Ca de fiecare dată înaintea unui festival, îmi aleg melodiile preferate şi alcătuiesc un playlist numai bun de ascultat în drum spre locul în pricina. În cazul de faţă, spre Cluj-Napoca, una dintre principalele destinaţii muzicale din această vară, către care o mică parte din gaşca A List Magazine va porni în orele următoare. Staţi cu ochii pe noi pe Facebook şi Instagram!
Nebunia Untold 2017 va începe mâine, 3 august, şi va ţine până luni dimineaţa, pe 7 august. Voi sunteţi pregătiţi de distracţie? Căci eu sigur sunt gata să o văd pe Ellie Goulding!
Tocmai din acest motiv, topul meu Untold 2017 se va deschide cuuuu… suspaaaans… Burn de la Ellie Goulding. În 2013, când a fost lansată, mi s-a părut cea mai tare melodie a verii. Şi uite că vineri, pe 4 august, o voi asculta live pentru prima dată. Ellie începe de la 22:00, aşa că vreau să vă văd pe toţi la Main Stage, da?
Surprizăăăă! Tot Ellie Goulding. Still Falling For You a apărut pe coloană sonoră a filmului Bridget Jones’s Baby şi o ador pur şi simplu! Nu mă judecaţi: sunt doar o simplă fată, care adoră chestiile cheesy! 😀
I-am văzut anul trecut pentru prima dată la Summer Well (după ce i-am ratat în absolut toate dăţile în care au concertat în România, spre ruşinea mea), iar acum de-abia aştept să îi revăd la Untold. Theo Hutchcraft are o voce incredibilă şi e minunat să îl auzi live! And I don’t neeeeeeed this life, I just need…
Pe Charli XCX am descoperit-o acum câţiva ani, cu ocazia filmului The Fault in Our Stars (deja simt că devine muuuult prea siropos articolul ăsta 😀 ), Boom Clap este una dintre piesele pe care de-abia aştept să dansez la Untold.
Trebuie să recunosc că, până de curând, nu prea ştiam cine e MØ, dar bine că m-am luminat la timp să merg să o văd la festival. Va cânta joi, pe 3 august, la Main Stage (imediat după Charli XCX).
Pe John Newman l-am ascultat şi în 2015, la prima ediţie Untold, şi, dacă e în formă, cred că va face şi de această dată un super show!
Pe Jasmine Thompson o ştiu de pe vremea când făcea cover-uri, are o voce minunată şi mă bucur că vine la Untold, pentru că e timpul să o cunoască tot mai multă lume. Iar piesele ei proprii sună la fel de bine precum cover-urile.
Armin van Buuren a câştigat publicul de la festival încă de la prima ediţie şi pe bună dreptate: deşi nu sunt o mare fană a acestui gen de muzică, omul ştie să facă un spectacol WOW şi să ţină în permanenţă publicul în priză!
L-am prins pe Argatu’ la multe festivaluri şi nu cred că e unul la care să nu fi făcut un spectacol genial. Şi staţi să vedeţi când începe publicul să cânte melodia de mai jos… iese frumos rău!
Se numără printre favoriţii mei, i-am văzut deja de trei ori vara asta şi de-abia aştept concertul lor de sâmbătă, de la Main Stage, mai ales că prima dată când i-am ascultat eu live a fost tot la Untold, acum doi ani.
Foto: hepta.ro