Ai crede, la prima vedere, că mai sobrul oraș al Spaniei nu mai are multe de oferit, mai ales când impresiile boemei Barcelona îți stăruie în minte. Însă asta e doar o impresie. Pentru că Madridul are locuri superbe de vizitat, restaurante cu preparate numai bune să te lingi pe degete, o arhitectură incredibilă și picturi în (probabil) unul dintre cele mai frumoase muzee din lume, Prado.
Dacă ai doar câteva zile de petrecut aici, fă-ți un plan și nu rata nici una dintre atracțiile orașului spaniol. Începe cu o plimbare prin Plaza Mayor și neapărat nu rata experiența unui mic dejun cu ciocolată caldă și churros, la ciocolateria San Ginés (www.chocolateriasangines.com). Continuă dimineața cu vizite la galeriile de artă din La Castellana. Thyssen-Bornemisza (www.museothyssen.org), apoi Prado (www.museodelprado.es), apoi Reina Sofia (www.museoreinasofia.es). La Prado ai ocazia să vezi tablouri ale unor pictori celebri ca Velázquez, Goya, El Greco, Raphael, Ribera, pe când la Reina Sofia îl poți admira pe Picasso cu minunatele sale opere, inclusiv binecunoscuta Guernica. Se pot vizita, de asemenea, Palatul Regal şi vizavi de acesta, Catedrala Almudena.
Bea o cafea în Antigua Estación de Atocha, o veche stație de cale ferată din secolul 19 (care a fost transformată acum într-o adevărată grădină tropicală. Apoi, îndreaptă-te după-amiaza către La Latina (aici găsești cele mai bune baruri de tapas și cea mai gustoasă bere). Seara, rezervă-ți ceva vreme pentru shopping pe Calle de Serrano și un pahar de bere într-unul din localurilor din zona Huertas.
Pentru shopping: Corachan y Delgado, un loc inspirat pentru piese vintage. Apoi Mercado de San Miguel pentru o selecție incredibilă de cărți, dar și pentru apetisante gustări servite direct pe galantare. Poți căuta locul tău preferat pe Calle del Almirante (Café Oliver și La Buena Vida) sau poți încerca 3 Gongoras (Calle de Luis de Góngora, 3) în Chueca.
O vizită în Madrid nu poate fi completă fără flamenco. Aşadar, trebuie să admiri un astfel de spectacol de dans pasional şi muzică. Poţi face asta în multe baruri şi taverne din oraş, cum ar fi Corral de la Moreria, Casa Patas, La Torre del Oro sau Vina Pe.
Unde stai? AC Santo Mauro în Almagro (www.acsantomauro.com), ME Madrid (www.melia.com), Casa de Madrid (Calle Arrieta 2, un hotel cu o impresionantă selecție de tablouri).
Foto: hepta.ro