Cu Jennifer Aniston, T. J. Miller, Olivia Munn şi Jason Bateman în rolurile principale, comedia va da un cu totul alt sens petrecerilor de iarnă corporatiste, din 9 decembrie, pe marile ecrane.
În timp ce Carol, managerul companiei, încearcă să oprească planurile fratelui iresponsabil de a organiza o petrecere de pomină la birou, acesta apelează la colegii lui care să-l ajute să pună totul la cale. Întreaga mobilizare are scopul de a impresiona un potenţial client mai neconvenţional şi de a-l convinge astfel să investească în afacerea lor aproape falimentară.
Regizorii Will Speck și Josh Gordon au fost imediat atrași de conceptul acestei nopți magice, în care barierele profesionale și sociale sunt mai puțin definite.
„E ca o împlinire a dorințelor la nivel global atunci când ai o noapte pe an în timpul căreia oamenii pot trăi cu sinceritate” spune Speck. „Petrecerea de Crăciun la birou distruge complet sistemul castelor”, spune Gordon. „Deodată, toți cei aflați pe diferite trepte ale scării ierarhice sunt aduși la același nivel, ceea ce reprezintă un punct de pornire extrem de amuzant.”
Iată pozele de la premiera din Los Angeles a filmului.
Cea mai nebună comedie de sărbători, Office Christmas Party ajunge în premieră din 9 decembrie în cinematografele din toată ţara.
Foto: outnow.ch, hepta.ro