Odiseea spațială: Chanel primăvară/vară 2017

11_ss_2017_rtw_final_pictures

Chiar după atâtea sezoane, chiar după numeroase colecții și proiecte, designerul casei Chanel, Karl Lagerfeld, continuă să surprindă audiența. Așadar, anul acesta, spațiul de la Grand Palais a fost transformat într-un imens data center, în care modele îmbrăcate ca niște roboți au deschis showul.

11_ss_2017_rtw_final_pictures

Motivația? Într-o lume dominată de tehnologie, în care viața reală de zi cu zi e dematerializată și mutată în spațiul virtual, Karl vrea să pună oamenii din nou în centrul universului. Viziunea sa a adus modelele într-un decor dominat de kilometri de cabluri, de servere metalice, rafturi și computere. Pentru că, spune Lagerfeld, feminitatea transcende timpul, iar fără o atingere umană, fără delicatețe și savoir-faire, nimic nu ar fi posibil.

Ce am văzut pe podium, dincolo de filozofia tehnologie versus viață reală? Mult tweed (vorbim totuși despre Chanel), în culori aprinse (albastru, roșu, galben, roz, mov, cu accente de negru și bleumarin, dar și multe pasteluri), multă lenjerie senzuală (dantelă, mătase, crepe georgette în nuanțe delicate de roz pudrat, piersică și albastru pal), culottes cu fermoare atât în față, cât și în spate, clutchuri din piele argintie, box bags în culori neon, pantofi fără toc, balerini clasici, coliere cu pandantive enorme. Și… șepci de baseball purtate în cele mai diferite moduri cu putință. Jachetele și paltoanele din tweed supradimensionate au fost alăturate unor fuste lungi și bluze cu numeroase pliseuri, jachetele din tweed au însoțit fustele cu fermoar, care lasă se se întrevadă lenjeria din mătase de dedesubt. În plus, în concordanță cu tema high-tech, tweedurile colorate au detalii din cauciuc, nasturii și butonii sunt înlocuiți cu capse sau închizători cu scai iar tivurile jachetelor semănă cu niște cabluri răsucite.

ss-2017-rtw-final-pictures-003

Prezentat la Grand Palais, showul Chanel a fost aplaudat de o mulțime de vedete: ambasadoarele casei ( Lily-Rose Depp, Anna Mouglalis, Gaspard Ulliel și Caroline de Maigret) dar și de Usher sau actrițele din China Bai Bai He și Sandra Ma.

usher_spring-summer-2017-ready-to-wear-show_october-4th

Usher

Foto: (c) courtesy of Chanel