Vești minunate pentru fanii fetelor Gilmore, Lorelai (Lauren Graham) și Rory (Alexis Bledel)! Netflix a anunțat data oficială a premierei miniseriei Gilmore Girls: A Year in the Life, care va avea loc pe 25 noiembrie. A Year in the Life va avea patru episoade a câte 90 de minute fiecare, lansate toate în aceeași zi.
La conferința Netflix din Los Angeles, cele două actrițe au povestit și câteva dintre aventurile prin care vor trece Lorelai și Rory în Gilmore Girls: A Year in the Life. De exemplu, Alexis a dezvăluit că toți foștii lui Rory lui apărea în noua serie, în timp ce Lauren a spus că: „Lorelai are o viață romantică. Încă nu s-a răspuns la toate întrebările”.
În plus, teaserul A Year in the Life lansat de Netflix ne-a făcut puțin nostalgici și ne-a întors în timp, în Stars Hollow, Connecticut. Voi l-ați văzut?
Once a Gilmore always a Gilmore, nu?
Foto: hepta.ro