Make-up trend: focus pe albastru

albastru

Libertate, creativitate şi non-conformism. Sunt cuvintele, care descriu perfect machiajul în tonuri de albastru, un trend în plină ascensiune în această primăvară. Indiferent că te inspiri din show-ul pentru Yves Klein, Monique Lhuillier, Missoni, Chanel, Diane von Furstenberg, Sonia Rykiel sau Marc Jacobs, regula este că nu există nicio regulă. (Foto sus: Diane von Furstenberg SS16)

Sonia_Rykiel
Sonia Rykiel SS16
PHILIPP LIM
Phillip Lim SS16

Pentru a mă îndepărta cât mai mult de aspectul kitsch pe care l-ar putea provoca fardurile albastre aplicate îndrăzneţ, am apelat la sfatul expertului. Tocmai, de aceea, i-am propus lui Anne-Marie Grigore, make-up artist MAC să ne propună un look rebel, actual şi de impact. Și, bineînțeles, să ne ofere câteva trucuri utile pentru un machiaj albastru cu adevărat îndrăzneț.

12894465_10206646160179404_1950537168_o

Anne-Marie a insistat încă de la început că, indiferent de tonul de albastru pe care îl alegem (cobalt, electric, marin sau azur), e important ca acesta să fie intens. Ne putem juca cu texturile, folosind atât farduri cremoase, cât şi cu pigmenţi pulbere, pigmenţi presaţi sau creioane dermatograf. Nu ne opreşte nimic să învăluim şi genele în straturi generoase de mascara albastră. Luaţi în calcul însă că trebuie să fie o nuanţă intens opacă de mascara.

În cazul unui smokey eyes, aplicarea culorilor nu trebuie să fie neapărat perfectă. Dimpotrivă, putem opta pentru un aspect nefinisat, care să ne ducă cu gândul la graffiti, la mediul urban.

Pentru un machiaj grafic, folosiţi-vă de un eyeliner albastru, sub formă de creion sau fard, pe care să îl aplicaţi cu o pensulă în unghi.

Puteţi intensifica orice nuanţă, suprapunând texturile (peste o textură cremoasă sau creion, aplicăm aceeaşi nuanţă de fard) sau pulverizând în prealabil pe pensulă, un fixator de machiaj.

Foto: hepta.ro; arhiva personală