Les Films de Cannes à Bucarest: „Julieta” lui Pedro Almodóvar

E posibil să fiu foarte, foarte subiectivă când spun că Julieta e unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut în ultimele luni, o peliculă care mi-a amintit de ce îmi place Almodóvar atât de mult. Hable con ella, pentru care a primit Oscarul pentru Cel mai bun scenariu original, Volver, acea nebunie frumoasă de film, cu Penélope Cruz într-un rol senzaţional, Los abrazos rotos, o poveste de dragoste cum rar mai găseşti, La piel que habito: eu încă nu am găsit un film de Pedro Almodóvar care să nu îmi placă.

Prin Julieta, regizorul spaniol revine la poveştile sale despre iubiri pierdute, despre viaţă şi moarte, şi explorează drama unei mame pe care fiica o abandonează fără nicio explicație atunci când împlinește 18 ani. Filmul este inspirat din seria Runaway a lui Alice Munro, scriitoarea care, în 2013, a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru Literatură, Almodóvar reuşind să pună cap la cap toată întâmplările din viaţa protagonistei într-un mod senzaţional. Iar alegerea Adrianei Ugarte şi a Emmei Suárez pentru rolul Julietei (din trecut şi din prezent) se numără printre marile plusuri ale acestui film, amândouă reuşind să transmită atât de bine emoţiile şi stările personajului lor.

Julieta este pregătită să părăsească Madridul pentru totdeauna, să lase în urmă trecutul şi să înceapă o viaţă nouă în Portugalia, alături de Lorenzo (Dario Grandinetti). Într-o zi, aceasta se întâlneşte cu Bea (Michelle Jenner), prietena din copilărie a fiicei sale, Antía (rol împărţit de Priscilla Delgado şi Blanca Pares), de care nu mai ştie nimic de mai bine de 12 ani. Revederea cu Bea, care îi povesteşte că întâlnit-o de curând pe Antía, îi trezeşte Julietei amintirile dureroase ale unor întâmplări petrecute cu ani în urmă, de care a încercat să se detaşeze complet.

Tulburată, Julieta îşi abandonează toate planurile, se întoarce în apartamentul în care a locuit ani buni cu fiica ei şi începe să îşi scrie povestea. Almodóvar intră în scenă şi face ceea ce ştie el mai bine: reconstituie, alternând trecutul cu prezentul, viaţa agitată şi pasională a Julietei, încă de pe vremea când era o tânără profesoară care se întâlnise cu un străin fascinant în tren.

Între Julieta de atunci şi Julieta de acum există o diferenţă majoră, însă regizorul păstrează echilibrul între cele două şi ne ajută, uneori subtil, alterior direct, să înţelegem întreaga ei poveste. Poate că acest lucru mi-a plăcut cel mai mult la film: deşi sunt adunate numai câteva frânturi din viaţa Julietei, îi înţelegi perfect parcursul şi nu rămâi cu frustrarea că ceva a rămas nelămurit. Iar de emoţii nici nu mai vorbesc… Almodóvar te trece prin toate. Este, la un moment dat, o parelelă interesantă între recidiva unui dependent de droguri şi recidiva unei mame abandonate de copil, mi-a plăcut foarte mult exemplul, mai ales că rezumă perfect starea Julietei. O Julieta de care nu ai cum să te plictiseşti timp de 90 de minute!

Filmul lui Pedro Almodóvar este propunerea Spaniei la Oscarurile de anul viitor şi sper că va prinde un loc în cursa finală, pentru că, trebuie să o spun din nou, este unul dintre cele mai bune filme văzute de mine în ultima vreme. Julieta a fost nominalizat în primăvără şi la Festivalul de Film de la Cannes, la Palme d’Or, şi a câştigat trofeul pentru Cel mai bun film internaţional la San Diego Film Festival.

Foto: ournow.ch