Năzuința spre frumos. Ce spune psihologul György Gáspár

În comunitatea oamenilor de știință și a clinicienilor, vreme de mulți ani, fericirea și frumusețea nu au fost apreciate în mod deosebit. Obișnuiam să ne ascundem în spatele lozincii care declară că acestea „trebuie să vină din interior“ – ceea ce este adevărat, însă doar într-o oarecare măsură. Dacă este să-i dăm crezare lui Freud, cel mai cunoscut psihoterapeut al tuturor timpurilor, atunci… „căutarea fericirii este un țel sortit eșecului“. Și asta, în condițiile în care oamenii dintotdeauna și-au dorit fericirea, iar în secolul XXI aceasta a devenit un… „must“.

Vrem să fim fericiți în cuplu, dar și la locul de muncă; vrem senzația de fericire atunci când interacționăm cu prietenii; și, evident, pentru copiii noștri ne dorim, înainte de toate, fericire.

Am putea spune că suntem configurați neurobiologic nu doar să aspirăm la fericire, dar și s-o așezăm în spatele fiecărui demers pe care-l facem. Oamenii sunt dispuși să se implice în diverse comportamente și strategii – din păcate, nu toate sănătoase – atunci când e vorba să stoarcă un dram de fericire de la viață. Unii recurg la consum excesiv de droguri și alcool ori se implică în acte de infidelitate, alții se refugiază în sport ori se izolează în fața calculatorului sau a unei cărți – și asta ne îndepărtează tot mai mult de unii de alții. Foarte interesant este că, odată cu asemenea strategii, nu fericirea crește, ci nefericirea. Așa se face că, din întreaga istorie a omenirii, suntem cei mai depresivi și mai anxioși locatari ai planetei. Ceea ce ne arată că nivelul de fericire este în continuă scădere.

Freud și mulți alți oameni de știință ai secolului trecut erau de părere că, atunci când vorbim despre fericire și nefericire, avem în față o axă: la unul dintre capete, s-ar afla nivelul maxim de fericire, iar la celălalt, nivelul maxim de nefericire. Însă lucrurile nu stau chiar așa. Viața nu poate fi structurată atât de rudimentar și nu o putem simplifica după bunul plac. Experiența din cabinet îmi arată că oamenii nu devin mai fericiți, pe măsură ce sunt mai puțin nefericiți. Ei vor fi doar… mai puțin nefericiți – atât. Ceea ce ne face să credem că fericirea se află pe o altă axă.

Dacă m-ați auzit vorbind la vreun eveniment sau în conferințe, cu siguranță m-ați auzit spunând și că „cel mai important predictor – atunci când vine vorba de sănătatea noastră fizică, psihică, nivelul de fericire și starea de bine – nu vine din lipsa problemelor sau a dramelor, ci din calitatea relațiilor noastre“. Însingurarea sau izolarea sunt mult mai nocive pentru sănătatea noastră, decât consumul de tutun sau lipsa activităților sportive, ne arată recentele studii de specialitate.

În ultimii ani, experții în științe neurocognitive au descoperit că, la nivelul creierului uman, în plan emoțional există două sisteme foarte importante: unul, numit „sistemul emoțional negativ“ și celălalt, „sistemul emoțional pozitiv“. Interesant de remarcat, ambele sunt esențiale pentru supraviețuirea speciei.

Este foarte adevărat că noi toți – grație evoluției – suntem mult mai sensibili la tot ce vine din sistemul negativ. Adică tot ce este negativ e resimțit mai puternic, în comparație cu ce este pozitiv. Iată câteva argumente:

Bebelușii se nasc cu capacitatea de a detecta foarte ușor gustul dulce și pe cel amar, dar sunt mult mai receptivi la identificarea amarului, care nu le place.
Emoțiile cu care noi ne naștem (cele de bază) sunt frica, furia, tristețea, dezgustul, uimirea și bucuria – și cinci dintre ele au valență negativă, doar una fiind pozitivă.
Reacționăm mult mai intens la stres decât la plăcere; dacă faci o postare pe Facebook și primești multe like-uri și comentarii favorabile, însă apare și unul negativ, mintea ta zăbovește cu precădere asupra celui negativ. Pentru că oamenii sunt mult mai atenți la ceea ce pierd, decât la ceea ce câștigă.
Faci ceva greșit în cuplu și ai nevoie de cinci acțiuni pozitive pentru a vindeca leziunea relațională. Știința ne arată că raportul dintre negativ și pozitiv în cuplu trebuie să fie de 1:5 în favoarea interacțiunilor pozitive, pentru ca partenerii de cuplu să aibă o șansă la fericire.

Fără nicio îndoială, suntem receptivi la negativ; dar suntem și niște căutători adevărați ai plăcerii, frumosului și fericirii. Pe lângă sistemul negativ, la nivelul creierului – care, de altfel, este un organ social – se face simțit și sistemul pozitiv (cel corelat cu fericirea). De exemplu, avem o preferință înnăscută față de dulce, nu față de amar; suntem captivați de chipurile luminoase, nu de cele opace; ne place muzica melodioasă, nu cea zgomotoasă; și avem o receptivitate mai mare față de suprafețele fine și moi, nu de cele dure și aspre.

