O iubești, o urăști, îi admiri curajul sau te enervează spiritul ei nonconformist: oricum ar fi, Cara Delevingne nu te poate lăsa indiferent. Model, fashion icon, actriță, rebelă fără cauză, Cara pare să fi pus un pariu cu ea însăși. Vrea să își demonstreze că poate face totul și, mai ales, că poate face totul bine.
Aceasta este noua imagine a celor de la Puma, iar spotul campaniei Do You, lansat chiar zilele trecute, a devenit viral rapid, mesajul Carei fiind extrem de puternic: „Cu toţii avem un corp. E unul dintre cele mai puternice instrumente pe care le deţinem. Noi toţi purtăm diferite armuri. Toată lumea se simte nesigură. Trebuie doar să fii onest în legătură cu treaba asta, să ai putere, şi vulnerabilitate. Nu urma turma. Nu face ceea ce fac alţii doar pentru că toată lumea o face. Trebuie să accepţi cine eşti, fără să îţi ceri scuze pentru asta. Rămâi aşa cum eşti şi fii tu. Iar dacă la sfârşitul zilei, ei nu te plac… dă-i încolo! Ce mai contează?”
Cine este Cara și cum a devenit ea un model complet… atipic? Rămâne să vedem imediat.
Cara s-a născut la Londra, în 1992, într-o familie foarte bogată, însă nivelul ridicat de trai nu i-a ușurat deloc parcursul în viață. Mama sa, Pandora, este fiica unui cunoscut publisher britanic, Sir Jocelyn Steven, în timp ce tatăl Carei, Charles Delevingne, este dezvoltator imobiliar. În plus, naşul Carei este Nicholas Coleridge, preşedintele companiei media Condé Nast International (Vogue, Vanity Fair, Allure), în timp ce naşa sa e actriţa Joan Collins.
Cara suferă de dispraxie, o afecţiune mai rar întâlnită, ce presupune încetinirea coordonării activităţilor motrice (Daniel Radcliffe şi Florence Welch se confruntă şi ei cu această problemă). Din această cauză, şcoala a fost întotdeauna o provocare pentru ea: îi era greu să scrie, iar testele o solicitau foarte mult. Cara a vorbit de mai multe ori despre depresia care pusese stăpânire pe ea în adolescenţă, mai ales că surorile sale mai mari, Chloe şi Poppy, aveau deja un plan pentru viaţa şi cariera lor, în timp ce ea se simţea complet pierdută. „M-a lovit deodată un val uriaş de anxietate, depresie și ură față de propria persoană, simțeam atât de multă durere încât voiam să mă dau cu capul de un copac ca să termin cu tot. Nu m-am tăiat niciodată, dar obișnuiam să îmi scrijelesc pielea până când îmi dădea sângele. Voiam doar să mă descompun”, a povestit ea anul trecut într-un interviu pentru Vogue.
La vârsta de 16 ani, Cara a început să studieze muzică şi actorie la Bedales School din Hampshire, însă a renunţat după numai un an, fiind hotărâtă să devină model, la fel ca Poppy. Aceasta a început să lucreze cu Storm Model Management, agenţia care a descoperit-o pe Kate Moss, însă abia după un an a reuşit să obţină primul ei contract plătit.
În 2011, Cara l-a cunoscut pe Christopher Bailey de la Burberry, iar designerul i-a propus să facă parte din campania pentru colecţia sa de primăvară/vară. Din acel moment, cariera sa în modelling a început să intre pe o pantă ascendentă: a început să participle la Fashion Weeks, a lucrat pentru Chanel, Tory Burch, Oscar de la Renta, Fendi, Moschino, a apărut într-o campanie Burberry alături de Eddie Redmayne, şi a devenit muza lui Karl Lagerfeld.
Însă Cara nu a uitat nici de prima sa dragoste, actoria, iar în 2012 a obţinut rolul Prinţesei Sorokina din filmul Anna Karenina, prestaţia sa stârnind aplauzele criticilor de specialitate. Anul trecut a jucat rolul protagonistei din Paper Towns, ecranizarea bestsellerului omonim semnat de John Green, bifând apariţii şi în Pan, Kids in Love şi Suicide Squad, care a avut premiera vara aceasta.
Deşi a spus că va renunţa la cariera de model, Delevingne încă nu este hotărâtă să facă acest pas. Pe lângă contractul cu Puma, Cara va mai colabora şi cu Marc Jacobs pentru o nouă campanie de toamnă.
În plus, o vom revedea şi pe marile ecrane în trei producţii noi: London Fields, în care joacă alături de Amber Heard, Tulip Fever, o dramă cu Alicia Vikander şi Cristoph Waltz, care va fi lansată la începutul anului viitor, şi în SF-ul regizorului Luc Besson, Valerian and the City of a Thousand Planets.
Foto: hepta.ro, outnow.ch