Pirates of the Caribbean: Salazar’s Revenge – De ce nu ai voie să ratezi ultima aventură a lui Jack Sparrow

Deși criticii internaționali au păreri împărțite în privința celui de-al cincilea film al francizei Pirates of the Caribbean, eu o să îți spun din capătul locului că… mi-a plăcut la nebunie! Am râs, am stat cu sufletul la gură, ba chiar am și plâns un pic, spre final – nu, la partea asta nu mă lua în seamă, pentru că oricum am obiceiul de a plânge la aproape orice film. Salazar’s Revenge m-a făcut să fiu nostalgică și chiar m-a dus puțin cu gândul la The Curse of the Black Pearl, prima peliculă a seriei și, totodată, favorita mea.

Așadar, la ce ar trebui să te aștepți de la noul film?

În primul rând, la multă poveste. Scenaristul Jeff Nathanson (Catch Me If You Can, Indiana Jones) a reușit să împletească perfect mai multe fire narative, să aducă în același punct poveștile tuturor personajelor – de la Jack Sparrow (Johnny Depp) la Hector Barbossa (Geoffrey Rush). Prieteni sau dușmani, pirații fac de această dată alianțe neașteptate în încercarea de a scăpa de cel mai mare pericol de până acum, Căpitanul Salazar (Javier Bardem), cel care vrea cu orice preț să îl distrugă pe Jack pentru blestemul pe care l-a adus asupra lui în urmă cu mulți ani.

În scenă apar și câteva personaje noi ce reușesc să se integreze foarte bine în povestea gândită de Nathanson. Printre ele se numără și Henry (Brenton Thwaites), fiul lui Will Turner (Orlando Bloom) și al lui Elizabeth Swan (Keira Knightley), căruia, din punctul meu de vedere, i-a cam lipsit charisma, Carina Smyth (Kaya Scodelario), o tânără pasionată de știință, hotărâtă să pornească pe urmele tatălui său, de la care mai are doar un jurnal, și Shansa (Golshifteh Farahani), o vrăjitoare care îi este aliată Căpitanului Barbossa (Farahani pare un personaj desprins din Game of Thrones, mie, cel puțin, mi-a amintit de una dintre fiicele lui Oberyn Martell din Dorne).

Pirații se întorc pe mare

Salazar’s Revenge debutează cu o promisiune: Henry îl găsește pe Will, condamnat să rămână captiv pe Flying Dutchman, în adâncuri, și îi spune că va face tot posibilul să rupă blestemul. Ani mai târziu, tânărul hotărăște să plece în căutarea Tridentului lui Poseidon, un obiect care are puterea să rupă toate blestemele și să îi salveze tatăl. Însă Henry nu este singurul care vrea să pună mâna pe Trident, iar în scurt timp, acesta pleacă pe mare alături de cel mai trăsnit echipaj.

La rândul său, Jack rămâne la fel de aiurit ca și până acum, reușind să își păstreze umorul chiar și în situațiile-limită. După ce pune la cale un jaf cu un deznodământ demn de o scenă din Robin Hood, acesta trece printr-un moment dificil, dar reușește să se redreseze destul de repede, mai ales că cel mai periculos dușman al său, Căpitanul Salazar, este acum pe urmele sale. Din punctul meu de vedere, Jack Sparrow continuă să fie rolul care i se potrivește Johnny Depp, personajul având acel aer de rockstar nonconformist, care continuă să facă valuri (la propriu!), chiar dacă vremea sa a trecut.

Cât despre Salazar, trebuie să recunosc că mă așteptam la un personaj muuult, dar muuult mai înfricoșător, mai ales după ce l-am văzut pe Bardem în rolul lui Raoul Silva din Skyfall. Doar că, ce să vezi, El Capitán este chiar simpatic! Iar modul în care pronunță, aproape obsesiv, numele lui Sparrow este mult prea haios. Bardem l-a interpretat senzațional pe Salazar, însă, de această dată, mi-aș fi dorit ca Jeff Nathanson să construiască un antagonist de-a dreptul înspăimântător, mai ales că avea la dispoziție actorul perfect, care ar fi reușit să surprindă cele mai groaznice laturi ale personalității căpitanului.

Aventură cu un strop de… romantism

Dincolo de conflictul principal al filmului, cel dintre Salazar și pirați însă, Pirates of the Caribbean: Salazar’s Revenge a încercat, destul de timid în opinia mea, să puncteze și la capitolul… romantism. Spuneam mai sus că pelicula m-a dus puțin cu gândul la The Curse of the Black Pearl și asta pentru că Henry și Carina, chiar dacă nu au avut cine știe ce chimie, m-au dus cu gândul la Will Turner și Elizabeth Swan în momentele lor de glorie – de alfel, cei doi se întorc în franciză, după ce au lipsit din Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides, fiind protagoniștii unui moment scurt, dar foarte emoționant. Iar dacă tot am ajuns aici, nu pot să nu o menționez pe Kaya Scodelario, care a reușit să o interpreteze excelent pe Carina, această curajoasă tânără, pregătită întotdeauna să își susțină ideile și să își găsească locul într-o lume a bărbaților. Pe Kaya am mai urmărit-o până acum în serialul Skins și în Maze Runner, dar sper că, după această aventură în Caraibe, o voi vedea mai des pe marile ecrane.

Dacă primele trei filme ale seriei au fost regizate de maestrul Gore Verbinski, iar al patrulea de Rob Marshall, pentru Salazar’s Revenge, producătorii Disney i-au ales pe Joachim Rønning și Espen Sandberg, cuplul de regizori din spatele peliculei Kon-Tiki, care a fost nominalizată la categoria Film străin la Oscarurile din 2013. Și tare bine au făcut, pentru că, vizual, Pirates of the Caribbean: Salazar’s Revenge arată excelent, scenele sunt dinamice, iar planurile alternează, fără ca succesiunea lor să te obosească.

Cu toate acestea, schimbarea în privința căreia am avut eu cele mai mari emoții a fost cea a compozitorului Hans Zimmer, care a compus soundtrack-ul primelor patru filme ale francizei. Chiar înainte să intru la film, i-am făcut capul calendar colegei mele, Cătălina, pentru că sunt o fană atât de mare a lui Hans Zimmer și a coloanei sonore din Pirates of the Caribbean, încât eram panicată să nu cumva să fiu dezamăgită. Dar uite că nu am fost, iar Geoff Zanelli a făcut o treabă foarte bună, reușind să puncteze muzical atât scene întunecate, cât și momentele pline de tensiune.

Pirates of the Caribbean: Salazar’s Revenge are toate ingredientele unui blockbuster de succes – poveste, actori geniali, imagine, muzică, acțiune, suspans -, așa că nu mă îndoiesc că se va numără printre cele mai populare filme din 2017. În plus, finalul este deschis și, după ce am văzut și primele reacții cu privire la noua producție, sunt convinsă că va urma și a șasea parte a francizei. Sper doar să nu fim nevoiți să așteptăm mai mult de doi ani de data asta…

Pirates of the Caribbean: Salazar’s Revenge este disponibil în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos și are premiera pe 26 mai!

Foto: hepta.ro, outnow.ch

CITEȘTE ȘI:

Cum am fost (aproape) pirat pentru o zi

Categorii Lifestyle