Madonna va cânta la finala Eurovision 2019

madonna eurovision 2019

Prezența Madonnei pe scena Eurovision 2019 a fost confirmată joi seara, la cea de-a doua semifinală Eurovision 2019, după ce apariția ei la eveniment a stat sub semnul incertitudinii.

Regina pop va interpreta două piese pe scena de la Tel Aviv, dintre care una în premieră mondială, alături de rapperul american Quavo, intitulată ”Future”. Cea de-a doua piesă pe care o va cânta Madonna la Eurovision este ”Like A Prayer”, alături de un cor de 35 de artiști, prin care cântăreața va marca aniversarea celor 30 de ani de când s-a lansat celebra piesă.

Apariția Madonnei în finala Eurovision 2019 de la Tel Aviv a fost negociată până în ultimul moment, dar organizatorii au reușit să cadă la înțelegere cu artista, care se pare ca va primi un milion de dolari pentru minirecital.

Ester Peony, reprezentanta României la Eurovision 2019, nu a reușit să se califice în finala din 18 mai, chiar dacă prestația artistei a fost un apreciată de public.

ester peony eurovision 2019

Ester Peony, Eurovision 2019

Cele 26 de țări care vor concura în finală sunt: Malta, Albania, Cehia, Germania, Rusia, Danemarca, San Marino, Macedonia de Nord, Suedia, Slovenia, Cipru, Olanda, Grecia, Israel, Norvegia, Marea Britanie, Islanda, Estonia, Belarus, Azerbaidjan, Franța, Italia, Serbia, Elveția, Australia, Spania.

Foto: Hepta

Categorii Lifestyle