Les Films de Cannes à Bucarest: Loveless, o dramă sfâșietoare în regia lui Andrey Zvyagintsev

Dacă ar fi să aleg un film favorit de la această ediție Les Films de Cannes à Bucarest, aș alege, fără să mă gândesc de două ori, Loveless, drama lui Andrey Zvyagintsev, regizorul care a făcut Leviathan, filmul care ar fi trebuit să câștige DETAȘAT, în 2015, Oscarul pentru Cel mai bun film străin. Loveless este filmul pentru care s-a făcut proiecție suplimentară la festival (și chiar mai trebuiau vreo zece proiecții, cel puțin, ca să ajungă toată lumea la el), este povestea care a reușit să mă treacă prin toate stările posibile. Și cred că acesta este cel mai important „ingredient” pe care ar trebui să îl aibă o peliculă: o poveste. O poveste care să te emoționeze așa cum puține lucruri reușesc să o facă, o poveste la care să te gândești mult timp după ce ai plecat din sala de cinema.

La prima vedere, Loveless este drama unei familii dezbinate. Boris (Alexei Rozin) și Zhenya (Maryana Spivak) sunt în plin proces de divorț și, atunci când se întâlnesc, nu fac altceva decât să se certe. Singurul lucru pe care îl mai au de împărțit este apartamentul pe care încearcă să îl vândă rapid, ca să își poată continua viața separat. În tot acest proces însă, cei doi uită de Alyosha (Matvey Novikov), fiul lor de 12 ani, care dispare fără urmă.

Chiar dacă apare doar în prima parte a filmului, în câteva secvențe absolut sfâșietoare, Alyosha rămâne personajul cu cea mai mare greutate, o prezență care îi bântuie pe părinții forțați să se reunească pentru căutarea fiului lor. Hotărât să nu cadă în patima unor clișee, Zvyagintsev este hotărât să își ducă drama până la capăt. Și în loc să sfârșească unul în brațele celuilalt, uniți de suferința provocată de dispariția lui Alyosha, Boris și Zhenya nu fac altceva decât să se certe mai tare. Lipsiți de iubire, dar încăpățânați să rămână prea mult timp împreună, cei doi s-au distrus reciproc și, pe parcurs, și-au distrus și propriul copil.

Pe lângă eșecul unui mariaj, Andrey Zvyagintsev zugrăvește, în plan secund, și eșecul societății, în care normele, chiar și cele de la locul de muncă, și tradițiile dictează viețile oamenilor, împiedicându-i să fie fericiți cu adevărat. O simplă vizită pe care Boris și Zhenya i-o fac mamei acesteia dezvăluie cât de reci și dure sunt relațiile interparentale, atunci când iubirea și empatia lipsesc. Regizorul, care a semnat și scenariul filmului, critică, într-un mod subtil, această credință, perpetuată atât de mult în societate, că un copil te împlinește și te face fericit. Birocrația este un alt subiect pe care Zvyagintsev îl atinge: dispariția unui copil nu este nimic altceva decât un dosar, iar autoritățile nu pot trece peste proceduri… chiar dacă, într-un astfel de caz, fiecare secundă contează.

Finalul este cu atât mai tulburător cu cât comportamentele care au dus la o dramă uriașă continuă să se repete. Iar starea de #Loveless se menține până în ultima clipă. Nu știu dacă e cel mai mai bun film al lui Zvyagintsev, pentru că nu am mai văzut decât genialul Leviathan de la el, așa că nu pot face prea multe comparații. Dar știu sigur că e un film cu emoții, suspans, sentimente contradictorii, o poveste care te mișcă profund și care îți rămâne mult timp în suflet. Iar pentru asta, Andrey Zvyagintsev merită toată premiile din lume, nu doar Premiul Juriului la Cannes.