Ne așteaptă o perioadă încărcată de evenimente și, mai ales, de mese copioase, cu multe tentații culinare. Știm că ne va fi greu să refuzăm toate bunătățile puse pe masa de Crăciun și de Revelion, așa că, pentru a evita frustrările legate alimentația încărcată caloric, cel mai bine e să urmăm un plan alimentar înainte de Sărbători, pentru a ne înfrupta în voie la mesele tradiționale. Pentru a elimina stresul că ne vom trezi cu câteva kilograme bune în plus după Sărbători, iată ce aveți de făcut în prealabil:
1. Mâncați ce vreți, dar calculați cu atenție caloriile la fiecare masă. Aveți grijă ca micul dejun să aiba în jur de 300 de calorii, prânzurile să aibă 400 de calorii, cinele – 500 de calorii, iar gustările – 200 de calorii.
2. Pe lângă mese și gustări, consumați zilnic 300 de ml de lapte degresat (acesta adaugă încă 100 de calorii). Laptele vă oferă o doză extra de calciu și de proteine, care mențin senzația de sațietate pentru mai mult timp. Beți-l ca atare, adăugați-l în smoothie-uri, în cafea sau în ceai.
3. Mâncați multe fructe și legume – aveți grijă să consumați cel puțin cinci până la șapte astfel de alimente zilnic. Legumele nu sunt limitate cantitativ, deci umpleți-vă farfuria de salate.
4. Înlăturați maioneza și untul și preparați-vă singuri dressinguri și sosuri light din oțet balsamic, oțet de mere, muștar (fără adaos de zahăr) și din iaurt degresat.
5. Aveți grijă să rămâneți hidratați, beți multă apă. Sunt permise, de asemenea, ceaiul și cafeaua neîndulcite.
6. Faceți mișcare zilnic. Nu trebuie să petreceți ore întregi la sală, mersul pe jos e binevenit, la fel și urcatul scărilor în loc de luat liftul.
Photo by Jez Timms on Unsplash
Photo by Eiliv-Sonas Aceron on Unsplash