Zilele acestea se întâmplă Romanian Design Week, acea săptămână din an în care luăm pulsul artiștilor autohtoni din mai toate domeniile creative, de la design de produs la modă și design grafic. Pe unii dintre ei îi știam din anii trecuți, dar ce-mi place de fiecare dată e că adun nume noi de urmărit. Anul acesta, l-am adăugat la bookmark-uri pe Laurențiu Cosmin Matei, proaspăt absolvent al Universității de Arte din București, pe care l-am și luat la întrebări despre colecția lui de absolvire, Characters – am văzut o mostră la Expoziția centrală, de la Palatul Telefoanelor –, și alte câteva aspecte.

• Dacă n-ai apucat să treci pe la RDW, mai ai timp, ultima zi de vizionare e duminică, 27 mai.

Ai absolvit în 2017, cum a fost acest an pentru tine?

Un an care a trecut foarte repede și plin de diferite proiecte. Aș putea spune că e chiar anul în care simt că am evoluat cel mai mult din punct de vedere creativ și profesional.

Povestește-mi un pic despre colecția ta de absolvire. Ce temă ți-ai ales?

Colecția mea de absolvire intitulată „Characters“ pleacă de la ideea că realitatea nu există și că oamenii au tendința de a-și crea propriile lumi în care atât cei din jurul lor, cât și ei înșiși devin niște personaje (eng. characters). Întrucat niciodată nu se poate ști cu adevărat cum este o persoană, se poate spune că aceasta devine un personaj văzut printr-un filtru personal, a cărui viață este alcătuită din multiple povești spuse în diferite feluri în diferite lumi. Se poate afirma, deci, că toți oamenii sunt, în fond, niște personaje.

Colecția mea pune în discuție această viziune a unei lumi formate din personaje, din realitatea care nu există, din faptul că tot ceea ce ne înconjoară e ceea ce vrem noi, ceea ce ne imaginăm. Eu am ales să îmi traduc lumea printr-o colecție, aducând în prim plan șase personaje din lumea mea, șase prieteni apropiați mie, încercând să analizez ce îi definește pe ei, de la ce poartă până la cum se comportă, toate aceste lucruri transmise mai apoi printr-un cod cromatic monocrom.

De ce ți-ai ales această temă, cum ai ajuns la ea?

Am ajuns la ea destul de greu, pentru că inițial nu îmi venea nicio idee care să simt că ar putea transmite un mesaj către public. Astfel m-am întrebat ce aș vrea eu să transmit până la urmă și mi-am dat seama că vreau să arăt cine sunt eu și cum mai bine decât să îmi arăt „lumea mea“?

Ai schimba acum ceva la ea? 

Și da, și nu. Aș schimba câteva detalii la haine, pentru că într-un an am reușit să îmi îmbunătățesc tehnica și îmi dau seama de câteva greșeli pe care hainele le au, legate de tipar sau de materiale. Însă, în același timp, nu aș schimba nimic, pentru că modul în care colecția a fost terminată mă reprezintă pe mine din acel moment.

Acum ești la Master la Universitatea de Arte din București, ce ți se pare nou față de ce făceai în facultate? 

Mi se pare nou modul de abordare a proiectelor. Dacă în timpul facultății aveam timp pentru un proiect în jur de două-trei săptămâni și totul de întâmpla mai pe fugă, la master, am circa două luni, ceea ce îmi oferă mai mult timp să aprofundez tema proiectului, să mă documentez mai bine și, desigur, și rezultatul este unul mult mai bun.

Dacă ar fi să alegi câțiva designeri – sau doar unul – care ți-au influențat, într-un fel sau altul, procesul creativ pe cine ai alege? 

Sunt foarte mulți designeri care aș putea spune că m-au influențat sau pe care îi urmăresc cu încântare la fiecare Fashion Week, dar probabil cei care niciodată nu încetează să mă uimească sau să mă atragă prin ceea ce fac sunt Raf Simons și John Galliano. Întâmplător, colecțiile mele preferate de la ei sunt din perioada în care erau directori de creație la Dior. Cea semnată de Galliano e Christian Dior Spring 2006 Couture, iar cea care îi aparține lui Raf Simons e Christian Dior Spring 2015 Couture.

Care-i perioada din istoria modei cu care te identifici cel mai tare?

Nu pot spune că am o perioadă anume cu care ma identific din istoria modei. Sunt într-adevăr câteva perioade către care am o tragere mai mai mare cum ar fi anii ’50 sau perioada de sfârșit de anii ’80 început de anii ’90 când era pe val grupul de Club Kids. Anii ’50 mă atrag prin eleganța hainelor, prin formele feminine, iar perioada de Club Kids prin modul în care acei tinerii spărgeau orice reguli în ceea ce privește modul de a te exprima prin vestimenție, într-o perioadă destul de grea.

Cât de greu e să-ți creezi o identitate când ești la început de drum? Cum se simte de la tine acest lucru?

Sunt de părere că o identitate ți-o construiești pe parcursul a câtorva ani/colecții. Momentan nu știu dacă eu am o identitate definită exact, deoarece încă experimentez și încerc să văd exact ce anume mă atrage, cu ce rezonez eu cel mai bine. Deci, ca să zic așa, e destul de greu să ai o identitate încă de la început de drum, dar e important să încerci cât mai mult pentru a o descoperi cine ești și ce vrei să faci și a fi mulțumit de rezultatul final.

La ce lucrezi în perioada asta?

În perioada asta lucrez în paralel la mai multe proiecte. Unul dintre ele este lucrarea de disertație, de a cărei direcție încă nu sunt foarte sigur, altul ar fi o colecție capsulă, o continuare a colecție de licență, sau, mai bine zis, o declinare comercială a acesteia și înfințarea propriului brand.