Cu Alina Petrică (27 de ani), pornim din Piatra Neamț, orașul-acasă, ajungem în Germania-spectacol, pe urmele Aglajei Veteranyi (vezi spectacolul Aglaja, de la centrul Cultural „Bălcescu”, după romanele scriitoarei; concept și coregrafie: Ștefan Lupu; dramatizare: Alina Petrică) și de acolo într-un cabaret atipic, Mon Cabaret Noir, deschis la Teatrelli, în Piața Lahovari, până în lumea virtuală, cu (D)Efectul Placebo, de la Teatrul Național. Tot așteptând Deșteptarea primăverii, din ianuarie. Dincolo de teatru, e timpul liber cu călătoriile de altădată, cu cafelele băute în piețe centrale din orașe străine, cu vacanțele de snowboard în Austria, cu o aniversare la Florența sau, pur și simplu, cu mersul la piață, la Obor sau aiurea. Cum trăiește o actriță din noua generație? Iată!

Orașul copilăriei: Piatra Neamț

Chiar dacă până pe la șapte ani și ceva am copilărit la bunici, la Făgăraș, în Ardeal, și chiar dacă de vreo opt ani Bucureștiul mi-a devenit casă, când zic Piatra Neamț zic „acasă”. E un oraș foarte frumos și bun ca să crești și să te dezvolți ca puști. Mi-e dor de munții din jur, de liceul meu, de parcul central, de multe… Acum revin cu drag în vacanțe acolo, dar nu m-aș întoarce definitiv. Deși s-a dezvoltat frumos și chiar arată din ce în ce mai bine.

Destinații-spectacol

În adolescență, plecam des de acasă, în vacanțe și nu numai, la aproape toate festivalurile de teatru pentru adolescenți, care puteau fi pe atunci. Brașov, Timișoara, Bacău, Alexandria… Aveam o trupă de teatru și patru ani de zile nu prea mi-a stat sufletul pe acasă.

Pe urmele Aglajei Veteranyi

Tot la trupa aceea de teatru din liceu am nevoie să revin ca să povestesc cum s-a născut Aglaja, de fapt. Eram într-a IX-a și colegii mai mari de trupă au vrut să facem spectacolul De ce fierbe copilul în mămăligă. Eu jucam Aglaja. Cu ea am jucat prima dată pe o scenă de teatru, la Timișoara, și tot acolo, la acel festival, George Ivașcu era în juriu și, după ce mi-a dau premiul pentru cea mai bună actriță, după ceremonie, mi-a spus să cred în mine și să aleg drumul ăsta. „Să nu te lași!” Și mi-am promis că atunci când voi ajunge actriță o să renasc acest rol. Aglaja de azi e… altceva. Absolut. Dar cumva copilul din ea s-a născut atunci.

O adresă: Mon Cabaret Noir

Mon Cabaret Noir este un loc unde vii să vezi și să auzi altceva, ceva bun. Unde găsești gagici mișto, fum, costume, culori, unde te relaxezi privind cinci oameni-artiști care traduc prin limbajul zilei de azi, dar păstrând esența, parfumul cabaretului burlesc. Pentru mine, locul ăsta este unul unde mă simt extrem de liberă și sexy și unde ador să mi fac meseria… De actriță.

În teatrul-oglindă: (D)Efectul Placebo

Dacă îl vezi, o să râzi până la leșin… Și când te ridici de pe scaunul de teatru poate îți dai seama că mesajul e unul dur și rămâi pe gânduri. Tehnologia ne face să trăim mai bine sau ne face să uităm să trăim? Fiecare înțelege ce vrea până la urmă, dar ce e foarte mișto e că înțelegi râzând. Și e OK și dacă nu înțelegi, măcar pleci zicând: „Haha, ce-am mai râs!”.

Spectacolul sezonului pentru tine

„Deșteptarea primăverii” de la Teatrul Mic. Din ianuarie 2017. Abia aștept. Eu zic că avem ceva de zis cu spectacolul ăsta.

O stradă pe care te-ai întoarce oricând

Strada Veseliei.

Prima călătorie din viața ta

Eram într-a IV-a când am început să fac actorie la Școala de Artă din Piatra Neamț. Și atunci am plecat într-o călătorie, fără bagaje… Și am simțit că nu vreau să mă mai întorc. Era mai bine acolo decât acasă. Și se pare că încă nu vreau… Sau prima dată când am ajuns la mare… Real. Când am înțeles că e cel mai frumos loc de pe pământ pentru mine. Eram adolescentă. De atunci am rămas cu aceeași senzație. Nu contează unde, dar să am marea în fața ochilor.

Cafeneaua preferată din întreaga lume

Lumea e mare și încă e devreme să zic că am un loc preferat. Dar ador să fiu plecată din țară și să stau la o cafea în piața centrală, indiferent de oraș. Să aud zumzetul acela continuu al turiștilor din jur, să fie în aer liber, să fie soare…

Vacanța de iarnă. O amintire

Una dintre cele mai mișto vacanțe de iarnă a fost în Austria. Cochetez cu snowboard-ul. Nu m-am mai ocupat de mult de asta, dar vacanța aceea mi-a rămas pe retină. Munții, casele, pârtia, aerul rece… Să te oprești după două-trei ture la un vin fiert sau o cafea. Să adormi seara după atâta „muncă” în fața șemineului… Lucrurile astea chiar există, nu sunt scumpe și fac bine la suflet. Ar trebui să pun din nou mâna pe snowboard-ul ăla.

Timp liber în București. Ce faci când nu ai nimic de făcut

De primăvara până toamna fac piața (râde). Eu o numesc cromoterapie gastro-sufletească. Poate părea ciudat, dar pentru mine e un hobby, e ca o mini-vacanță între două repetiții. Când am timp mă duc în Obor, când nu, la Piața Gemeni. Altfel, îmi place să mănânc în oraș, am câteva locuri preferate, iar când am o seară liberă mă duc la teatru. Când am chef și timp, gătesc. Citesc rar, merg la film rar, de muzee nu mai zic, la concerte sau piscină tot promit că merg, dar mă țin rar de cuvânt. O dată pe lună, trag de mine să merg la masaj, asta e tot vacanță. Am multe planuri, nu-mi ies cele mai multe dintre ele, din lipsă de timp, dar nu mă plâng, pentru că îmi place ceea ce fac.

Cel mai frumos city break

Anul trecut, de ziua mea, am fost la Florența. Iubesc Italia. Mult.

Foto: Adi Bulboacă, Dani Ioniță, Lucian Muntean, arhiva personală a actriței