60 de copii din cadrul asociației Valentina își vor petrece ziua de sâmbătă, 9 aprilie, descoperind sporturile. Bucar’ Help, o asociație caritabilă inițiată de tineri francezi, organizează Olimpiada sportivă pentru tinerii defavorizați asistați de asociația Valentina (cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani). În acest weekend, copiii vor putea participa la competiții de fotbal, volei, handbal, baschet, badminton.
“Am ales tematica sportului pentru că suntem convinși că acesta este un mijloc de educație și socializare la fel de important ca celelalte mijloace academice. De asemenea, pentru acei tineri care duc lipsa reperelor simbolice și a unui cadru social stabil, practica sportului le poate oferi un echilibru esențial în viață, făcând astfel din acest proiect un exemplu de responsabilitate socială colectivă“, spun reprezentanții organizației Bucar’ Help, care susțin o campanie ce informează elevii francezi despre România, punându-i în legătură cu copiii nefavorizați din București.
“Obiectivul nostru este de a propune competiții pentru cel puțin patru tipuri de sporturi, care se vor desfășura sub forma unor turnee care vor pune la încercare competențele copiilor participanți. Se vor oferi premii și vom oferi copiilor posibilitatea de a continua această activitate în cadrul asociațiilor locale“, spun tinerii entuziaști de la Bucar’ Help.
Când? Sâmbătă 9 aprilie 2016, între orele 11.00-17.00, la complexul sportiv al Fundației Țiriac, Str. Ion Vlad nr. 20-40, Sector 2 (sau, în caz de condiții meteo nefavorabile, în sala de sport acoperită a școlii 114 “Principesa Margareta”, Strada Pandele Roșca nr. 2-4, sector 5)
Sponsori: Bucar’ Help (https://www.facebook.com/bucarhelp/?fref=ts), Decathlon, Cora.