Playlist de festival: ce melodii ascultăm la Summer Well

summer well

Weekendul acesta, pe 13 și 14 august, va avea loc cea de-a șasea ediție a festivalului Summer Well, așa că aștept cu nerăbdare (vorbesc serios, îmi bifez zilele în calendar!) să îi aud live pe cei de Hurts, The Chemical Brothers, The Neighbourhood, Blossoms și mulți alții.

Dar înainte de toate să vă povestesc puțin despre obsesia mea. Theo Hutchcraft și Adam Anderson de la Hurts au concertat pentru prima dată în România în 2011. I-am ratat. În 2013, au venit din nou și eram aproape sigură că îi voi prinde, numai că, pe ultima sută de metri, s-a ales praful de tot planul. Așa că a devenit cumva un proiect personal să îi văd (și ascult) live. Iar pe 13 august chiar se întâmplă! Mai este foarte puțin până la Summer Well, iar eu ascult pe repeat Surrender, ultimul album Hurts, pe care sper că îl voi auzi și sâmbăta aceasta la festival.

Pe 14 august îi vom vedea, în premieră, și pe băieții de la Blossoms, un indie band britanic, care mie personal îmi place foarte, foarte mult. I-am descoperit în urmă cu doar câteva luni, când am ascultat pentru prima dată At Most a Kiss. Între timp, băieții au lansat și albumul lor de debut, Blossoms, iar eu de-abia aștept să cânt alături de ei Charlemagne, Cut Me And I’ll Bleed și Getaway.

Tot pe 14 august, Haelos vin în România, așa că voi avea ocazia să aflu de ce își numesc muzica „dark euphoria”. Albumul lor de debut, Full Circle (nu îl confundați cu cel al rockerilor de la The Doors), a fost lansat la începutul acestui an, iar Pray se numără printre piesele mele preferate.

Și oare mai e nevoie să vă povestesc de The Neighbourhood? Ascensiunea trupei mi se pare impresionantă. În 2012, lansau primele lor hituri, Female Robbery și Sweater Weather (piesa a ajuns la ajuns la peste 130 de milioane de vizualizări pe YouTube, ocupând prima poziție și în topul Billboard US Alternative Songs), în 2013 au lansat și primul lor album, I Love You, și au cântat la Coachella, devenind tot mai populari. Luna aceasta vin pentru prima dată la București și cred că vor face un spectacol grozav.

De Sundara Karma trebuie să recunosc că nu am auzit până nu am văzut numele inclus în line up-ul festivalului. Dar după ce am ascultat Prisons to Purify și Loveblood, mi-am dat seama că britanicii de la Sundara Karma au un potențial uriaș să evolueze pe nișa indie în perioada următoare. De ascultat la Summer Well și nu numai.

Crystal Fighters este o trupă de folk din Londra, ale cărei concerte live sunt foarte, foarte tari (bine, nu zic asta din proprie experiență, pentru că nu i-am văzut, dar înregistrările de la festivaluri ca Glastonbury sau Lollapalooza sunt wow!), iar la Summer Well vor face cu siguranță un spectacol interesant. De pe lista mea nu lipsesc piesele Love Natural și Follow.

Da, știu! A fost o întreagă nebunie cu piesa Take Shelter, însă acum îmi e cam greu să o mai ascult. Dar partea bună este că Olly, Mikey și Emre vor veni la Summer Well și cu Worship, Desire sau Shine, care îmi plac tare, tare mult, așa că o să depășesc rapid momentul „Take shelter, aaaaa, take the pressure, aaaaa!”

La 24 de ani, BØRNS este o explozie de energie. Iar Dopamine, albumul său de debut, nici nu avea cum să fie altfel.

Milky Chance, duo-ul german format Clemens Rehbein și Philipp Dausch, îmi place foarte mult, pentru că îmbină (cu succes!) diferite genuri muzicale: reggae, electro sau folk. La Summer Well, îi vom asculta pe 14 august!

 Și asta nu e tot. The Chemical Brothers, pionierii muzicii electronice, revin în România și vor încheia această ediție Summer Well. Și în mod sigur Galvanize nu va lipsi din setlist-ul lor.

Foto: hepta.ro

Categorii Lifestyle