Les Films de Cannes à Bucarest – Retrospectivă/Warm-up va începe pe 20 mai!

Les Films de Cannes à Bucarest pregătește terenul pentru ediția a VIII-a a festivalului care va avea loc între 13 și 22 octombrie 2017 la București și care va aduce în premieră în România cele mai așteptate titluri prezentate anul acesta la Festivalul de la Cannes (17-28 mai). Sâmbătă, 20 mai, sub titlul Les Films de Cannes 16/17. Retrospectivă/Warm-up, iubitorii de cinema vor putea re(vedea) șapte dintre cele mai apreciate filme ale ediției din 2016 a festivalului. Proiecțiile vor avea loc la Grand Cinema & More, unde vor fi introduse de criticul de film Raluca Durbacă, Cinema Elvire Popescu și Cinema Muzeul Țăranului.

Programul Les Films de Cannes 16/17. Retrospectivă/Warm-up include câștigătorul trofeului Palme d Or, I, Daniel Blake, în regia lui Ken Loach, care a obținut și premiul César 2017 pentru Cel mai bun film străin, The Salesman, titlul care i-a adus regizorului iranian Asghar Farhadi cel de-al doilea Oscar din carieră (Cel mai bun film străin, Oscar 2017), recompensat cu premiul pentru Cel mai bun scenariu și Cel mai bun actor la Cannes 2016 sau Cea mai fericită zi din viața lui Olli Mäki, debutul tânărului cineast Juho Kuosmanen, distins la Cannes cu Premiul Un Certain Regard și cu premiul FIPRESCI pentru Descoperirea europeană a anului la Premiile Academiei Europene de Film 2016. Vor avea loc și proiecții cu filmele Doar sfârșitul lumii de Xavier Dolan (Grand Prix, Cannes 2016), Slujnica de Park Chan Wook sau Ma Loute de Bruno Dumont, ambele în competiția Cannes 2016 și prezentate în avanpremieră pe 20 mai, și Elle în regia lui Paul Verhoeven, care i-a adus protagonistei Isabelle Huppert Globul de Aur pentru cea mai bună actriță și o nominalizare la Oscarul pentru această categorie.

Pentru ediția din toamnă Les Films de Cannes à Bucarest, festivalul își propune să pregătească programul împreună cu publicul și își invită spectatorii să aleagă filmele din selecția oficială a Festivalului de la Cannes 2017 pe care doresc să le vadă la București între 13 și 22 octombrie. Preferințele publicului pot fi exprimate prin completarea formularului disponibil pe pagina oficială a evenimentului Les Films de Cannes 16/17. Retrospectivă/Warm-up.

PROGRAMUL PROIECȚIILOR

20 MAI
Grand Cinema & More
*Filmele vor fi introduse de criticul de film Raluca Durbacă
16:00 Doar sfârșitul lumii de Xavier Dolan
18:15 Slujnica de Park Chan Wook
21:15 Cea mai fericită zi din viața lui Olli Mäki de Juho Kuosmanen
Biletele sunt disponibile pe site-ul grandentertainment.ro sau la casele de bilete din Grand Cinema & More.

Cinema Elvire Popesco
16:00 Ma Loute    de Bruno Dumont  (Avanpremieră)
18:30 Forushande/The Salesman de Asghar Farhadi (Avanpremieră)
21:00 Cea mai fericită zi din viața lui Olli Mäki de Juho Kuosmanen
Biletele sunt disponibile pe Eventbook.ro și la casieria cinematografului.

Cinema Muzeul Țăranului
16:00 Eu, Daniel Blake de Ken Loach
18:00 Elle de Paul Verhoeven
21:00 Cea mai fericită zi din viața lui Olli Mäki de Juho Kuosmanen
Biletele sunt disponibile pe Eventbook.ro și la casieria cinematografului.

Categorii Lifestyle