„Ce legătură are această fotografie de modă cu mașinile?” m-a întrebat un fan Mercedes-Benz atunci când am postat, pe contul de Instagram al brandului, într-un takeover la Paris Fashion Week, o imagine cu un outift total avangardist. Ei bine, cum i-am răspuns atunci pasionatului de motoare, designul, moda, frumusețea, detaliile – toate fac parte din viața noastră. Iar cerințele pe care noi le avem de la mașinile pe care le conducem și de la fashion trendurile pe care le urmăm sunt similare. Și asta au demonstrat și designerii și constructorii celor 4 categorii Mercedes-Benz la a doua ediție „Design Essentials” din centrul de design din Stuttgart.
Dar… mai bine să exemplificăm. Mai întâi, decizia de a cumpăra o anumită mașină anume sau o haină care să ne pună în valoare ne definește, până la urmă, modul în care noi alegem să ne prezentăm în lume. Prin urmare, un design inovator joacă un rol la fel de important în modă, cât și în lumea automobilistică. Și, desigur, și în viața noastră, a consumatoarelor din ambele produse. „Consumatorii din ziua de astăzi își doresc produse cu un design care să le pună în valoare personalitatea, care să le prezinte celor din jur modul lor de a trăi. Obiectul, fie că este vorba despre o mașină sau altceva, trebuie să se potrivească fiecărui consumator în parte, să-i susțină și să-i definească unicitatea”, spune și Gorden Wagener, Chief Design Officer, Daimler AG.
Așadar, întrebarea este… Cum ești tu? Ce produs de design din cele 4 categorii prezentate de Mercedes-Benz crezi că ți se potrivește? N-o să te întrebăm ce zodie ești, nici ce fel de machiaj folosești dimineața, dar viziunea ta despre ceea ce înseamnă frumusețe, despre ce înseamnă design și performanță îți vor contura, cu siguranță, răspunsul. Eu una știu sigur că mi-ar fi greu să aleg între clasica SL 300 (foto jos) și un AMG…
Îți place viteza? Să fii mereu înaintea tuturor? Evident, alegerea nu poate fi decât un Mercedes-Benz AMG. „Vrem să-i oferim consumatorului o experiență de condus, într-o mașină superbă din punct de vedere al designului, pe care cu greu o va putea uita”, spune Eva Wiese, Head of Marketing & Product Management, Mercedes-AMG GmbH. Performance Luxury este definiția pe care o capătă această categorie de vehicule: imaginează-ți un decor în roșu și negru cu accente cromate, un model sexy într-un pictorial de modă din care nu lipsesc buzele roșii, pantofii cu toc și ținte, hainele din piele și un parfum seducător și ușor periculos. Ca un Fast and Furious în care ar juca Angelina Jolie.
Ți-ar plăcea să experimentezi viața de prințesă modernă? Mercedes-Maybach e alegerea corectă. Pentru că în noile modele nu doar că ai la dispoziție luxul obișnuit al brandului, însă modul în care toate acele materiale prețioase sunt puse în valoare, felul în care te poți relaxa pe bancheta din spate sorbind dintr-un ceai verde în timp ce te uiți pe Instagram (da, da, aplicația mașinii îți va spune incluziv când e cazul să uiți de a treia cafea și să îi ceri majordomului să îți facă un ceai relaxant), calitatea tuturor elementelor folosite pe vehicul – toate acestea fac ca definiția de Ultimate Luxury a clasei să nu fie deloc exagerată. „Clienții Mercedes-Maybach au așteptări foarte mari atât în ceea ce privește exclusivitatea și individualitatea, dar și în ceea ce privește tehnologia disponibilă pe mașină. Și încercăm să le oferim o experiență unică”, spune Martin Hülder, head of Product Management.
Ești genul mai… urbană? Cu zile în care ai nevoie de pantofi sport și no make-up, cu seri în care îți iei cu tine pantofii cu toc și rochia din mătase? Îți plac lucrurile de calitate, de o frumusețe care nu se va demoda niciodată? Imaginează-ți un pictorial cu Claudia Schiffer într-o zi caldă de vară, o casă pe malul oceanului, un concert de pian perfect executat. Însă și o mașină care poate fi partenerul tău perfect în drumurile de fiecare zi: pe cât de comodă pe atât de modernă în ceea ce privește aplicațiile și sistemele digitale prin care poți interacționa cu ea. O mașină Mercedes-Benz. „Credem că spiritul Mercedes-Benz include, în aceeași măsură, tradiția și inovațiile viitorului. Dând tonul trendurilor momentului. The best or nothing”, explică Bernd Stegmann, Director Brand & Marketing Strategy Mercedes-Benz alegerea formulei Modern Luxury.
Dacă n-ai răbdare până să ajungi să trăiești ca într-o realitate virtuală sau un joc pe calculator, dacă visezi la mașini care merg singure pe șosele suspendate și șoferul de Uber e doar o aplicație pe telefonul tău mobil… ei bine, noul concept de la Mercedes-Benz, EQ, este ceea ce cauți. Și, știi ce? Nici măcar nu mai ai mult de așteptat. Progressive Luxury înseamnă pentru EQ un vechicul adaptat pasagerilor viitorului, cu linii invizibile în designul mașinii, cu materiale high-tech folosite la interior, comenzi vocale, panouri de comandă care arată ca în Star Treck. „Noi credem că interiorul mașininii va deveni din ce în ce mai important în viitor, ca și experiența pe care o are utilizatorul. Asta și pentru că mașina va deveni cel de-al treilea loc în care ne vom petrece timpul, pe lângă casă și birou”, spune Gorden Wagener, Chief Design Officer, Daimler AG.
Ei bine, te-ai decis? Ce-o să alegi?
Sculptura Aesthetics Progressive Luxury (jos) e un omagiu adus mașinii de curse cu care Rudolf Caracciola a stabilit un record mondial în 1938 – cea mai mare viteză înregisttrată vreodată pe un drum public – 432,7 kilometri la oră pe autostrada dintre Frankfurt am Main și Darmstadt.
Mai multe informații pewww.mercedes-benz.ro.
Fotografii: (c) Mercedes-Benz.