Îndrăgosteala ne străpunge ca o săgeată în inimă, ne lovește în moalele capului, ne pune un zâmbet pe față și o sclipire în ochi, ne face să ne pierdem mințile, ne orbește, ne dă aripi și tot felul de alte senzații de parcă nimic nu mai este în controlul nostru. O mică atingere, un mesaj, auzul vocii, o simplă privire au puterea de a declanșa în noi o furtună de emoții – de la frică sau timiditate până la fericire sau euforie.

Percepția nu este departe de realitatea științifică, pentru că oamenii de știință au ajuns la concluzia că starea de îndrăgosteală este similară cu cea de după consumul de droguri. Când Cupidon ne ia la țintă, creierul se inundă cu o secreție de hormoni responsabili pentru noua culoare roz a vieții și fluturii care brusc pot zbura prin stomac, pentru senzația că până atunci am trăit degeaba și că, în sfârșit, am găsit raiul pe pământ. Ne-am întâlnit sufletul pereche și pentru la bătrânețe asta este chiar o treabă mai importantă decât dacă avem sau nu pensia asigurată.

Natura consideră, însă, că mai avem și altceva de făcut în viață decât să zburăm printre nori, doi câte doi, luați de mână. Bănuiesc asta, pentru că a lăsat la dispoziția creierului un maxim de 2-3 ani pentru a funcționa sub efectele ”drogului” îndrăgostelii. Apoi ne coboară cu picioarele pe pământ și ne dă un test de maturitate: știm, cu adevărat, să ne iubim?

Pentru o viață în doi, asumată la bine și la greu, e nevoie de mai mult decât un foc continuu de artificii cu ”te iubesc, viața mea, dragostea mea!”. Iubirea matură este mult diferită față de starea de a fi îndrăgostit. Abia ea poate pune bazele unei relații lungi și împlinite. Marea diferență constă în faptul că, în vreme ce îndrăgosteala se poate declanșa instantaneu și se susține printr-o serie de reacții chimice la nivel de creier, iubirea matură implică să alegi conștient, în fiecare zi, să trăiești alături de persoana de care te-ai îndrăgostit cu ceva vreme în urmă.

Bineînțeles, uneori maturitatea presupune să alegi conștient să ieși dintr-o relație, însă subiectul acestui articol este despre ce ne este de folos în cazul în care alegem să ne preocupăm de construirea unei relații mature. Ca prim pas în această direcție ar fi să spulberăm miturile despre iubire și să ne permitem să descoperim, liberi de prejudecăți, esența înțelepciunii relaționale.

Haideți să analizăm 3 dintre miturile cu mare potențial de a sabota șansa unei relații de cuplu împlinite!

Mitul #1 – ”…Și, uite așa, au trăit fericiți până la adânci bătrâneți!”

După ce ne prezintă în detaliu isprăvile lui Făt Frumos care trece de toate încercările pentru a câștiga mâna Fetii de Împărat și apoi nunta de trei zile și trei nopți, povestitorul basmului încalecă pe o șa (…sau pe o căpșună), semn că ne-a spus tot ce era mai important din povestea aleasă. Dacă pe vremea când zmeii populau pământul lucrurile poate stăteau chiar așa, în zilele noastre nu mai stau. Adevăratele probe se dau abia după ce ne luăm angajamentul unei vieți de cuplu. Nu cădeți în capcana ideii că jurămintele de la altar oferă protecție magică. Iubirea este necesară, dar nu suficientă!

Mitul #2 – ”Iubirea necondiționată este iubire adevărată”

Scoasă din contextul înțelepciunii spirituale, afirmația își pierde sensul. În cuplu, iubirea este profund condiționată. Altfel ar însemna ca, spre exemplu, să poți rămâne netulburat, cu zâmbetul pe buze și capabil să livrezi iubire chiar și atunci când ființa pe care o iubești te părăsește pentru altcineva.

Pericolul intenției de a iubi necondiționat este că, în loc să verificăm cum ne simțim într-o relație – împliniți sau epuizați? iubiți sau neglijați? – ne alegem cu convingerea iluzorie că dacă ”noi vom fi mai puțin egoiști, vom oferi sau vom iubi mai mult”, vom avea șansa să primim iubirea după care tânjim.

În realitate, condiționarea sănătoasă este un pilon al iubirii mature!

Mitul #3 – ”Mitul iubirii transformatoare”

Dacă ne-a ajuns pe vreo cale credința acestui mit în minte, e una din explicațiile pentru care ne săpăm singuri groapa când iubim. Așteptarea că iubirea noastră puternică îl va vindeca pe celălalt de cele rele, ține de gândirea magică, nu de felul în care funcționează relațiile între oameni. Una este să fim alături de partener(ă) în procesul lui propriu de transformare, în care a intrat prin alegere personală, și alta este să sperăm că rezistența cu care se opune schimbării poate fi dărâmată de forța iubirii noastre. Că, de dragul nostru, va face marele salt. În realitate, ne asumăm o muncă de Sisif, iar bolovanul pe care îl cărăm cu îndârjire în vârful muntelui se va prăvăli peste noi în mod repetat, ne va răni și ne va zdruncina credința în noi și în iubire. Înțelept este să acceptați că fiecare are partea lui de responsabilitate!

Anca Pavel, psiholog și psihoterapeut relațional recomandat de www.pagiandepsihologie.ro