția cu ea încă vreo câteva minute. Era din Ohio, avea 28 de ani. A înțeles că n-aveam nicio intenție rea, doar că voiam să mă apar de soare. La ei nu bătea vântul deloc și era încă noapte. Ne-am despărțit prieteni. Dar în acea zi am făcut plajă fără umbrelă.

O călătorie inspirată de o carte / un scriitor

După ce am citit De cealaltă parte a lumii a lui Bill Bryson, am simițit o nevoie de a-mi face bagajele și de a pleca spre Australia. N-am făcut-o încă, dar dorința e acolo, în mine. Australia este în planurile mele pentru viitorul apropiat.

Un festival la care obișnuiești să mergi

N-aș putea spune că obișnuiesc să merg la un festival, dar ultimul la care am fost a fost festivalul de jazz de la Smida. A fost prima ediție, dar jazz-ul s-a simțit bine în mijlocul munților. Iar când nu era jazz, erau atâtea lucruri de făcut.

Așa că mi-a fost pur și simplu bine.

Un city break memorabil

Acum 20 de ani, pe la 11 noaptea, am plecat cu autostopul și doi semi-cunoscuți la mare. Un băiat și o fată. 6 ore și trei mașini mai târziu eram pe plajă. Fără bagaj, fără cazare, fără prea mulți bani în buzunare.

Cărțile din bagaj

Acum port cu mine în rucsac Lebăda neagră a lui Nassim Nicholas Taleb. Și am început să recitesc Sirenele de pe Titan, pentru mine, cea mai frumoasă carte a lui Kurt Vonnegut.

Un loc pentru scris

Oriunde, cu căștile pe urechi și muzică.

O destinație culturală

Londra mi se pare unul dintre cele mai efervescente locuri hub-uri culturale. Iar în cu totul altă zonă, dar cu o vibrație la fel de puternică, Berlin.

O amintire dintr-o vară a adolescenței

Din verile adolescenței îmi amintesc asfaltul încins din spatele blocului amestecat cu mirosul de praf, bondarii prinși în pumn și mirosul de ulei de la mașina mereu descompusă până la particule elementare a vecinului de la 3, transpirația de după fotbal amestecată cu discuțiile încinse despre fete și parfumul grețos al vecinei de la 8 pe care o iubeam pe ascuns chiar și dacă mirosea a Fa alb.

Prima vacanță din viața ta

Eu am plecat în prima vacanță de mai multe ori. Mai întâi cu părinții, la mare. Aveam un an și jumătate și primul lucru pe care l-am făcut, a fost să iau un pumn de nisip în gură.

Apoi, am plecat prima oară în vacanță ca adult, în Corfu. 12 ore, poate și mai mult, cu autocarul. Am mers pe insula asta atât de mult și în atât de multe locuri, încât cred că încă mai sunt urmele pașilor mei pe undeva, pe acolo, pe sub vreun măslin.

Ultima oară când am plecat prima oară în vacanță a fost atunci când m-am făcut călător și am plecat în Cambodia și Laos. Atunci m-am contaminat definitiv cu acest superb virus al călătoriei.

O zi de altădată pe litoralul de la Marea Neagră

Zilele de alădată la mare sunt la fel de frumoase ca zielele de azi la mare. Trebuie doar să găsești locul potrivit. Eu l-am găsit ultima oară într-un camping din Bulgaria. Am plecat să stau două zile și am rămas o săptămână.

La mare e frumos. E mai ușor decât la munte, dar e frumos.

Timp liber în București

Interviul ăsta l-am început la Ponton, în parcul Carol, și l-am terminat la Eden.

În rest, lucrez la Verona, M60, Seneca. Merg să mănânc la Chong Qing – chinezescul de lângă Foișor, Toan’s – vietnamezul de pe Magheru, Deschis Gastrobar, PowWow, Simbio. Am văzut multe piese la UnderCloud. Aproape că am plâns la Omul-pernă. Aș fi aplaudat 100 de minute, cât a durat piesa, la The Sunset Limited. Filmele le văd acasă, de obicei. Muzeul Țăranaului e încă singurul muzeu aproape de ce ar trebui să fie un muzeu. Merg să alerg în parcul IOR.

Despre tine

Scriu. Călătoresc. Gătesc. Iubesc lucruri mărunte. Observ. Dansez prost. Am umor. Dorm mai puțin decât visez. Și scriu mult mai puțin decât simt. Poezie naivă, cărți pentru copii, sms-uri. Acum scriu un roman.

Iv cel naiv a publicat la editura Vellant volumele de versuri Cartea săruturilor, 16 poezii de iubire pe care mi le-aş fi scris mie dacă aş fi fost tu, Nesfârșesc, Uibesc, Versez. Sigur ați auzit de el. Se pare că povestea lui ar fi început cu versuri trimise prin sms iubitei. Apoi a continuat pe blogul ivcelnaiv.ro. Îl găsiți și pe Instagram.com/ivcelnaiv.