Elena Popa este din Piatra Neamț, a studiat Teatru la Cluj-Napoca și s-a stabilit la Sfântu Gheorghe, oraș mic, dar efervescent, dacă e să-l judecăm după teatrul făcut acolo, teatru care transformă orașul într-o destinație culturală și unde regăsim în acest moment, printre atâtea altele, spectacole montate de regizoare precum Carmen Lidia Vidu (Jurnal de România. Sfântu Gheorghe), Iris Spiridon (Fereastra secretă) sau Ioana Păun (OMG! – Organisme modificate genetic). Pe Elena o vedem în toate aceste spectacole. Pornind de aici, am întrebat-o cum arată cotidianul unei actrițe la Sfântu Gheorghe, dar și ce o inspiră și ce o motivează. Vă invităm, așadar, într-o călătorie virtuală la 215 kilometri de București!

Cotidian în Sfântu Gheorghe

O zi obișnuită din viața mea e legată profund de statul acasă, în intimitate, dar și de repetiții, spectacole, firește, când lucrez, mers mult cu bicicleta, întâlniri cu prietenii mei dragi, nu mulți, dar minunați. În Sfântu, am ajuns acum vreo 16 ani, invitată pentru un rol, eram încă studentă la Cluj, și de atunci s-a legat între mine și oraș o legătură din care nu vreau și nu pot ieși.

Orașul din teatru. Jurnal de România. Sfântu Gheorghe

M-a bucurat enorm ideea lui Carmen Vidu de a face un spectacol despre oraș, despre acest oraș pe care îl ador, plin de contradicții, și pe care mulți nu îl înțeleg, cred, cum ar trebui. Și mă refer aici chiar la oamenii care îl locuiesc, din păcate. Un oraș în care alegi să trăiești e de iubit, nu de respins sau de refuzat, e de înțeles, nu de contestat. La spectacol am lucrat pe sistem de interviuri, de confesiuni, a fost și o fază foarte dragă mie când am mers cu Carmen în plimbări lungi pe unde bântui eu, la întâlniri cu prietenii mei, discuții despre realitățile urbei… Pe plan local și nu numai, au fost reacții calde din partea publicului, spectacolul fiind nu numai realist, dar conținând și o zonă emoțională puternică. La Cluj-Napoca, București, Arad, Viena, unde l-am jucat, am simțit efectiv că am putut, jucându-l, să strâng în brațe, cumva, orașul ăsta, care mi-a făcut și îmi face, în continuare, mult bine. A, și trebuie neapărat să vedeți Jurnal de România. Constanța, al doilea Jurnal făcut de Carmen. La Viena, am avut ocazia să jucăm ambele spectacole, le-am văzut pe fetele de la Constanța, nu vă puteți imagina câtă forță și frumusețe e în acel spectacol!

De văzut

Pe lângă Jurnal de România. Sfântu Gheorghe, momentan joc în Orb de mină de Székely Csaba, în regia Catincăi Drăgănescu, în OMG! – Organisme modificate genetic (regia: Ioana Păun), în Fereastra secretă după Stephen King (regia: Iris Spiridon) și am început repetițiile la Frumoasa din pădurea adormită, spectacol pentru copii în regia lui Misi Fazekas. După părerea mea, în ultimii ani, de când teatrul de aici are un manager energic și dedicat, îți cam vine să mergi la repetiții și spectacole, și simți că munca ta are un sens și că merită să te dai cu capul de pereți. După ani de letargie, lipsă de proiecte și scuze nefondate de lipsă de finanțări, care de fapt ascundeau lipsa de interes. Repet, după părerea mea, în sfârșit avem un repertoriu onorabil, publicul s-a reapropiat de teatru și, ca actor, simt că pentru nivelul meu de acumulări intelectuale și artistice, ce fac mă onorează.

Călător în Sf. Gheorghe

Locul e de văzut atât în partea lui urbană, cât și în împrejurimi. Vara, cel puțin, dar nu numai, eu petrec mult timp în natură, pe dealuri, sunt locuri minunate, de care nu mă mai satur.

Amintiri din Piatra Neamț. Cum îți amintești de orașul copilăriei tale?

Piatra Neamț era mult mai frumos în copilăria mea decât acum. Mai simplu, mai decent, acum e invadat de zorzoane și de un zgomot inutil, cred, impropriu unui oraș totuși mic… Am plecat din Piatra când aveam 19 ani, la Cluj, la facultate.

Inspirație. Ce actrițe din toate timpurile te inspiră?

Gina Patrichi a fost actrița care mă fascina profund. Apoi am cunoscut-o pe Tatiana Ionesi, actrița Teatrului din Iași, care m-a pregătit pentru admiterea la Cluj și care a rămas un model pentru mine, o ador. Inspirația mi-o adun din ce trăiesc, din oameni, din vise, din visări, ca tot omul.

Călătorii de azi. Cum și cât călătorești, în ce locuri te-a dus în ultima vreme teatrul?

Călătoriile au fost și vor rămâne vitale pentru mine. Să te rupi de zona ta de confort, asta, da, te aduce mai aproape de tine mereu. În ultima vreme am văzut Brazilia, un vis mai vechi, grație unui festival de film; New York, unde am fost invitați cu spectacolul Ibsen Incorporated, în regia Catincăi Drăgănescu; Viena, unde am mers cu Jurnal de România. Au fost întâlniri și interacțiuni foarte importante.

O stradă pe care te-ai întoarce oricând

Strada Republicii din Cluj. Am locuit acolo o vreme, în facultate.

Cărțile de pe noptieră și filmele-reper

Acum citesc Să nu pronunți: noapte de Amos Oz. În ultimii ani citesc mai puțin ca înainte, recunosc, dar mă reapropii de cărți. Am avut o perioadă când doar în muzică mă regăseam. Muzica rămâne, oricum, o zonă de inspirație importantă pentru mine. Altfel, revizitez obsesiv o carte minunată, primită de la Ioana Păun, The Princess Saves Herself in this One, de Amanda Lovelace, pe Joyce, și mai fac pasiuni năprasnice pentru autorii unor texte pe care trebuie să lucrez la teatru, cum ar fi Székely Csaba. Toată lumea ar trebui să citească ce scrie omul ăsta. Filme? Mă uit mult la filme românești pe Cinepub. Porumboiu, Puiu, Jude, văd și revăd în draci, uneori. Mă uit mult la documentare, uneori le prefer altor genuri. Pe Facebook, pagina favorită care îmi ține umorul antrenat e Museum of Internet.

Motivație. Ce te motivează în tot ceea ce faci și de unde îți iei resursele?

Motivația? Nu știu, cred că e un drive interior de a vrea să crești în ce deja ești. Să dezvolți asta, să rafinezi, să evoluezi în valorile tale umane pe care deja le-ai reperat. Și să nu le trădezi. Să nu le abandonezi total, deși uneori simți nevoia să te îndepărtezi strategic de ele. Resursele vin, cred, tocmai din lupta asta zilnică de a ține pasul cu tine, cu inima ta, cu iubirea, cu gândirea, cu umanitatea din tine.

Foto: Volker Vornehm, László Zsolt, arhiva personală a actriței