Pe 1 decembrie, intrarea este liberă la Muzeul Național de Artă al României

Galeriile de Artă Europeană, Medievală şi Modernă Românească şi cinci expoziţii temporare vor putea fi vizitate pe 1 decembrie, gratuit între orele 10.00-18.00, la Muzeul Naţional de Artă al României.

Sub genericul „Pallady 150”, vor fi deschise patru expoziţii dedicate împlinirii a 150 de ani de la naşterea pictorului Theodor Pallady (1871 – 1956), unul dintre cei mai importanţi artişti români. Expoziţiile „Zambaccian despre Pallady” şi „Parisul lui Pallady” vor fi deschise la Muzeul Zambaccian şi la Casa Melik şi vor accentua relaţia artistului cu doi colecţionari de referinţă: H. Zambaccian şi Gheorghe Răut.

La Muzeul Colecţiilor de Artă va fi deschisă expoziţia „Din opera grafică a lui Theodor Pallady”, care va conţine şi celebrul său autoportret care va deveni însemnul general al acestor expoziţii.

Expoziţia „Dincolo de legendă. Neagoe Basarab” va prezenta în Galeria Naţională de Artă Veche Românească aportul esenţial la cultura română al lui Neagoe Basarab: cel de ctitor al Mănăstirii de la Curtea de Argeş şi comanditar al multor opere de artă cu caracter religios, de autor al „Învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie” şi inspirator al legendei „Meşterul Manole”.

Mai mult, iubitorii de artă vor putea vizita gratuit şi muzeele satelit: Muzeul Colecţiilor de Artă, Muzeul „K.H. Zambaccian” şi Muzeul „Theodor Pallady”, precum şi celelalte expoziţii temporare deschise în prezent la MNAR: „Idolul modern. Henry Moore în Blocul Răsăritean”, „Perspective” – Mircia Dumitrescu şi „Poveştile Crucii. Sculptură miniaturală de tradiţie bizantină”.

Așadar, cei care nu au încă un program pentru ziua de 1 decembrie sunt invitați la o lecție de artă și istorie.

Categorii Lifestyle