Plimbare senzorială în jurul lumii

Mereu am apreciat acele produse care, datorită parfumului lor particular, reușesc, cel puțin la nivel senzorial, să mă plimbe în jurul lumii. O astfel de experiență am trăit-o încercând noua gamă Osmanthus de la L’Erbolario, care m-a trimis cu gândul direct la o plimbare parfumată pe străzile înflorite ale Chinei, în timpul festivalului din toamnă. Inspirată din florile legendare de Osmanthus, această gamă este destinată femeilor sofisticate și rafinate, care preferă produse deosebite, ce le trezesc de fiecare dată amintiri și senzații unice.

Folosită mai ales în arta preparării ceaiurilor cât și în gastronomia asiatică, această plantă micuță, dar incredibil de parfumată, reușește să înflorească fără oprire de iarna până primăvara și emană unul dintre cele mai intense și fermecătoare parfumuri din lume. Nu este de mirare că absolutul de Osmanthus este atât de valoros! Imaginează-ți doar cum aroma de iasomie, gardenie și floarea sacră Frangipani se îmbină cu savoarea caiselor fragede… Absolut divin!

Acest complex exotic-floral a fost surprins în fiecare dintre noile produse din gama L’Erbolario.

Gama Osmanthus de la L’Erbolario include: cremă parfumataă de corp, 105.99 lei; Parfum, EDT 50 ml, 153.99 ron; Gel de duş, 49.99 lei

Este suficient să aplici pe piele câteva picături din parfumul Osmanthus pentru a lăsa în urma ta o adiere senzuală și inegalabil de dulce.

Cu un miros proaspăt și o textură catifelată, crema parfumată de corp păstrează în compoziția sa note predominante de Osmanthus, iar datorită conținutului de uleiuri prețioase și unt de cacao, oferă pielii hidratare în profunzime și o senzație interminabilă de catifelare.

Gelul de duș va transforma ritualul dimineții tale într-un răsfăț, lăsându-ți pielea extrem de tonifiată și catifelată. Conține absolut din flori și extract parfumat din frunze de Osmanthus, arome de care te vei bucura o zi întreagă.

Produsele din gama Osmanthus sunt potrivite oricărui tip de piele deoarece un conțin parabeni,  conservanți, surse de gluten, uleiuri minerale, silicon, săruri de aluminiu, SLS și SLES! Le puteți găsi în rețeaua de farmacii Sensiblu sau aici.

Foto: hepta.ro