Însărcinată în șapte luni, Ducesa de Sussex se află la New York, unde va da o petrecere înainte de naștere, la care sunt invitate prietenele ei apropiate.
Petrecerea are loc azi într-un hotel din Upper East Side și sunt așteptate să ia parte la eveniment 15 persoane. Meghan Markle (37 de ani) se află pentru prima dată la New York după nunta cu Prințul Harry din mai 2018. Ducesa de Sussex a fost văzută doar în compania unui bodyguard și a celei mai bune prietene, stilistul vedetelor Jessica Mulrooney, care e și responsabilă de organizarea petrecerii.
Meghan Markle va naște în aprilie și, conform zvonurilor, Ducesa va avea două fetițe gemene.
Foto: Hepta