Auto-examinarea și examinarea sânilor de către un medic specialist sunt primii pași pe care îi poți face pentru depistarea cancerului de sân la timp. Campania Pink Touch, lansată de Fundația Renașterea împreună cu Melkior, surprinde importanța controalelor medicale periodice și a auto-examinării sânilor.
Datorită mamografiei, ecografiei și consultului mamar, depistarea cancerului de sân a crescut semnificativ perspectiva vindecării.
Noi susținem această inițiativă și, cu această ocazie, te invităm și pe tine să te informezi! Pink Touch este mai mult decât o manichiură, sau un ritual de înfrumusețare. Este o manichiură-simbol, un reminder pentru noi de a lua atitudine și de a ne îngriji corpul pentru a preveni problemele pe care acesta le poate întâmpina.
Manichiura Pink Touch poate fi obținută în saloanele partenere Melkior. Sau se poate face acasă, achiziționând KIT-ul de Manichiură din Magazinele Melkior. Kit-ul conține și un manual de instrucțiuni de palpare a sânilor.
Fundița roz, deja iconică, este aplicată pe unghiile de la trei degete: cel arătător, cel mijlociu și cel inelar. Poate te intrebi de ce doar aceste trei unghii? Deoarece pentru auto-examinare corectă a sânilor este nevoie de aceste trei degete.
Deci, următoarea dată când îți faci manichiura Pink Touch, îți vei aminti de importanța auto-examinării sânilor, pe care o poți face singură, acasă. Această manichiură arată prietenelor tale că ești o persoană informată și responsabilă și le încurajează și pe ele să-și facă un control de rutină.
În plus, oricine poartă această manichiură primește un discount de 15% pentru o mamografie în Centrul Medical de Excelență Renașterea.
Printre vedetele care susțin campania Fundației Renașterea se numără Andreea Esca, Iuliana Tudor, Monica Dascălu, Corina Caragea și Magda Pălimariu.
Te invităm și pe tine să îți faci manichiura simbol, să devii susținătoarea campaniei Pink Touch și să postezi o fotografie pe Facebook și Instagram, alături de hashtagul: #pinktouch.
Foto: Melkior.ro