Am putea spune că natura ne dă în mod egal din toate. Iar atunci când vine vorba de fericire, aceasta se bazează pe relațiile cu oamenii pe care-i avem alături de noi și pe calitatea interacțiunilor cu frumosul. Și mai interesant este că noi suntem ființe vizuale: atunci când vedem ceva frumos, creierul ne recompensează și produce o avalanșă de dopamină (hormon important pentru starea de bine); când îi avem alături de noi pe cei dragi, vine recompensa în oxitocină. Aceste două substanțe – dopamina și oxitocina – fac ca viața noastră să fie mai frumoasă.

Suntem căutători înnăscuți ai frumosului. De aceea, avem un radar interior și detectăm frumusețea fizică extrem de repede. Unele studii ne arată că, în mai puțin de 15 milisecunde, creierul uman scanează mediul și identifică frumosul din jur. Studiile realizate pe bebeluși conchid că, până și aceștia, preferă să se uite un timp mai îndelungat la un chip frumos, decât la unul banal.

Asta explică și de ce rețelele de socializare au un impact atât de mare asupra noastră. Deoarece satisfac două nevoi de bază: conectarea (suntem în relație cu cineva) și frumusețea (avem interacțiuni plăcute). Noi nu suntem făcuți pentru a trăi în izolare și nici nu putem fi fericiți doar cu sine. Nimeni nu e fericit, dacă nu e văzut de ceilalți. Avem o poză reușită și următorul gând nu este s-o tipărim și s-o punem în ramă, ci s-o postăm pe Instagram sau Facebook. Pentru că vrem să comunicăm cu semenii, să fim parte din ceva mai mare, să ne facem remarcați, apreciați și iubiți. Creierul ne recompensează când vedem un chip îngrijit pe Instagram și când aparținem unei comunități online sau atunci când o vedetă, blogger-ul preferat sau un mentor apasă pe like sau distribuie Insta Story publicată de noi.

Orice-am spune, frumusețea contează. Vrem sau nu să acceptăm, persoanele frumoase și îngrijite fac impresie mai bună și obțin mai multe beneficii, în comparație cu altele. Au conexiuni sociale mai bune, avantaje profesionale, financiare și academice mai mari. Bebelușii frumoși sunt ținuți în brațe mai mult timp, decât cei mai puțin frumoși. Adesea, copiii frumoși primesc note mai bune și sunt mai privilegiați de profesori. Părerea noastră, ca societate, despre oamenii frumoși este mai bună – îi vedem într-o lumină mai pozitivă și facem o serie de proiecții la superlativ despre ei. Primești o cerere de prietenie pe Facebook, iar dacă persoana este frumoasă, are șanse mult mai mari să-i accepți cererea.

Suntem curioși să descifrăm fețele altora; pe chip le citim poveștile de viață și le evaluăm valorile. La nivelul memoriei, o imagine frumoasă este mai bine fixată, în comparație cu un lanț de cuvinte – ai întâlnit o persoană excepțional de frumoasă, ați schimbat două-trei vorbe și apoi, după o oră, o zi sau o săptămână, nu-ți mai amintești despre ce-ați vorbit, dar sigur nu-i poți uita privirea. Chiar și atunci când vine vorba de vindecare, frumosul are un rol important. Pacienții proaspăt operați care sunt lăsați în saloane întunecate se recuperează mai greu, au nevoie de mai multă medicație și întâmpină mai multe dificultăți, în comparație cu pacienții care după operație sunt conduși în saloane luminoase, cu ferestre mari, prin care pot să vadă peisaje frumoase ale naturii (aceștia au nevoie de mai puține tratamente, sunt externați mai repede și au mai puține reveniri ale bolii).

În concluzie, relațiile sunt importante, iar calitatea acestora influențează calitatea vieții noastre. Dar aspectul fizic este cea mai vizibilă parte a sinelui nostru. Eleanor Roosevelt (una dintre cele mai importante femei ale secolului XX), atunci când a fost întrebată ce regretă în această viață, a spus că un singur lucru: faptul că nu a fost mai drăguță. Pare că aspectul fizic este oglinda sinelui invizibil, din interior. Ceea ce s-ar putea să nu fie chiar „corect“ în privința tuturor; dar asta nu înseamnă că nu este adevărat în privința multora. Frumusețea aduce o serie de beneficii și consecințe, pe care nu le putem elimina prin negare. Și va continua să opereze la modul cel mai real, în offline și în online. La fel ca în trecut, și în secolul XXI supraviețuiește nu doar cel mai rapid sau adaptabil, ci și cel mai frumos. Și asta, deoarece frumusețea este adânc înrădăcinată în mintea și sufletele noastre. E un dar minunat primit de la viață.