Meghan Markle, scrisoare emoționantă către tatăl ei

Zilele trecute a fost publicată o scrisoare oficială în care Meghan Markle și-a exprimat tristețea în legătură cu acțiunile și declarațiile pe care  le-a făcut tatăl ei pe parcursul timpului.

Meghan i-a spus tatălui ei că i-a frânt inima „într-un milion de bucățele”, atunci când a început să vorbească de rău Familia Regală și căsătoria ei cu Harry. Ducesa a dezvăluit întâmplări personale din cadrul relației cu tatăl sau și îl acuză de nepăsare.

„Această scrisoare e rece. Când citești cum se termină se simte ca și cum și-ar lua rămas bun de la mine”, a declarat Thomas. Scrisoarea lui Meghan Markle este datată august 2018. „Tati, Îți scriu asta cu inimă grea, fără să înțeleg de ce ai ales această cale, întorcându-ți ochii de la durerea pe care o cauzezi. Acțiunile tale mi-au frânt inima într-un milion de bucățele – nu doar pentru că ai produs o durere care nu era necesară, dar făcând alegerea de a spune lucruri care nu sunt adevărate.

Ai spus că nu te-am ajutat niciodată financiar și că nu ai apelat niciodată la ajutorul meu care de asemenea este neadevărat; mi-ai trimis un e-mail în luna octombrie a anului trecut în care spuneai: Dacă am depins prea mult de tine pentru ajutor financiar îmi pare rău dar te rog ai putea să mă mai ajuți nu în chip de negociere pentru loialitatea mea. Întotdeauna te-am iubit, protejat și apărat, oferindu-ți orice suport financiar am putut și mi-am făcut griji pentru sănătatea ta… și întotdeauna am întrebat cum te pot ajuta. Ca în săptămâna nunții să aud că ai suferit un infarct prin intermediul unui tabloid, a fost terifiant.

Am sunat și ți-am scris mesaje… Te-am implorat să accepți ajutor – am trimis pe cineva la tine acasă… și în loc să accepți ajutorul meu sau orice alt ajutor, ai încetat să mai răspunzi la telefon și ai început să vorbești doar cu tabloidele. Dacă mă iubești, așa cum spui presei, te rog oprește-te. Te rog permite-ne să ne trăim viețile în pace. Te rog să încetezi cu minciunile, te rog să încetezi să mai cauzezi durere, te rog să încetezi să mai îmi exploatezi relația cu soțul meu. Realizez că te afli atât de jos în această gaură de iepure încât să simți că nu există ieșire, dar dacă iei un moment de pauză cred că vei vedea că să trăiești cu o conștiință curată este mai valoros ca orice altă plată din lume. Am insistat să nu mai citești tabloidele. În fiecare zi citești minciunile care se scriu despre mine, în special inventate de cealaltă fiică a ta, pe care de abia dacă o cunosc.

M-ai văzut cum sufăr în liniște la mâna miciunilor ei vicioase, m-am cutremurat. Toți ne-am adunat în jurul tău pentru a te susține și proteja, încă din prima zi și știi asta. Așa că să aud despre atacurile pe care le-ai lansat la adresa lui Harry în presă, care nu a fost altfel decât răbdător, bun și înțelegător cu tine este poate cel mai dureros dintre toate. Dintr-un anumit motiv continui să fabrici aceste povești, să inventezi aceste narațiuni fictive și să te adâncești în această pânză pe care ai țesut-o. Te-am crezut, am avut încredere în tine și ți-am spus că te iubesc. A doua zi dimineață a ieșit la iveală înregistrarea de la CCTV. Nu m-ai mai căutat din săptămâna nunții, și în timp ce susții că nu ai cum să mă contactezi, numărul meu de telefon a rămas același. Știi asta. Niciun mesaj, niciun apel pierdut, nimic de la tine – doar mai multe interviuri globale pentru care ești plătit să faci și să spui lucruri dureroase care nu sunt adevărate.”

După ce a primit scrisoarea de la fiica sa, Thomas Markle a luat legătura cu publicațiile internaționale și a decis să le dea o parte din declarația lui Meghan. Mai mulți prieteni ai acestuia susțîn că Thomas refuză in continuare să ia legătură cu Ducesa de Sussex.

Thomas Markle, despre viitorul copil al Ducilor de Sussex

Categorii Lifestyle