Lemnia & Izabela Măndoiu – discuții despre tradiții reinterpretate la A List Designers Boutique 

Lemn. Voal, broderii. Meșteșuguri uitate și readuse la viață, broderii ale căror măiestrie au străbătut zecile de ani. Pe scurt, două branduri românești care fac ca tradițiile să revină în piese cool, actuale și extrem de fashionable. Până pe 7 iulie, vă dăm întâlnire la A List Designers Boutique, în București Mall, cu Lemnia și Izabela Măndoiu. (Partener este Pantene România, mulțumim pentru sprijin!)

Printre invitați și cupe de șampanie, printre flashurile fotografilor și agitația din mall, am găsit câteva minute să stăm de vorbă cu Izabela Măndoiu și cu Diana Daian (designer asociat Lemnia, alături de designerul Răzvan Chelu) despre lucrurile minunate aduse în boutique. Și… vă șoptim un secret: fiecare dintre ele a avut curiozități legate de munca și produsele „colegului” de boutique. Citiți mai departe! 

Ce lucruri ați adus noi, aici, în A List Designers Boutique?

Izabela Măndoiu: Ca de obicei, iile sunt vedete. Sunt lucrate manual, pentru că eu mizez foarte mult pe lucrătura manuală. Durează mai mult, lumea înțelege mai greu că nu toate piesele pot fi livrate atât de rapid pe cât le-ar plăcea, dar rezultatele sunt extraordinare, iar eu cât de mult pot voi promova în continuare cusăturile manuale.

Diana Daian: Avem produse din mai toate colecțiile Lemnia lansate până acum, dar e important de știut că avem aici și piese din cea mai recentă colecție, Frame, tot cu piele și lemn, lucrate manual. Gențile se pot purta în două feluri – ca tote bag sau ca o geantă statement. 

Amândouă brandurile folosesc materiale naturale, iar piesele sunt lucrate manual. De ce este important să păstrăm tradițiile, acest gen de manufacturare? 

Izabela Măndoiu: Pentru că mass-market poartă deja toată lumea, Pentru că vrem unicitate, ne place să purtăm lucruri care să se potrivească personalității noastre. În plus, ne dorim foarte mult să suținem femeile de la sat, meșteșugarii care din asta își câștigă existența, cei care în continuare lucrează manual, cos, țes, brodează. Este o meserie aproape pe cale de dispariție și cred că ar trebui să investim în astfel de muncă. Iar piesele lucrate în acest mod sunt speciale, dăinuiesc în timp; sunt ca ceasurile elvețiene – pot reprezenta un cadou transmis peste generații.

Diana Daian: Considerăm că materialele naturale sunt cele care trec testul timpului. La fel și designul este gândit astfel încât gențile să poată fi purtate peste an și ani. Punem mare accent pe detalii, pe continuitate, pe sustenabilitate. Avem grijă de materialul natural, îl recondiționăm. 

Izabela Măndoiu: De ce folosiți lemn pentru gențile voastre, la Lemnia?
Diana Daian: Ideea a plecat din familie, tatăl fondatorului brandului, Răzvan Chelu, este tâmplar, iar cei doi au îmbinat pasiunea pentru meșteșugărie și cea pentru design și așa au apărut produsele Lemnia. 

Diana Daian: Izabela, cum se gândește designul iilor? Pleacă de la tradițional sau aduceți componente moderne în proces?
Izabela Măndoiu: Da, luăm în calcul motivele tradiționale sau care au mai fost transpuse pe ii, refolosim materialele, folosim materiale țesute în țară acum, încercăm să aducem în colecții texturi mai fluide, imaginând piese care să poată fi purtate la evenimente speciale. Luăm în considerare și preferința clientelor – poate își doresc o anumită coloristică, sau un anumit tip de croi, mâneci mai bufante sau mai puțin încrețite. Plus… mai există și factorul Izabela (râde) căreia i se poate părea la un moment dat că ar trebui să lucreze cu mai multe culori sau materiale. 

Unde ați vedea purtate piesele voastre? Cea mai improbabilă, cea mai extravagantă situație? 

Izabela Măndoiu: Mi-ar plăcea să văd o ie la o petrecere pe un iaht, la Monaco, purtată ca o rochie fluidă, cu multe cusături manuale sofisticate…
Diana Daian: Ne-am dori mult ca gențile noastre să fie purtate pe covorul roșu. Chiar a fost într-un an pe covorul roșu la Cannes una dintre genți…
Izabela Măndoiu: Clar, designul românesc ajunge peste tot. Și uite, deja am ocupat Riviera Franceză (râde).
Diana Daian: Și, de ce nu, poate să ajungă și pe lună… (râde). 

Izabela Măndoiu, Diana Daian, Răzvan Chelu (Lemnia)