A List Star: totul despre incredibila Saoirse Ronan

SAOIRSE

Are 22 de ani, două nominalizări la Oscar și nu mai puțin de patru filme în pregătire: actrița de origine irlandeză Saoirse Ronan ne-a cucerit încă de când am urmărit-o în rolul lui Briony din Atonement (pelicula i-a adus prima nominalizare la Oscaruri, la vârsta de 13 ani), așa că nu putem decât să spunem că vom sta cu ochii pe ea în continuare. Și să punem pariu de pe-acum că nu ne va dezamăgi!

Deși provine dintr-o familie de irlandezi, Saoirse (numele său înseamnă „libertate” și este pronunțat greșit de fiecare dată, după cum a povestit chiar ea în mai multe interviuri. Varianta corectă este „seersha”) s-a născut în Bronx, New York, unde locuiau părinții săi la momentul respectiv. Trei ani mai târziu, aceasta a revenit in Irlanda și a început să se pregătească pentru o carieră în actorie, la încurajările tatălui său, Paul Ronan, și el actor la rândul său.

La nouă ani, Saoirse a debutat în serialul The Clinic, o producție irlandeză axată pe dramele și povestea medicilor de la Clarence Street Clinic. În 2007, actrița a apărut în primul ei, I Could Never Be Your Woman, o comedie de dragoste cu Michelle Pfeiffer și Paul Rudd în rolurile părinților micuței Izzie (Ronan). În același an, Saoirse a mers la casting pentru rolul Lunei Lovegood din Harry Potter and the Order of the Phoenix, însă l-a pierdut în favoarea Evannei Lynch.

I Could Never Be Your Woman
I Could Never Be Your Woman

Tot în 2007, Saoirse a fost distribuită în Atonement, ecranizarea romanului lui Ian McEwan, în regia lui Joe Wright. Acțiunea se învârte în jurul a trei personaje, Cecilia (Keira Knightley), Robbie (James McAvoy) și Briony (Saoirse Ronan), ale căror vieți iau o turnură dramatică din cauza unei minciuni. O poveste despre dragoste, sacrificii și… remușcare, Atonement a fost nominalizat la șapte categorii la Oscarurile din 2008, inclusiv la Cel mai bun film și la Cea mai bună actriță în rol secundar – Saoirse Ronan.

Atonement
Atonement

După nominalizarea sa la Oscar, au început să apară tot mai multe oferte pentru Saoirse Ronan, actrița reușind să echilibreze balanța între blockbustere și pelicule apreciate de critici. Au urmat rolurile din Death Defying Acts, în care a jucat alături de Guy Pearce și Catherine Zeta-Jones, și City of Ember, un fantasy cu Tim Robbins și Bill Murray.

În 2009, Saoirse a avut parte de una dintre cele mai mari provocări din cariera sa, în momentul în care a fost distribuită în filmul lui Peter Jackson, The Lovely Bones, în rolul lui Susie Bones, o adolescentă de 14 ani, a cărei moarte violentă este învăluită în mister. Captivă între două lumi, Susie își veghează de la distanță familia copleșită de suferință și încearcă, în același timp, să își găsească liniștea. După ce au citit scenariul, Saoirse și părinții săi au fost reticenți în a accepta rolul lui Susie, din cauza subiectului tragic, însă, în urma unei discuții cu Peter Jackson, actrița a fost de acord să facă acest film. Mark Wahlberg, Rachel Weisz și Stanley Tucci au făcut și ei parte din proiectul The Lovely Bones.

the lovely bones

În 2011, Saoirse a colaborat pentru a doua oară cu regizorul Joe Wright, pentru thrillerul Hanna, în care a jucat alături de Eric Bana și Cate Blanchett. Rolul Hannei, o tânără antrenată de tatăl ei să ucidă, a fost unul extrem de solicitant pentru actrița care s-a pregătit mai bine de două luni pentru a deprinde tehnicile de luptă și a face față efortului fizic.

hanna

Doi ani mai târziu, Saoirse a apărut alături de Max Irons în The Host, ecranizarea romanului omonim al lui Stephanie Meyer, autoarea din spatele seriei Twilight, și în How I Live Now, o dramă centrată în jurul unei adolescente rebele, care ajunge din America într-o zonă rurală din Anglia, la rudele tatălui ei, la scurt timp înainte de declanșarea unui nou Război Mondial. Separată de cei pe care îi iubește, Daisy (Ronan) este forțată de împrejurări să supraviețuiască și să găsească drumul către… acasă.

FotorCreated

În 2014, Saoirse a avut șansa de a juca alături de o echipă grozavă (Ralph Fiennes, Tilda Swinton, Edward Norton, Jude Law, Adrien Brody, Willem Dafoe și mulți alții) în filmul lui Wes Anderson, The Grand Budapest Hotel, care a obținut, un an mai tarziu, Globul de Aur pentru Cel mai bun film – comedie sau musical.

Însă cea mai bună prestație a lui Saoirse este, de departe, cea din Brooklyn, filmul care i-a adus actriței cea de-a doua nominalizare la Oscar, dar și nenumărate aprecieri din partea criticilor. Rolul lui Eilis Lacey, o imigrantă irlandeză care încearcă să se descurce de una singură în New York-ul anilor ’50 și să nu se lase copleșită de dorul de casă, i-a convins pe membrii Academiei Americane de Film să o nominalizeze în acest an pe Saoirse alături de Brie Larson, Cate Blanchett, Jennifer Lawrence și Charlotte Rampling. Pelicula este inspirată de romanul lui Colm Tóibín, Brooklyn, și este regizată de John Crowley.

brooklyn

În perioada următoare, o vom urmări pe Saoirse Ronan în Loving Vincent, cu Aidan Turner și Douglas Booth, The Seagull, un film inspirat de celebra piesă a lui Anton Cehov, On Chesil Beach, ecranizarea unui roman semnat de Ian McEwan, și Lady Bird, o dramă axată pe aventurile unei tinere care călătorește prin diferite locuri timp de un an, în regia Gretei Gerwig.

Și asta nu este tot. Dincolo de talentul său incontestabil, Saoirse Ronan a reușit să se facă remarcată și grație stilului său vestimentar, pentru care a fost lăudată în repetate rânduri. Din acest motiv, am alcătuit și un top cinci al celor mai reușite look-uri de până acum.

Vanity Fair Oscar Party, Los Angeles, America - 28 Feb 2016

Saoirse Ronan într-o rochie Calvin Klein, la petrecerea Vanity Fair de după Oscarurile din 2016.

The 22nd Annual Screen Actors Guild Awards, Arrivals, Los Angeles, America - 30 Jan 2016

Pentru ceremonia Premiilor SAG, actrița a ales o ținută în pasteluri semnată Michael Kors.

EE BAFTA British Academy Film Awards, Arrivals, Royal Opera House, London, Britain - 14 Feb 2016

Actrița a strălucit într-o rochie Burberry pe covorul roșu la gala BAFTA din acest an.

The 2014 Vanity Fair Oscar Party

În 2014, la Vanity Fair Oscar Party, Saoirse a ales o rochie cu fluturi.

21st Annual Critics' Choice Awards, Arrivals, Los Angeles, America - 17 Jan 2016

La Critics' Choice Awards, Saoirse a ales o rochie în nuanța anului: serenity.

Foto: hepta.ro

Categorii Lifestyle