Paris vs New York: Bătălia modei la Versailles

versailles

Cu 43 de ani în urmă, într-o seară de noiembrie a anului 1973, moda franceză făcea pace cu cea americană, în cadul unui eveniment ce avea să devină legendar – Bătălia de la Versailles.

Creată la iniţiativa lui Eleanor Lambert, alături de custodele Versailles, Gerald Van der Kemp, cu scopul de a strânge fonduri pentru o lucrare de restaurare a palatului, Bătălia de la Versailles a adus faţă în faţă cinci designeri francezi – Yves Saint Laurent, Pierre Cardin, Emanuel Ungaro, Christian Dior şi Hubert de Givenchy – cu cinci designeri americani – Oscar de la Renta, Stephen Burrows, Halston, Bill Blass şi Anne Klein.

Într-un moment în care francezii dominau industria modei, prin faptul că aveau privilegiul de a îmbrăca cele mai influente figuri feminine la nivel global, dar şi din cauza faptului că americanii copiau în mod oficial (contra unei taxe percepute de către francezi) estetică pariziană, invitaţia de a prezenţa alături de câteva dintre cele mai prestigioase nume din modă franceză, a reprezentat pentru americani un moment notabil.

Saint Laurent - colecția pentru toamnă/iarnă 2016-17, prezentată în cadrul Săptămânii Modei de la Paris, martie 2016Saint Laurent - colecția pentru toamnă/iarnă 2016-17, prezentată în cadrul Săptămânii Modei de la Paris, martie 2016
Saint Laurent – colecția pentru toamnă/iarnă 2016-17, prezentată în cadrul Săptămânii Modei de la Paris, martie 2016

Duelul simbolic dintre cele două tabere – francezii, cu decorurile elaborate şi croielile elegante, versus americanii, cu aerul utilitar şi modelele impunătoare, amintind de frumuseţea amazoanelor – a avut loc sub privirile unui public tot pe atât de impresionant – 700 de figuri notabile, printre care Grace Kelly, Andy Warhol, Marie-Hélène de Rothschild, Jacqueline de Ribes sau Gloria Guinness.

Pe lângă cele 36 de modele, dintre care 10 de origine afro-americană (un statement puternic pentru perioada respectivă în modă), americanii au adus cu ei o altă surpriză – pe Liza Minelli, proaspăt câştigătoare a unui premiu Oscar, care a deschis şi închis show-ul cu un set de performance-uri spectaculoase (Jane Birkin şi Josephine Baker au punctat de asemenea pauzele dintre show-uri cu interpretări).

Legendara confruntare dintre cele două tabere s-a tradus nu numai printr-o portretizare a situaţiei politice şi sociale a timpurilor respective (iniţiativa de a folosi modele de culoare fiind una îndrăzneaţă şi iniţiatoare), ci şi printr-o demonstrație a legitimităţii americanilor drept creatori de însemnătate. Prin antiteza dintre rafinamentul şi sofisticarea tipic pariziană, orientată către couture, jumătatea americană a show-ului a scos la înaintare propria estetică lipsită de efort şi orientată către stilul casual, cu valenţe sportswear, marcând astfel importanţa laturii prêt-à-porter a modei.

Oscar de la Renta - colecția pentru toamnă/iarnă 2016-17, prezentată în cadrul Săptămânii Modei de la New York, februarie 2016
Oscar de la Renta – colecția pentru toamnă/iarnă 2016-17, prezentată în cadrul Săptămânii Modei de la New York, februarie 2016

Graţie notabilităţii sale, evenimentul a fost portretizat atât în scris, cât şi sub formă documentarelor video. Robin Givhan, fashion editor pentru Washington Post şi câştigătoare a Premiului Pulitzer, a documentat episodul în volumul „The Battle of Versailles: The Night American Fashion Stumbled into the Spotlight and Made History”, lansat în 2015.

Cât despre documentare, primul, sub semnătura regizoarei Deborah Riley Draper – „Versailles ’73: American Runway Revolution” – lansat în 2012, a fost urmat de un altul semnat Made 2 Measure, lansat chiar în această lună. Dacă te interesează să afli mai multe despre remarcabilul eveniment, fii cu ochii pe HBO – Ava Duvernay, regizoarea uner filme precum „Spider Man 2” sau „I, Robot”, va co-crea scenariul şi va regiza pentru HBO Films o peliculă bazată pe volumul lui Robin Ghivan, prezentând în detaliu Bătălia de la Versailles şi toate momentele sale spectaculoase.

Foto: hepta.ro