Deconstrucţia este un element-semnătură al brandului Anne Demeulemeester, iar în cea mai nouă colecţie, creată de Sébastien Meunier pentru labelul de origine belgiană şi prezentată în cadrul Săptămânii Modei de la Paris, a fost asociată cu două tipuri de estetici.
Pe de o parte, avem feelingul glamour. Penele marabu (care îşi fac apariţia deja în mai multe colecţii de la Paris – inclusiv Saint Laurent), şi siluetele cu aer elegant (pantaloni din satin, costume party-ready) sunt aduse în teritoriu edgy cu ajutorul detaliilor care par să „curgă” din siluete – panglici, fire, bretele.
Pe de altă parte, avem un vibe grunge, dat de piesele imprimate cu sloganuri, de topurile lungi, drapate, de fustele din piele, de jachetele moto fără mâneci, şi de cravatele purtate pe post de eşarfe, deznodate şi trecute în jurul gâtului.
Paleta de culori este, după cum te-ai putea aştepta din partea brandului, una minimalistă. Albul şi negrul domină, fiind alternate cu mici infuzii de bleumarin sau de crem.
Cele câteva piese imprimate cu splash-uri de negru pe alb sau alb pe negru, asemenea unor pete apărute în mod accidental pe haine, se numără printre highlight-urile colecţiei, dând naştere unui joc inedit între lumini şi umbre.