Schimbările de temperatură ne îndeamnă să începem să folosim produse care conțin factor de protecție, texturi lejere, care se absorb rapid în piele și nu încarcă tenul. Industria de skincare nu stă niciodată pe loc și este mereu la curent cu nevoile femeilor, așa că astăzi descoperim noutățile lansate recent de către cele mai importante branduri din domeniu, dar și un nou concept de magazin din zona de beauty. Ce ai spune dacă ai putea acumula puncte care se transformă ulterior în reduceri valabile pentru produsele tale preferate? Dacă te-am făcut curioasă, te invit să descoperi noutățile săptămânii!
Laboratoarele Vichy au creat un nou produs de îngrijire îmbogățit cu 89% Apa Termală Mineralizantă Vichy și Acid Hialuronic de origine naturală, pentru un efect de hidratare, reumplere și fortifiere. Minéral 89 este un gel-booster unisex, dedicat atât femeilor cât și bărbatilor care își doresc o piele mai puternică, hidratată și tonifiată și este potrivit pentru pielea sensibilă dar și pentru conturul ochilor.
Formula sa hipoalergenică nu conține parfum, coloranți, silicon, parabeni și alcool.
Un concept nou de magazin s-a deschis zilele trecute în București! Primul beauty concept store Xpert Beauty din București a fost deschis vineri în Băneasa Feeria. Este vorba de singurul concept inovator Worry Free Zone de magazine de cosmetice profesionale, iar vineri, 11 mai, se va deschide și în AFI Cotroceni, București.
Xpert Beauty reprezintă cel mai complex concept store de cosmetică profesională din România, magazine cu produse pentru păr, ten, corp, pentru îngrijirea mâinilor, a unghiilor, produse de make-up ce aparțin unor branduri internaționale renumite.
În cadrul Xpert Beauty vizitatorii primesc recomandări personalizate din partea specialiștilor având astfel ocazia să aleagă exact produsele adecvate tipului lor de piele sau de păr.
Sitemul de fidelizare al clienților este unul ingenios, care se bazează pe postările de pe social media. Acestea apar în timp real pe un display smart, astfel folosind check în-ul, hashtaguri sau, dacă vii însoțit de un prieten, poți acumula puncte care se traduc ulterior în reduceri aplicate produselor și serviciilor. Cool, huh?
Totodată există Oglinda Inteligentă, unde, printr-o simplă scanare a produselor, poți să descoperi în timp util toate informațiile de care ai nevoie pentru a fi sigur că este produsul potrivit ție, dar și tipsuri „how to”.
Atunci când ne expunem la soare timp îndelungat, se accentuează procesul de imbătranire al pielii, pot apărea pete, iar epiderma devine uscată și mai puțin elastică.
Soluții eficiente, care ne permit să ne bucurăm doar de beneficiile expunerii la soare și să corectăm micile imperfecțiuni sunt dezvoltate de Laboratoarele Ducray prin gama Melascreen, ce protejează pielea împotriva foto-imbătranirii și estompează petele solare.
Crema bogată și crema lejeră cu SPF 50+ cu acțiune împotriva foto-imbătranirii limitează și reduc hiperpigmentarea Datorită conținutului de Vitamina E, previn efectele negative ale soarelui asupra pielii, precum imbătranirea prematură.
Cremă lejeră și cremă bogată împotriva petelor pigmenare luminează și uniformizează culoarea pielii, încetinesc producția de melanină, au acțiune anti-oxidantă și asigură protecție UVA/UVB.