Săptămâna trecută, am avut ocazia să îl cunosc şi să îl intervievez pe Etienne de Swardt, fondatorul casei de parfumuri Etat Libre d’Orange despre care am relatat pe larg aici. La evenimentul organizat în cinstea venirii lui în România de către Obsentum, elegantul boutique de parfumerie de nişă din aeroportul Otopeni, am participat împreună cu Andreea Esca şi colegele noastre de la vânzări, Claudia Panţuroiu şi Magda Muşat. Şi pentru că gusturile nu se discută şi nici nu se aseamănă, după ce ne-am familiarizat cu necovenţionalele creaţii olfactive ale brandului, fiecare şi-a ales preferatul. Şi m-am gândit că ar fi interesant să vă împărtăşesc şi vouă opţiunile noastre.
Cu note de grepfrut, şampanie, nucşoară, iasomie şi piper negru, Remarkable People a cucerit-o pe Andreea. Dintre cele 34 de parfumuri ale casei, acesta este de altfel şi cel mai bine vândut la Obsentum. Însuşi Etienne mi-a povestit că e esenţa potrivită demizeilor, eroilor, exploratorilor, a celor care nu se opresc niciodată din căutări. Esenţa are ceva din iubirea pasională dintre Marc Antoniu şi Cleopatra, ceva din curajul şi nesăbuinţa unei Scarlett O’Hara şi ceva din senzualitate unei Venus.
Mie mi-a luat mult timp să mă hotărăsc care îmi place cel mai mult. Am pendulat între Putain des Palaces şi Dangerous Complicity. Lui Etienne i s-a părut că mi se potriveşte mai bine cel din urmă. Pasional şi hipnotic, acesta îmbină în cel mai seducător mod cu putinţă notele de rom, ghimbir, nucă de cocos şi absolut de Osmanthus. This is the scent of skin on skin — or should that be sin on skin?, mi-l prezintă fondatorul, convins că esenţa are puteri afrodisiace.
Inspirat de Los Angeles, de miile de posibilităţi şi de tentaţiile infinite ale acestui oraş, pentru unii paradis, pentru alţii infern, You or someone like You, cel mai recent parfum al casei i-a captat atenţia Claudiei. O aromă fresh, care linişteşte simţurile, nu le agită. Perfect pentru o după-amiază de vară sau o petrecere pe plajă.
Magda s-a regăsit în Yes, I do, o poezie olfactivă cu note de lăcrămioare, iasomie şi floare de portocal. Parfumul spune povestea unei femei care stabileşte regulile jocului, pe cât de hotărâtă pe atât de inocentă. Şi să nu fie de mirare că te poate respinge cu aceeaşi forţă cu care te-a atras. Muza parfumului e liberă, dezinvoltă şi doar te ademeneşte cu figura ingenuă.