Love Her Look: Gigi Hadid pe post de păpușă Barbie

Nu, Gigi Hadid nu e cea mai nouă imagine a brandului Mattel, însă aşa ai putea crede privind cele mai recente poze surprinse de paparazzi.
Pantaloni evazaţi din satin + jachetă moto din satin cu detaliu de franjuri - ambele într-o nuanţă desprinsă parcă direct din cataloagele cu păpuşi Barbie, sună, cel puţin în teorie, drept un outfit extreeeem de riscant. Bineînţeles că Gigi reuşeşte să îl poarte cu succes.
Cele două piese fac parte din colecţia Kreist pentru toamnă 2017 (da, a fi supermodel se traduce, printre altele, prin faptul că ai acces la colecţii înainte ca acestea să ajungă în magazine). Şi pentru a duce un look îndrăzneţ până la capăt, Gigi a completat ţinuta cu o pereche de sandale Aquazzura din catifea (complet cu detalii care imită perlele).
Da, ok, nu e un look pe care să îl poată copia oricine, însă trebuie să recunoşti că e super fun de privit! Şi dacă aveai cumva nevoie de un imbold pentru a purta ceva roz în zilele următoare, iată-l!
Nu e nevoie să fii neapărat la fel de îndrăzneaţă că Gigi, dar merită să încerci un look all pink - ce zici, ai curaj?
Foto: hepta.ro